Nu mi-am omorât bărbatul de Liu Zhenyun
Traducere din chineză de Luminița Bălan
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
© Humanitas Fiction 2019
Roman ecranizat cu titlul I Am Not Madame Bovary, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la San Sebastián, 2017.
Li Xuelian, soția lui Qin Yuhe, este însărcinată pentru a doua oară. O veste bună? Nicidecum, ci o infracțiune, deoarece în China încălcarea legii care prevede „un cuplu – un copil“ se pedepsește drastic. Soluția ar fi să divorțeze și să se recăsătorească după ce naște. Nici o lege nu interzice unei mame singure cu un copil să-și refacă viața. Qin Yuhe e de-a dreptul entuziasmat de idee, numai că, după divorț, se însoară cu patroana coaforului din orășelul Cotitura. Li Xuelian vrea să se răzbune și să demonstreze că a fost înșelată, chiar dacă se autoincriminează. Procesul pe care i-l intentează fostului soț declanșează o serie de întâmplări amețitoare, la limita absurdului, de pe urma cărora ea are de suferit cel mai mult. Nu mi-am omorât bărbatul este o satiră savuroasă la adresa sistemului judiciar și a politicienilor corupți, o poveste tragicomică a cărei protagonistă se încăpățânează să îndrepte lucrurile când nimeni nu este interesat de adevăr.
„Opera lui Liu Zhenyun se bucură de un succes imens în China și a fost primită cu entuziasm în întreaga lume. Liu Zhenyun este considerat unul dintre cei mai mari umoriști chinezi.“
Din discursul de decernare a distincției Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres
„Un roman fabulos, cu accente kafkiene, despre politica și birocrația chineză.“
Buchkultur
„Teama de haos pe care o manifestă guvernanții chinezi este omniprezentă în acest roman – o adevărată farsă amplasată în plan politic.“
The New York Times
„O carte care te face să râzi, chiar dacă te cuprinde disperarea. O satiră subtilă, dar nemiloasă.“
Kirkus Reviews
„Li Xuelian a hotărât că n‑o să mai omoare pe nimeni. Și nu numai că n‑o să omoare, dar nici n‑o să mai bată pe nimeni. Ba, mai mult decât atât, nici n‑o să mai depună plângere împotriva nimănui, căci dintr‑odată a priceput că tot acest chin era fără rost. De la bun început ea își dorise să chinuie pe cineva și iată că tot chinul acela se întorsese împotriva ei. Cu toate acestea, n‑avea nici cel mai mic gând de renunțare până când nu avea să spună ce avea de spus. Toată lumea socotea că ea greșește, cu excepția unui singur om; toată lumea socotea că divorțul ei fusese cât se poate de real, cu excepția unui singur om care știa adevărata poveste, și tocmai acest om o adusese în așa hal, încât nu mai convingea pe nimeni. O adusese până într‑acolo încât să petreacă șapte zile în arest. Iar omul acesta era nimeni altul decât fostul ei bărbat, Qin Yuhe. Ce și‑ar mai fi dorit să se uite în ochii lui și să‑l întrebe dacă divorțul acela a fost adevărat sau a fost o făcătură, doar că acum își schimbase planurile pe care le avusese cu câteva zile înainte. Până atunci, întrebarea aceasta era ceea ce o împinsese să deschidă un proces, dar acum nu‑și mai dorea nici procesul, nici să se lămurească dacă fusese vorba de vreo făcătură. Ceea ce voia era să se mărite din nou cu Qin Yuhe, după care să divorțeze de el. Voia să‑i ceară lui Qin Yuhe să divorțeze de actuala nevastă și apoi să‑i chinuie pe toți pe săturate. Să‑i chinuie până n‑or mai putea! O singură persoană în lumea asta trebuia să spună că are dreptate, și atunci ar fi uitat tot ce îndurase. Neputincioasă în a le demonstra celorlalți că avea dreptate, nu putea decât să‑și dovedească sieși.“
Liu Zhenyun, unul dintre cei mai apreciați scriitori chinezi contemporani, s-a născut în 1958 în județul Yanjin, Provincia Henan. La 14 ani a intrat în armată, asemenea multor tineri din generația sa, care considerau că astfel se puteau rupe de lumea rurală. La 20 de ani, după încheierea Revoluției Culturale, a fost admis la Facultatea de Limba și Literatura Chineză a prestigioasei Pekin University. Odată cu absolvirea facultății, a început să lucreze ca reporter. A debutat cu proză scurtă în revista Literatura Poporului, iar în 1989 a publicat primul volum de nuvele, Orașul Tapu (Tapu), care s-a bucurat de succes. Au urmat 13 romane, dintre care cele mai cunoscute sunt: Satul natal și lumea largă (Guxiang tianxi huanghua, 1991), Pene de găină peste tot, pe pământ (Yi di jimao, 1992), Telefonul mobil (Shouji, 2003), O vorbă cât o mie de vorbe (Yi ju ding yi wan ju, 2009), Amintirea anului 1942 (Wengu yi jiu si er, 2012), Nu mi-am omorât bărbatul (Wo bu shi Pan Jinlian, 2013; Humanitas Fiction, 2019). Cel mai recent roman, Epoca mâncătorilor de pepeni (Chi gua shidai de er nü men), i-a apărut în 2017. Multe dintre cărțile sale au stat la baza unor seriale TV sau au fost adaptate pentru marele ecran. Nu mi-am omorât bărbatul a fost ecranizat cu titlul I Am Not Pan Jinlian / I Am Not Madame Bovary, în regia celebrului Feng Xiaogang, și a primit în 2017 Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la San Sebastián. Romanele lui Liu Zhenyun sunt traduse în 30 de limbi și însumează tiraje totale de peste cincisprezece milioane de exemplare; Nu mi-am omorât bărbatul a ajuns, numai în China, la aproape două milioane de exemplare tipărite. Scriitorul a fost răsplătit în 2011 cu Premiul Mao Dun, cel mai prestigios premiu literar chinez, iar în 2018 a primit distincția franceză Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres.
*****
Fragment
Începând de a doua zi, în jurul casei lui Li Xuelian au fost postaţi patru poliţişti care o supravegheau zi şi noapte. Toţi erau îmbrăcaţi în haine civile şi se plimbau întruna pe acolo. Nu era prima dată când Li Xuelian se afla sub supravegherea poliţiei. În ultimii douăzeci de ani, de fiecare dată când se apropia Congresul Naţional, erau câţiva poliţişti în jurul casei ei – uneori trei, alteori patru. Ba chiar şi când aveau loc alegeri la nivel de judeţ sau municipiu, îşi făceau apariţia pe acolo vreo doi-trei. Aşa era în fiecare an, drept care se obişnuiseră unii cu alţii. Când se întâlneau pe drum se salutau, căci nu-şi purtau pică, iar poliţiştii o tratau cu respect pe femeie, uneori îi zâmbeau şi îi spuneau „mătuşă“. Se întâmpla uneori să vină unii care mai fuseseră în misiune acolo, la ea.
— Iar aţi venit? îi întreba Li Xuelian atunci când dădea cu ochii de ei.
— Am venit iar să-ţi fim gărzi de corp, mătuşă, mai zicea câte unul.
Atâta timp cât ea îşi vedea de treaba ei în curte, nu era bai, dar când ieşea pe poartă, porneau imediat în urma ei.
— Ce am făcut eu să merit aşa o onoare, să am pe urmele mele atâtea gărzi? spunea ea.
— Dumneata şi preşedintele Americii ce mai aveţi parte de aşa tratament, spunea câte un poliţist.
Când femeia era acasă şi poliţiştii erau însetaţi, intrau şi îi cereau apă, iar ea aducea termosul cu apă fierbinte şi le turna.
Anul acesta veniseră patru poliţişti, doi dintre ei fiind pentru prima dată acolo, în timp ce ceilalţi doi mai fuseseră şi înainte. Printre cei noi era şi fiul lui Hu, cel care odinioară vindea carne în târg, fiind angajat temporar la secţia de poliţie din orăşel. În urmă cu douăzeci de ani, pe vremea când Li Xuelian plănuia să-l omoare pe Qin Yuhe, apelase mai întâi la fratele ei mai mic, dar acesta se ascunsese undeva în Shandong, numai să scape de ea. Apoi, femeia s-a dus la Hu, măcelarul, şi a încercat să-l atragă şi pe el în planul pe care-l făcuse. Li Xuelian nu i-a spus că e vorba de un omor, ci doar că vrea să-i tragă o mamă de bătaie fostului ei bărbat. Pentru aşa un ajutor Hu a avut şi pretenţii: „Mai întâi facem treaba aia şi după aceea bătaia“. Li Xuelian ar fi vrut exact pe dos – „Mai întâi bătaia şi după aceea treaba aia“. Li Xuelian s-a dus pe urmă la poarta primăriei să protesteze, dar a fost arestată. Când a ieşit din arest, iarăşi i-a trecut prin cap să-şi omoare fostul soţ, aşa că din nou l-a căutat pe Hu, ba chiar a încuviinţat ca „mai întâi treaba aia şi după aceea omorul“, numai că bărbatul, când a auzit că e vorba de crimă, chiar de mai multe crime, mai să facă pe el de frică. Acum Hu era la pat, paralizat, şi nu mai mergea la târg să vândă carne. La două zile după ce şi-au făcut apariţia poliţiştii în jurul casei ei, Li Xuelian a aflat că unul dintre ei era fiul lui. Hu era un tip mic de statură, gras şi negricios. Cine s-ar fi aşteptat ca fiul lui să fie, dimpotrivă, chipeş, înalt, bine făcut? Când a aflat că este fiul lui Hu, Li Xuelian s-a aşezat la discuţii cu el şi, din câteva vorbe, şi-a dat seama că era genul negativist.
— Deci tu eşti băiatul lui Hu! Ce mai face taică-tu?
— Nu prea bine. E tot la pat şi cred că nu mai are mult până o să dea colţul.
— Cum se face că te-au trimis tocmai pe tine să mă păzeşti? a întrebat ea.
— Ca să mă pedepsească. Luna trecută m-am certat cu şeful secţiei şi, ca să se răzbune, m-a trimis aici.
— Nu-i mai bine să mă păzeşti decât să mă arestezi? a zis ea.
— Dumitale îţi este uşor să vorbeşti. Noaptea dormi la căldurică, în patul dumitale, în timp ce noi stăm aici, afară, în frig. Se spune că primăvara e pe aproape, dar noaptea n-ai zice, după cât e de frig.
— Cine vă pune să staţi să mă păziţi?
— Mătuşă, hai să nu mai discutăm despre asta! Nu e vina dumitale, nici a mea. Hai să zicem că e vina Congresului Naţional!
Femeia s-a amuzat la auzul acestor vorbe.
Dar nici vorba, nici râsul n-au făcut-o să-şi schimbe hotărârea de a protesta, numai că dacă asta voia să facă, trebuia neapărat să scape de sub supravegherea lor, fiindcă altfel chiar că nu putea ajunge la Beijing. Era încă devreme, pentru că mai erau şapte zile până la începerea congresului, aşa că n-avea nici un rost să se ducă de acum. În trecut, mai avusese tentative de a scăpa, de regulă noaptea. Unele îi reuşiseră, altele nu. În acea zi, Zhao Căpăţână venise pe bicicletă s-o vadă, dar a observat cu surprindere că în jurul casei ei erau patru poliţişti. Pe unul dintre ei îl cunoştea, aşa că l-a salutat, după care a intrat în curte şi i-a spus femeii:
— Sunt două locuri în China care sunt păzite aşa straşnic.
— Care? a întrebat Li Xuelian.
— Zhongnan Hai, unde locuiesc liderii ţării, şi aici, la tine.
Apoi s-au aşezat amândoi pe băncuţă, la umbra curmalului.
— Cum te-ai gândit să faci cu chestia aia, despre care am discutat data trecută?
— Care chestie? a întrebat ea mirată.
— Căsătoria noastră, a răspuns el.
— Oricum m-aş gândi eu, să mai aştepte.
— De ce? a întrebat el surprins.
— Pentru că trebuie mai întâi să protestez, a spus femeia.
Zhao era şi mai surprins:
— N-ai spus că ţi-a zis vaca să nu mai protestezi? Las-o încolo și de vacă! Fă ce-ţi spun eu!
Li Xuelian i-a povestit ce se întâmplase la bodega unde se întâlnise cu primarul şi cum se terminase totul cu un scandal.
— M-au terorizat, s-a plâns ea.
Şi cum îi tot povestea ea aşa, odată au apucat-o iarăşi nervii:
— Eu n-aveam nici un plan să protestez anul acesta şi le-am spus-o clar, dar ei au refuzat să mă creadă, ziceau că îi păcălesc. Le-am spus că am să ascult de vorbele vacii, dar au crezut că îmi bat joc de ei. Ți-am povestit şi ţie despre vaca mea şi tu ai înţeles despre ce e vorba, dar când le-am spus lor, au refuzat să mă creadă. De ce orice aş spune, ei se gândesc tot la rele? Dacă nu m-ar considera o răufăcătoare, ar avea rost să trimită poliţia ca să mă supravegheze? Încetul cu încetul mă aduc la disperare. Eu eram hotărâtă să nu mai protestez, ca să-mi fie şi mie bine, dar acum aş fi cea mai mare proastă să n-o fac. Dacă n-am să protestez, ei o să creadă că e meritul poliţiei care a stat cu ochii pe mine. La început, ţinta protestelor mele era Qin Yuhe, pe când acum sunt toţi demnitarii ăştia corupţi şi de vreme ce ei mă consideră o răufăcătoare, atunci am să am şi eu grijă să nu-i las o clipă să se odihnească. Nişte neisprăviţi care sunt mai prejos şi decât o vacă!
La auzul acestor vorbe, Zhao s-a gândit că primarul şi ai lui erau doar nişte tâmpiţi. Iniţial, Li Xuelian n-avea de gând să protesteze, dar ei nu făcuseră altceva decât să o enerveze şi mai tare. Şi asta n-ar fi fost nimic, doar că îi stricau lui planurile.
— Ai putea oare să uiţi de toţi oamenii ăştia şi să faci cum vorbiserăm noi la început? Adică să nu mai protestezi şi să ne ducem viaţa liniştiţi? a spus Zhao scărpinându-se în cap.
— Nu se poate aşa ceva, i-a răspuns Li Xuelian. Ei m-au adus în halul ăsta, iar acum nu mai pot să dau înapoi. Şi dacă ne-am căsători, tot n-aş putea fi fericită, atâta vreme cât am toată amărăciunea asta în suflet.
Văzând că nu o scoate la capăt cu ea, Zhao nu şi-a putut ascunde supărarea:
— Totul părea să meargă bine şi acum te-ai sucit iar.
Atunci Li Xuelian i-a spus:
— Căpăţână, vreau să te rog un lucru.
— Ce? a întrebat el surprins.
Li Xuelian a arătat spre stradă:
— Afară sunt patru oameni care mă supraveghează. Dacă vreau să protestez, trebuie să fug de acasă şi nu mă descurc singură cu ei. N-ai putea să mă ajuţi?
Nici la aşa ceva nu se aşteptase Zhao.
— Vrei să-i bat? a întrebat el.
— Cum vrei tu, atâta vreme cât mă ajuţi să fug de aici.
Zhao Căpăţână era şi mai nervos.
— De unul singur nu o să pot să dovedesc patru oameni. În plus, ar fi ca şi cum aş acţiona împotriva guvernului, iar consecinţele vor fi serioase.
Nici Li Xuelian nu şi-a putut stăpâni indignarea:
— Eu de douăzeci de ani mă lupt cu ei, iar tu nu îndrăzneşti nici măcar o dată. Şi mai vrei să te şi însori cu mine! Dacă nici măcar cu chestia asta nu putem fi împreună, atunci ce să mai discutăm despre trăit împreună?
Zhao Căpăţână era de-a dreptul furios.
— Nu te mai agita atât, că mă gândesc şi eu. Ce, nu mai pot nici să mă gândesc? a spus el.
Li Xuelian era nervoasă, dar nu s-a putut abţine să nu râdă.
— Căpăţână, a venit vremea să te testez. O să văd şi eu dacă eşti în stare să treci testul sau nu. Acum douăzeci de ani, l-am testat şi pe măcelarul Hu, din oraş, doar că el n-a trecut. Să nu faci şi tu ca el!
— Eu nu sunt ca Hu, doar că nu găsesc nici o soluţie deocamdată.
— Du-te acasă şi gândeşte-te! a spus femeia. Mai este o săptămână până la congres, dar să te întorci în trei zile şi să mă ajuţi să scap de aici.
Cele trei zile au trecut, însă Zhao nu şi-a făcut apariţia. Li Xuelian a tras concluzia că şi el picase testul, la fel ca şi Hu în urmă cu douăzeci de ani. Voia să fie cu ea la bine, dar nu şi să o ajute la nevoie. Când a văzut că e de rău, a dispărut numaidecât. Fără Zhao, nici ea nu putea scăpa de acolo. Trebuia să acţioneze noaptea, doar că din păcate era perioada cu lună plină, când era prea multă lumină. A trecut prima strajă a nopţii, a doua, apoi a treia. Pe la a cincea strajă, Li Xuelian s-a uitat peste zidul de la latrină şi i-a văzut pe cei patru poliţişti care se plimbau şi fumau. Era limpede că n-avea nici o şansă. Dacă ar fi reuşit să încalece gardul şi să fugă, ar fi fost observată imediat şi, în plus, cum să se ia la întrecere cu ei, la cei patruzeci şi nouă de ani ai ei? Băieţii aceştia n-aveau mai mult de treizeci de ani. Ea era singură, pe când ei erau patru. N-avea nici o şansă să scape de urmărirea lor. Dacă ar fi încercat să fugă şi ar fi dat greș, cu siguranţă că ei ar fi devenit şi mai vigilenţi. Ba poate că a doua zi ar fi fost trimiși la ea vreo şapte-opt poliţişti, ceea ce i-ar fi făcut evadarea de-a dreptul imposibilă. Eşuase deja de câteva ori în ultimii douăzeci de ani, dar dacă nu reuşea să scape acum, până se crăpa de ziuă, nici că mai avea vreodată îndrăzneala să facă ceva. Dacă apuca soarele să se ridice pe cer, era şi mai greu să fugă.
A doua zi a trecut liniştită. Seara, Li Xuelian spera să fie cerul întunecat, dar luna plină a pus capăt speranţelor ei. Nu se zărea nici fir de nor. Carevasăzică până şi cerul era împotriva ei. „Acum s-a găsit luna plină să se ivească, fir-ar să fie!“ a spus femeia cu năduf, în sine ei. În clipa aceea, s-a auzit un ciocănit la poartă. Li Xuelian a crezut că iar au venit poliţiştii după apă, când, ce să vezi, era chiar Zhao Căpăţână. Şi-a împins bicicleta, pe portbagajul cărei se afla o cutie mare de carton şi a tras-o şi pe femeie în curte.
— Credeam că nu mai vii, i-a spus ea pe un ton răutăcios. Cum de te-ai răzgândit?
Zhao a împins-o în curte şi a dat cutia jos de pe bicicletă, după care a deschis-o şi a scos dinăuntru trei pui fripţi, patru picioare de porc gătite cu sos de soia şi cinci capete de iepure, gătite în oală. Apoi a mai scos şi şase sticluţe de rachiu. Li Xuelian îl privea uluită, dar dintr-odată şi-a dat seama de planul lui şi l-a pupat pe creştet.
— Căpăţânosule, dragul de tine! Şi eu care credeam că n-ai pic de curaj. Cine şi-ar fi închipuit ce eşti tu în stare să cloceşti cu mintea asta a ta? Te credeam bătut în cap, dar uite ce drăcuşor zace în tine!
— Aprinde mai repede focul, i-a zis Zhao Căpăţână, fluturând din mână, şi du-te de mai căleşte nişte legume!
Când a fost gata aranjată masa, Zhao a ieşit pe poartă şi s-a dus să-i caute pe poliţişti. Deşi se apropia primăvara, noaptea era încă foarte frig, aşa încât cei patru poliţişti adunaseră nişte crenguţe şi făcuseră un foc lângă zidul dinspre apus, ca să se încălzească. Stăteau pe vine, cu mâinile deasupra focului. Zhao i s-a adresat celui pe care îl cunoştea:
— Xing, o să îngheţaţi aici în frigul ăsta. Haideţi înăuntru să ne încălzim cu nişte rachiu!
Xing s-a ridicat şi a spus:
— Suntem în misiune. Cum să îndrăznim să bem rachiu?
— Păi nu pe Li Xuelian o supravegheaţi? a zis Zhao. Ea este în casă, ceea ce înseamnă că dacă vă uitaţi la ea, vă faceţi treaba, aşa-i? Nu e mai sigur decât dacă aţi supraveghea-o din stradă?
Cei patru s-au privit unul pe celălalt.
— În plus, nici nu e nevoie s-o supravegheaţi, a mai zis Zhao.
— Adică ce vrei să spui? a zis Xing.
— Voi ați fost trimiși s-o păziți ca să nu mai protesteze, aşa-i? Doar că ea anul acesta, spre deosebire de alţi ani, nu mai are de gând să protesteze.
Xing s-a arătat surprins, după care a râs şi a spus:
— Cine mai crede aşa ceva?
— Li Xuelian o să se mărite cu mine. Băutura din seara asta este pentru logodna noastră. De ce s-ar mai duce ea să protesteze, de vreme ce urmează să ne căsătorim?
Cei patru iarăşi au făcut un schimb de priviri.
— Spui adevărul sau minţi? a întrebat Xing.
— Asta-i chestie de glumă oare? a zis Zhao. Şi dacă aş vrea eu să glumesc, Li Xuelian este o femeie serioasă, care nu glumeşte când e vorba de viaţa ei. Vă spun eu, anul acesta o păziţi degeaba. Chiar că-i pierdere de vreme!
Xing s-a scărpinat în cap şi a spus:
— Are logică ce spui, doar că mi-e teamă că dacă intrăm în casă să bem şi află şeful nostru, va fi vai de noi.
Nici una, nici două, băiatul măcelarului Hu s-a ridicat de lângă foc şi a intrat în curte.
— Oamenii ăştia se vor căsători şi noi stăm ca proştii afară, să îngheţăm. Nu vi se pare că suntem cam tâmpiţi?
Ceilalţi trei au schimbat nişte priviri cam neîncrezătoare, dar până la urmă l-au urmat şi ei în curte.
Bărbaţii s-au aşezat la băutură pe la ora opt seara şi au ţinut-o într-un chef până pe la trei noaptea. La început, erau cu toţii cam reţinuţi, ba Xing chiar nu voia să bea, dar când au văzut-o pe Li Xuelian cu câtă plăcere călea legumele, punând apoi mâncarea pe masă şi aşezându-se lângă Zhao, căruia îi mai şi îndesa câte o bucăţică de picior de porc în gură, au dat crezare vorbelor lui Zhao. Odată ce au pus gura pe băutură, nu s-au mai putut opri. La început, s-au tot îndemnat la băutură, iar apoi au început să joace tot felul de jocuri. Pe nesimţite, cei trei pui fripţi, cele patru picioare de porc şi cele patru căpăţâni de iepure au dispărut de pe platouri. Nici din legumele călite de Li Xuelian n-a mai rămas mare lucru şi foarte curând au ajuns în burţile celor cinci bărbaţi şi cele şase sticle de rachiu. Băuseră cam jumătate de litru fiecare. După ce muncise o viaţă întreagă în bucătărie, Zhao era în stare să bea mult alcool fără să aibă nici o problemă. Xing şi Hu cel tânăr au băut până au pus capul pe masă şi au adormit. Mai era un poliţist care se dusese afară să se uşureze, dar căzuse lângă latrină şi nu putea să se mai ridice de acolo. Şi celălalt care rămăsese în casă ar fi vrut să meargă şi el afară, doar că nu-l mai ascultau picioarele deloc. Zhao şi Li Xuelian şi-au strâns lucrurile fără grabă, le-au luat telefoanele poliţiştilor şi le-au îndesat într-o traistă pe care au aruncat-o pe acoperiş. Apoi au scos bicicleta din curte, au încuiat poarta şi au pornit pe drum, sub bătaia razelor lunii. Poliţistul care rămăsese în casă a înţeles într-un final ce se întâmplase. Ar fi vrut să se ridice şi să pornească în urmărirea celor doi, doar că i se înmuiaseră picioarele de tot. S-a chinuit să se târască în curte unde, izbind cu palma în poartă, striga ca din gură de şarpe:
— Înapoi cu voi! Veniţi înapoi!
Zhao pedala de zor, cu Li Xuelian cocoţată pe portbagaj, cu braţele încolăcite în jurul lui. Erau deja departe.