Nonconformism (recomandări de lectură)

Eva Baltasar face parte din generația relativ tânără a scriitorilor spanioli. Inițial poetă, ea s-a axat ulterior pe scrierea și publicarea unor microromane extrem de percutante nu atât prin temele și subiectele propuse, cât prin realizarea stilistică. Despre corpul feminin și despre nevoile acestuia, despre traiul cu o lesbiană și despre asumarea maternității și a creșterii unui copil într-o familie gay este vorba și în Boulder, roman publicat în 2020 și distins cu premiul Omnium pentru cel mai bun roman catalan al anului, carte apărută anul acesta la noi, la Editura Trei, în traducerea Janei Balacciu Matei.

În cărțile Evei Baltasar se regăsesc, probabil, și anumite elemente autoreferențiale: scriitoarea este lesbiană, căsătorită cu o femeie, cresc împreună două fiice, în prezent, într-un sătuc din Catalonia.

S-a spus că abordarea unor teme nonconformiste și a unei scriituri colțuroase, chiar corozive, o apropie de Charles Bukowski, lucru care nu este departe de adevăr. Totuși, perspectiva din care prozatoarea catalană vede și relatează o poveste de viață în centrul căreia stă un personaj feminin controversat se diferențiază treptat de jemanfișismul scriitorului american. Dacă acesta este interesat mai degrabă să prezinte un personaj încremenit în ceea ce a devenit deja (bețiv, ironic, autoironic, cinic, spurcat în limbaj, lipsit adesea de empatie, mulțumit să viețuiască în prezent, fără niciun proiect de viață concret), Eva Baltasar propune un personaj extrem de viu, dinamic, în evoluție, trăind și asumând cu patimă o pasiune, o relație, o situație etc.

Nu știm niciodată numele real al personajului-narator. Boulder este porecla pe care o primește de la Samsa, partenera de viață din roman. Porecla trimite la firea energică și aspră a protagonistei, dar și la „stâncile solitare din sudul Patagoniei, bucăți de lume rămase de la Creație, izolate și expuse la toate urgiile” (pag. 19). Boulder este un personaj în mișcare, de o luciditate și o directețe care înțeapă și provoacă. Nu se fixează niciodată într-un loc, într-o slujbă, într-o relație. Cel puțin până când o cunoaște pe Samsa, o nordică de o frumusețe aparte, care-i aprinde tot corpul, mintea, simțurile, într-o explozie reverberată implicit stilistic. De fapt, nu atât povestea acestei relații incită la lectură, nu ce se spune, ci cum se spune, din perspectiva unei astfel de protagoniste, povestea propriu-zisă.

Tăietura enunțurilor este abruptă, chirurgicală. O senzualitate mustește în fiecare cuvânt și în fiecare asociere lexico-semantică. Nu știu cum e poezia scrisă de Eva Baltasar, pot doar să presupun că are aceeași eclatanță ca și proza din această carte. Ca o încrucișare de spade, ca un foc de artificii. Boulder nu trăiește atât faptic, nivel deloc de prim-plan, cât prin monologul care defoliază trăirile ei cele mai intime, dorințele, senzațiile. E un monolog suculent-senzorial, pe care nu îl recomand pudibonzilor. Boulder are un alt tip de feminitate decât cel îndeobște cunoscut. Ai zice că e de o sportivitate băiețoasă. Dar nu e ca și cum ai putea să o prinzi și să o fixezi într-o singură sintagmă, oricât de sugestivă ar fi aceasta.

Cine e, de fapt, Boulder?

Vine de nicăieri și merge nicăieri. Bucătărește pe un vas de pescari. Nu poate lucra în echipă, este o singuratică. Obiectelr pe care le ia mereu cu sine sunt cuțitele de bucătărie, precise și ascuțite ca și ea. Detestă liniile cuminți, ordinea, mersul firesc al lucrurilor, adică domesticirea. Ea este o neașezată prin definiție. Când o întâlnește pe Samsa, pasiunea se aprinde scânteietor:

„O privesc și amețesc. O privesc și umple totul. Privirea e o frânghie care o prinde și mi-o aduce. Ridică ochii, mă-ntâlnește. Știe.” (pag. 17)

Scenele de dragoste mustesc de senzualitate și de poezie:

„O sorb de parcă aș fi fost școlită pentru viața în deșert. O-nghit de parcă aș înghiți săbii, cu infinită grijă, încet-încet. Orele curg și ne învelesc (…). O sărut, o sărut. Îi sărut părul care-i cade pe ochi și-i umple de o lumină aurie, stranie. Îi sug limba istovită și necunoscută. O îmbrățișez cum îmbrățișează nebunii un crez sau cum se spânzură de copaci…” (pag. 17)

Viața de cuplu stă însă de la început sub semnul provizoratului, apoi al dorințelor Samsei. Din iubire, Boulder renunță la viața ei liberă de nomadă, se mută cu iubita, acceptă ca Samsa să devină mamă și astfel împreună să devină părinți. Încep apoi îndoielile, neîmplinirea, își face loc trădarea. Ca în orice cuplu, uzura și dorințele celuilalt, impuse dominator, erodează treptat relația.

Felul în care, grație lui Boulder, este privită și analizată maternitatea, rolul acesteia în evoluția sau în stagnarea, respectiv destrămarea cuplului este, de asemenea, diferit de tot ce știm din alte cărți.

Nimic edulcorat, dimpotrivă. Eva Baltasar este incisivă, nu-i scapă nimic nescotocit și nescuturat. Gunoiul nu se mai ascunde sub preș, ci e în văzul lumii.

În Boulder, „viața începe să o ia în jos”. Boulder nu e familistă, ci o hoinară cu suflet de vânt. Dar instinctele ei puternice sunt normale, iar inteligența ei – necruțătoare. Iubirea și compromisurile în numele acesteia își pierd vigoarea inițială. Boulder se pregătește să iasă din colivie. Din nou. Viața domestică nu o poate adjudeca, e prea lucidă această femeie în care clocotește neastâmpărul: „Timpul și-a făcut mendrele cu noi și ne-a uzat, și-a ascuțit dinții frecându-i de noi” (pag. 49). Căci, în fond, Boulder aparține unei alte dimensiuni: „Eu aparțin altei lumi, unui loc neprimitor. Nu pot trăi vânând o astfel de viață. O viață fără osânză, făcută să fie consumată.” (pag. 101)

Boulder de Eva Baltasar