„Nobila doamnă din Yodo”, roman scris de Yasushi Inoue şi tradus din japoneză de Magdalena Ciubăncan, apare la Editura Humanitas Fiction în Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu. Bookhub.ro vă oferă un fragment în avanpremieră.
DESPRE CARTE
Publicat în 1955 în foileton într-un supliment al prestigioasei reviste Bungeishunjū, romanul Nobila doamnă din Yodo (Yodo-dono nikki) este o capodoperă care, îmbinând realismul sever cu lirismul dramatic, surprinde cu acuitate psihologică parcursul spectaculos şi totodată tragic al concubinei seniorului Hideyoshi, personaj real, intrat în legendă.
Roman istoric amplu, Nobila doamnă din Yodo reconstituie destinul unei femei legendare, al cărei curaj e întrecut numai de ambiţie. Povestea curtezanei Chacha se desfăşoară pe fundalul celei de-a doua jumătăţi a violentului secol al XVI-lea, când lupta pentru putere a clanurilor atinsese apogeul. Istoria făurită de bărbaţi este privită prin ochii eroinei principale, în al cărei portret Inoue îşi arată adevărata măsură a talentului. Fiica unui senior feudal omorât în luptele dintre clanuri, Chacha devine, prin uniunea cu puternicul Hideyoshi (ucigaşul tatălui şi al fratelui ei), o figură centrală în complicatul joc politic ce va duce la unificarea Ţării Soarelui-Răsare. Însă ambiţia nemăsurată a lui Chacha se hrăneşte din dragostea pentru fiul său, iar ea, ajutată de ultimii vasali loiali, îşi va înfrunta până la capăt destinul cu demnitate şi neînfricare.
Chacha, eroina din Castelul Yodo, a ajuns, din victimă aruncată într-o mizerie lucie, a doua soţie a comandantului Hideyoshi, unul dintre cei mai curajoşi seniori din Japonia. În ambele ipostaze, ea şi-a rămas întotdeauna fidelă sieşi, respectând parcă un cod personal al samurailor. Ecranizat în 2007 în regia lui Hajime Hashimoto, romanul vorbeşte despre Japonia zbuciumată a secolului al XVI-lea, despre bătălii şi campanii militare, castele impunătoare şi incendii magnifice, dueluri şi seppuku, banchete fastuoase, intrigi, trădări şi iubiri imposibile – toate zugrăvite de Inoue cu un veritabil talent de pictor care, dincolo de amplele panorame, cu mii de figuranţi, aşterne pe pânză, cu delicateţe, destine.
FRAGMENT
De Anul Nou, când începea al şaptesprezecelea an al erei Tenshō (1589), Hideyoshi şi-a anunţat hotărârea de a-i ridica lui Chacha un castel pe pământurile din Yodo. Construcţia urma să fie supravegheată de însuşi fratele mai mic al acestuia, Hidenaga Toyotomi, iar lucrările să se desfăşoare zi şi noapte, până când se va fi înălţat edificiul. Hideyoshi voia să vadă castelul ridicat înainte ca Chacha să dea naştere fiului lor.
Odată începute lucrările, Tadaoki Hosokawa s-a ocupat de adunarea mâinii de lucru şi a schiţat planurile, în timp ce alţi samurai şi-au pus la dispoziţie, la rândul lor, oameni care să ajute la tăierea pietrei sau la căratul buştenilor. Hideyoshi însuşi a făcut câteva vizite pe şantier pentru a vedea cum se desfăşoară lucrările.
Castelul a fost terminat în luna martie. Era o construcţie de mici dimensiuni, potrivită pentru tânăra doamnă. Deşi nu era mare, era totuşi un castel în adevăratul sens al cuvântului şi i se ridicase un donjon, doar că zidurile ce-l înconjurau nu erau nici pe departe impunătoare. Cu toate acestea, fiind situate într-o parte a câmpiei din Yamazaki, era înconjurat din trei părţi de râurile Yodo, Katsura şi Kitsu, în timp ce la sud se întindea un ţinut mlăştinos, ceea ce îl făcea o fortăreaţă protejată de natură.
Deja greoaie din pricina sarcinii, Chacha s- a mutat în Yodo imediat ce construcţia a fost încheiată. Spre deosebire de palatul din Kyōto, priveliştea ce se dezvăluia ochilor în această nouă reşedinţă părea nesfârşită, ceea ce o făcea să se simtă nemaipomenit de bine. La nord se vedeau munţii Hiei şi Atago, iar în zilele cu vreme bună se putea zări în depărtare chiar şi Muntele Hira. Muntele Tennōzan se înălţa spre apus, iar la sud se întindea mlaştina plină de stuf şi trestie, dincolo de care se ridica Muntele Nanzan.
În acest loc, în ziua a şaptesprezecea a lunii mai, Chacha a dat naştere unui băiat. Pesemne că rugăciunile zilnice ale doamnei Kyōgoku fuseseră ascultate.
Hideyoshi nu mai fusese niciodată atât de fericit. Băiatul a fost de îndată numit Tsurumatsu[1].
După venirea pe lume a copilului, de la Palatul Imperial au început să sosească daruri şi veşminte pentru bebeluş, în timp ce samurai şi nobili de la curte umpleau în fiecare zi camerele Castelului Yodo pentru a-şi prezenta omagiile tinerei mame, aducând cu ei încă şi mai multe plocoane. Doar aceste cadouri să fi fost strânse şi deja s-ar fi putut înălţa munţi întregi din ele, dar pe lângă toate astea au mai sosit şi nenumărate daruri de la locuitorii din capitală, care trimiteau mai ales hakama de culoare stacojie, considerată aducătoare de noroc.
Ujisato Gamō a venit şi el să o felicite pe Chacha. Aceasta nu se putea încă ridica din pat, aşa că nu l-a putut primi personal, dar a pus să-i fie aduse imediat darurile de la el. Primise o sabie, considerată de familia Gamō drept o comoară ce era transmisă din generaţie în generaţie şi care fusese fabricată folosind un vârf de săgeată cu care Hidesato Tawara- no- Tōta, strămoşul familiei Gamō, ucisese în luptă un miriapod gigantic pe Muntele Mikami[2]. Cuprinsă încă de emoţiile de după naştere, Chacha s-a gândit adânc la semnificaţia cadoului primit de la Ujisato, sfârşind prin a crede că mesajul transmis de acesta este să-l crească şi să-l educe pe Tsurumatsu ca luptător neînfricat, asemenea legendarului Hidesato. Întinsă pe futon, Chacha a contemplat îndelung darul primit de la singura persoană care-o sfătuise să dea naştere unui moştenitor pentru Hideyoshi.
De câte ori venea la Castelul Yodo, Hideyoshi îşi striga băiatul „Sute“[3]. Auzise de la cineva că cei numiţi astfel vor avea viaţă lungă, aşa că nu-i spunea niciodată pe nume, ci îl striga doar „Sute, Sute!“. Încet-încet, toţi cei din anturajul lui au luat şi ei acest obicei şi au început să-i spună copilului „tânărul stăpân Sute“.
La scurtă vreme după naşterea copilului, avea să se petreacă un eveniment neaşteptat şi foarte dureros. În cea de-a o suta zi de la naştere, adică pe 13 septembrie, Tsurumatsu a fost luat de lângă mama sa şi mutat în Castelul Ōsaka. Chacha nu se gândise niciodată, nici măcar o clipă, că aşa ceva s-ar putea întâmpla.
Din ziua în care şi-a văzut fiul urcat în palanchin, îmbrăcat în haine somptuoase de călătorie, Chacha a rămas pierdută, privind în gol. De la Ōsaka veneau tot felul de veşti: împăratul Go-Yōzei îi trimisese lui Tsurumatsu în dar o sabie, nenumăraţi soli erau trimişi în fiecare zi la castel cu mesaje de felicitare… Toate aceste lucruri minunate despre copilul său ajungeau şi la ea, dar inima ei nu tresărea de bucurie nici măcar o dată.
Rămasă fără copil în Castelul Yodo, Chacha simţea pentru prima dată, ca femeie, o puternică gelozie faţă de Doamna din Palatul de Nord. La gândul că cineva are dreptul să-i ia propriul copil de lângă ea, o cuprindea furia.
Cam din această vreme oamenii de rând au început să vorbească despre Chacha numind-o „stăpâna din Yodo“ sau „doamna din Yodo“. Deşi atunci când venea să o vadă, Hideyoshi o striga afectuos „Chacha“, când vorbea despre ea altor oameni îi spunea fie „cea din Yodo“, fie „nevasta din Yodo“. Chacha nu mai ţinea minte deja de câte ori se gândise să-i ceară lui Hideyoshi să-i înapoieze copilul, dar de fiecare dată rezistase acestei tentaţii periculoase, iar ceea ce o făcea să capete putere erau sfaturile lui Ujisato, care-i răsunau mereu în minte. În ziua în care Tsurumatsu fusese luat de lângă ea, trimisese de îndată soli la Ujisato, întrebându- l ce să facă în continuare. I se părea cel mai înţelept lucru să-i ceară lui sfatul, celui care o îndemnase să-i nască un moştenitor lui Hideyoshi. După trei zile, un mesager a adus în goana calului o scrisoare de la Ujisato. Acesta îi scria că fiul ei va rămâne fiul ei oriunde s-ar afla şi că Marele Consilier avea cu siguranţă gânduri mari în ceea ce îl priveşte, aşa că era mai bine să lase lucrurile aşa cum erau. Răspunsul lui Ujisato nu avea nimic special, ci erau doar sfaturi pe care i le-ar fi putut spune oricine altcineva.
Cu toate acestea, Chacha a ascultat cu sfinţenie de vorbele lui Ujisato. Dacă era să judece bine, urmase îndemnurile lui şi când mama ei se căsătorise cu Katsuie Shibata şi când hotărâse să accepte să devină concubina lui Hideyoshi. Nu reuşea să-şi dea seama dacă toate aceste decizii fuseseră bune sau rele, dar simţea că şi acum trebuie să facă ceea ce îi spunea Ujisato. Pur şi simplu nu putea lăsa la o parte poveţele lui.
Mutarea lui Tsurumatsu în alt castel fusese pentru Chacha un şoc din care nu-şi mai revenea, aşa că toată toamna nu s-a ridicat din aşternuturi. Hideyoshi, în schimb, era ocupat cu drumurile între Ōsaka şi Kyōto, dar cu toate acestea se opera câteodată şi la Yodo. Vizitele sale aici erau întotdeauna neaşteptate.
Spre marea ei mirare, Chacha şi-a dat seama într-o zi că de fapt aştepta cu nerăbdare venirea lui la castel. Când îşi anunţa sosirea, chiar dacă nu se simţea bine, ea se ridica imediat din pat, îşi aranja machiajul şi îl întâmpina pe duşmanul de moarte al familiei sale, cel care o făcuse să-i nască un copil numai pentru ca mai apoi să i-l ia.
[1] Numele reprezintă combinaţia caracterelor pentru „cocor“ (tsuru) şi pentru „pin“ (matsu), ambele elemente fiind considerate de bun augur.
[2] Referire la războinicul Fujiwara- no- Hidesato, unul dintre strămoşii clanului Fujiwara, puternic clan al Japoniei din perioada clasică.Este faimos pentru legenda potrivit căreia Hidesato ar fi întâlnit un şarpe când traversa un pod. Fără teamă, a păşit peste el, iar acesta s-a transformat în dragon (în anumite versiuni, se transformă în rege sau domniţă). Acesta îl laudă pe Hidesato pentru curajul său şi îl roagă să-i ucidă duşmanul de moarte, un miriapod gigantic care de ani de zile îi omora copiii şi nepoţii. Hidesato ucide miriapodul cu ajutorul unor săgeţi şi este răsplătit de dragon, care îi dăruieşte o sabie, o bucată de mătase, o armură, un clopot de templu şi un sac de orez, spunându-i că nici mătasea, nici orezul nu se vor sfârşi cât timp el va trăi. Legenda este cunoscută sub numele de „Stăpânul sacului de orez“ şi a servit drept sursă de inspiraţie pentru artişti faimoşi precum Utagawa Kunisada.
[3] Abandonat, aruncat (limba japoneză).
DESPRE SCRIITOR
„Un scriitor unic, care a reuşit să depăşească limitele impuse de subiectele predilecte ale romanului japonez.“ – Japan Quarterly
Yasushi Inoue (1907-1991) s-a născut la Asahikawa, în Hokkaidō. A absolvit în 1936 Universitatea Imperială din Kyōto (estetică şi filozofie), cu o teză despre Paul Valéry. Până la sfârşitul războiului a publicat mai mult poezie, deşi a obţinut şi un premiu pentru roman (Premiul Chiba Takeo, în 1936). S-a impus însă ca prozator abia la vârsta de patruzeci şi doi de ani, cu nuvelele Lupta de tauri (Tōgyū) şi Puşca de vânătoare (Ryōjū), pentru cea dintâi primind, în anul 1949, Premiul Akutagawa. Vasta sa operă cuprinde peste patruzeci de romane, peste optzeci de nuvele, un mare număr de proze scurte, mai multe volume de poezii, zece volume de eseuri şi însemnări, jurnale de călătorie, volume de estetică şi critică literară, scrieri diverse. Pasionat de istoria Japoniei şi a Asiei (în special a Chinei), a călătorit mult în tot acest spaţiu, iar viziunea lui Inoue asupra evenimentelor trecute se reflectă în majoritatea operelor sale, un excelent exemplu pentru modul în care cultura japoneză percepe timpul. Douăzeci şi opt dintre prozele sale au fost ecranizate (printre regizori: Kumai Kei şi Inagaki Hiroshi), iar cinci au stat la baza unor seriale de televiziune. În 1964 a fost ales membru al Nihon Geijutsuin (Academia Japoneză de Arte), iar în 1976 a primit Bunka kunshū (Ordinul Meritul Cultural), cea mai înaltă distincţie culturală japoneză. A mai primit Marele Premiu pentru Literatură al Japoniei (în 1982), Premiul Asahi (în 1985, pentru întreaga activitate literară), iar în 1986 a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii din Beijing. Din opera sa au fost traduse şi publicate până acum în limba română nuvelele Puşca de vânătoare (Humanitas Fiction, 2013) şi Dragostea, şi moartea, şi valurile (Shi to koi to nami to; Humanitas, 2008), romanele Lupul albastru (Aoki ookami; Humanitas, 1999) şi Maestrul de ceai (Honkakubō ibun; Humanitas Fiction, 2014), precum şi volumul de povestiri Cupa de cleştar (Humanitas Fiction, 2010). (sursa foto scriitor: www.douban.com)
