„Obiecte pierdute”, de Brooke Davis, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia Biblioteca Polirom. Actual, în traducere din limba engleză de Anca Băicoianu. Cartea este disponibilă şi în ediţie digitală, iar Bookhub.ro vă oferă spre „degustare” un fragment exclusiv.
DESPRE CARTE
Millie Bird are şapte ani, cizme roşii de cauciuc asortate la buclele roşcate şi o inimă curajoasă şi plină de speranţă. Cînd tatăl ei moare, mama orbită de durere dispare la raionul de Lenjerie Femei Talii Mari din supermarket şi nu se mai întoarce. Agatha Pantha, de optzeci şi doi de ani, nu a mai ieşit de mult din casă şi nici nu a mai schimbat o vorbă cu altcineva, căci a rămas văduvă. Ea încearcă să spulbere tăcerea care o înconjoară ţipînd la trecători, dînd volumul televizorului la maximum şi respectînd cu stricteţe un program zilnic, pe care şi-l notează în jurnal. Karl, dactilograful „orb”, de optzeci şi şapte de ani, şi-a folosit cîndva degetele să „dactilografieze” drăgăstos scrisori de amor pe pielea soţiei sale. Acum, că ea nu mai e, îşi tastează cuvintele în aer cînd vorbeşte. Karl a fost internat într-un azil, dar într-un moment de luciditate euforică a evadat. Aduşi împreună de o întîmplare, cei trei, trăgîndu-l după ei pe Manny-manechinul-de-plastic, pornesc într-o călătorie fascinantă prin vestul Australiei, în căutarea mamei lui Millie.
Pe drum, Karl vrea să înveţe să fie din nou bărbat, iar Agatha să-şi recapete viaţa de dinainte. De fapt, cu toţii învaţă cîte ceva despre cum să trăieşti la orice vîrstă, să te bucuri de viaţă şi să uiţi de umbrele morţii.
„Romanul Obiecte pierdute se hrăneşte chiar din durerile autoarei sale, dar în fundal e susţinut de ceva care animă umanitatea de la începuturile ei: a iubi şi a fi iubit cu orice preţ.” (Newcastle Herald)
FRAGMENT
millie bird
— Îţi lipsesc buricele de la câteva degete, spune Millie, luându‑l pe Karl de mână când ies din cafenea.
— Da, răspunde el, bătând cu degetele pe mâna ei. Îmi lipsesc.
Buzele lui strânse desenează linia aceea dreaptă pe care o au toţi adulţii când sunt hotărâţi să nu discute un anumit subiect în momentul respectiv, poate chiar niciodată. Aşa că Millie îşi păstrează întrebările pentru ea, în acel colţ al minţii în care pune lucrurile de care trebuie să‑şi amintească mai târziu. Ţinându‑l în continuare de mână, îi mângâie cioturile degetelor. Oare şi‑a ros unghiile în asemenea hal încât a muşcat şi din degete? Oare i le‑a mâncat o familie de şoareci în timp ce dormea? Sau poate că i le‑a tăiat cineva pentru că n‑a fost cuminte. Millie îşi aduce aminte că şi maică‑sa o ameninţase odată cu o asemenea pedeapsă pentru că bătuse cu degetele în marginea farfuriei în timp ce se uitau la Dansez pentru tine.
— Dacă mai faci aşa, ţi le tai, i‑a zis maică‑sa, fără măcar să se uite la ea. Nu întinde coarda.
Iar Millie n‑a întins‑o – nici n‑avusese intenţia s‑o întindă –, ci şi‑a pus mâinile sub fund, ca nu cumva degetele ei să întindă ceva din greşeală.
Acum îl duce pe Karl până la stativul cu Lenjerie Femei Talii Mari, îi dă drumul la mână şi se strecoară dedesubt. Apoi trage umeraşele deoparte ca să‑i arate ascunzătoarea.
— Ce pui la cale acolo, Doar Millie? întreabă el.
— Ţi‑am spus deja, răspunde ea, deşurubând capacul borcanului.
Apoi desface fermoarul rucsacului şi scoate din el Penarul Funerar. Mai ia o lumânare‑pastilă şi o cutie de chibrituri şi le pune pe podea. Se uită lung la ele. După o clipă de gândire, i le dă lui Karl.
— Poţi să faci tu asta? Te rog?
El se uită în jur.
— Chiar trebuie să le aprindem?
— Da, spune Millie.
Karl cântăreşte în minte răspunsul ei, apoi încuviinţează din cap. Millie vede fitilul aprinzându‑se şi se ţine de burtă. Strânge din dinţi şi încearcă să nu‑şi amintească de Noaptea dinaintea Primei Zile de Aşteptare. Se străduieşte s‑o mute în acel colţ al minţii ei care nu‑şi aminteşte niciodată nimic. Îi dă borcanul lui Karl.
— Pune‑o acolo, te rog, spune ea.
Karl pune cu grijă lumânarea în borcan şi i‑l dă înapoi. Millie îl leagă de bara de haine, iar musca începe să se legene acolo, în spatele unui şir de piese de lenjerie de culoarea pielii.
— Trebuie să spui câteva cuvinte, îi zice fetiţa lui Karl.
— Eu? întreabă el, arătând cu degetul spre piept.
— Da, tu, răspunde Millie, arătând cu degetul spre bătrânul care se arată cu degetul pe sine. Tu ai făcut asta. Ai făcut o Chestie Moartă. Nu‑ţi pare rău?
Mintea ei trece brusc la o altă scenă: îl vede pe taică‑său strivind păianjenul cu pantoful. Oare lui îi păruse rău?
— Ba da, zice Karl punând mâinile în şolduri. Sigur că da. Dar, adaugă apoi, trăgând adânc aer în piept, e o muscă.
— Aşa e, încuviinţează Millie. Ai dreptate. E o muscă.
Karl se uită în jos spre ea.
Ea se uită în sus spre el.
Bătrânul oftează.
— Ce‑ar trebui să spun?
— Ţie ce ţi‑ar plăcea să se spună la înmormântarea ta?
Karl priveşte în pământ.
— Mă îndoiesc că o să spună cineva ceva.
— Chiar şi‑aşa, zice Millie încrucişându‑şi braţele, tot trebuie să spui ceva.
— Cum de ştii atâtea despre lucrurile astea?
— Tu cum de nu ştii nimic? i‑o întoarce ea.
ceva ce millie ştie cu siguranţă despre lume
Toată lumea ştie tot ce e de ştiut despre ce înseamnă să te naşti, dar nimeni nu ştie nimic despre cum e să fii mort.
Asta a uimit‑o întotdeauna pe Millie. La şcoală li se arătaseră cărţi cu ilustraţii în care apăreau mămici cu burţi prin care se vedeau bebeluşii şi întotdeauna şi‑a dorit să ridice bluza unei femei însărcinate ca să se convingă că burta chiar îţi devine transparentă când rămâi gravidă. E logic, se gândeşte ea, să‑i dai bebeluşului ocazia să se obişnuiască puţin cu lumea înainte să vină în ea, e ca o plimbare într‑o barcă din acelea cu fundul de sticlă; dacă nu, ce şoc ar avea când s‑ar naşte! Ce înspăimântătoare ar fi lumea dacă n‑ai şti dinainte ce te aşteaptă! Millie a văzut şi cărţile cu benzi desenate în care personajele se iubesc atât de mult, încât bărbatul îi dă femeii un peştişor, iar peştişorul intră în ea şi depune icre care se transformă în bebeluşi. Ştie că bebeluşii vin pe lume prin locul pe unde faci pipi, dar n‑a văzut nici o poză care să arate asta. După fiecare repriză de înot în ocean, Millie se uită cu atenţie după bebeluşi atunci când face pipi. Pentru. Orice. Eventualitate.
Oamenii mari vor ca ea să ştie toate astea, altfel nu i‑ar fi dat cărţile respective. Dar nimeni, niciodată, nu i‑a dat vreo carte despre Chestii Moarte. Ce‑i aşa de secret la ele?
–
— Aşadar, zice Karl. Musca, mult iubită, niciodată uitată.
Îşi drege glasul.
— Dumnezeu s‑o apere pe regină, intonează el atât de încet, încât Millie abia îl aude.
— Mai tare, spune ea.
Karl se conformează:
— Trăiască nobila noastră regină, Dumnezeu s‑o apere pe regină.
În timp ce el cântă, Millie priveşte prin spaţiul dintre haine picioarele celor care trec prin faţa stativului cu lenjerie. Unii măresc pasul când se apropie, alţii încetinesc. O pereche de pantofi rămâne pe loc.
— Să o ţină victorioasă – Karl strigă acum din toţi rărunchii, iar gropiţele din obraji i se trezesc iarăşi la viaţă –, fericită şi glorioasă, întru mulţi ani să domnească.
Bătrânul ridică dramatic braţele, fluturându‑şi degetele în aer.
— Dumnezeu s‑o apere pe regină!
Face o plecăciune. Pantofii – lătăreţi, negri, butucănoşi – sunt tot acolo, iar unul bate nervos în podea. Millie îşi duce genunchii la piept.
— Aţi terminat, domnule? întreabă o voce de femeie.
Karl se uită spre pantofi, cu ochii măriţi de surprindere.
— Da, mulţumesc, domnu’! Adică tanti! Adică doamnă.
O pereche de braţe îl înşfacă şi‑l împing de‑a lungul culoarului, iar vocea de femeie rosteşte:
— Haideţi să mergem!
— Scuzaţi‑mă, domnule! zice Karl. Adică doamnă. Doamnă! Îmi pare rău că vă tot spun „domnule“. Nu vreau să sugerez că aţi semăna cu un bărbat, nici pe departe!
Millie se reazemă cu spatele de stâlpul care susţine stativul.
DESPRE AUTOARE
Brooke Davis este o tînără scriitoare australiană al cărei volum de debut a fost senzaţia Tîrgului de Carte de la Londra din 2014, cînd drepturile de publicare s-au vîndut în treizeci de ţări. A crescut în Bellbrae, în sudul Australiei, şi a încercat să scrie primul roman la doar zece ani. A continuat să scrie, iar consacrarea avea să vină în timpul stagiului doctoral în creative writing la Curtin University, odată cu romanul Obiecte pierdute. Publicat în 2014 de Hachette Australia, acesta a cîştigat numeroase premii, printre care iBooks Fiction Book of the Year, ABIA General Fiction Book of the Year şi Matt Richell Award pentru cel mai bun debut.
Sursa foto: www.abc.net.au
