Pe 21 martie se celebrează Ziua Internațională a Poeziei. Un prilej foarte bun să stau de vorbă cu Mike Godoroja, unul dintre marii iubitori de poezie. Vă invit să-l citiți și, nu în ultimul rând, să-l ascultați.
Pentru mine, Mike Godoroja e un nume pe care-l asociez aproape automat cu cel al lui Florian Lungu, Moșu´ pentru cunoscători. Pentru cei din generația de tineri ai momentului, numele lui Godoroja se asociază automat cu Blue Spirit. Cum este să cânți pentru un public atât de eterogen?
Toată perioada în care m-am format la radio și la televiziune este asociată cu imaginea lui Florian Lungu. Sigur că ea se completează prin asocierea cu alte nume de care am avut onoarea să am parte și să fiu oarecum îndrumat, cum este Iosif Sava – acest monstru al televiziunii, promotor al muzicii clasice – și Florian Moțu Pittiș, cel de la care am înțeles ce înseamnă ludicul în programele de televiziune.
Florian Lungu Moșu´ a fost și va rămâne în cultura română acel far a cărui lumină nu și-a schimbat niciodată intensitatea, indiferent ce valuri politice și istorie au strivit stânca pe care stă; el își face treaba în continuare și anume să călăuzească. Am învățat asta de la el, să disociez lucrurile, să nu fac confuzii; pentru toate acestea am avut în spate o puternică îndrumare din partea lui Florian Moșu´ Lungu și mai ales o puternică educație de care eu am avut sanșa să beneficiez, mai ales în munca pe care am investit-o în a-mi forma această educație.
Ce se întâmplă cu publicul, de aproape 23 de ani de zile: s-a petrecut un ușor glissando, de la imaginea de ziarist, promotor de muzică pe radio-tv și uneori în presa scrisă, către aceea de entertainer de scenă, pentru a ajunge astăzi la aceea de artist pe scenă, cu proiecte integre, interpret vocal, producător muzical pentru formația mea, pentru Iris, Laura Stoica și Felicia Filip.
Cum e să cânți pentru un public atât de eterogen? Este aceeași misiune pe care o aveam și când lucram cu Iosif Sava, Florian Pittiș sau Moșu´ Florian Lungu și anume: când te urci pe o scenă, fie a site-ului de streaming, fie cea de concert, nu trebuie să pui etichetă publicului, el este PUBLICUL și el are o singură motivație, interesul pentru ce urmează tu să spui, ce urmează tu să comunici; ca atare publicul care a a venit la o emisiune de radio, sau la un concert de al meu, este un public care își dorește comunicarea cu mine. Nu am nici un fel de frână, opreliște sau obstacol în comunicarea cu un public, fie el și eterogen.
Credit foto: Narcis Pop
De câțiva ani sunteți mai puțini prezenți la emisiuni tv, dar foarte prezenți în țară. Aveți concerte și public numeros. Ce-și doresc oamenii să asculte astăzi? Care sunt piesele cele mai cerute din repertoriul vostru?
Am făcut această traversare de la publicul larg de televiziune și radio la publicul de nișă al concertelor asumându-mi un risc, și anume scăderea în popularitate, dar popularitatea pe scară largă este goală și fără conținut, în comparație cu cea a nișei în care ai contactul direct cu oamenii. Cele mai cerute piese întotdeauna sunt cele în care oamenii își regăsesc propria lor poveste de dragoste. Noi am reușit să propunem publicului piesele pe care noi le compunem, în principiu eu cu colegii mei, la care eu scriu textul în integralitatea lor, sunt piese în limba română și sunt piese care astăzi am putea spune că sunt cele pe care publicul le așteaptă la fiecare concert: Caii din Pădurea Letea, Mă doare, Vă rog s-aveți o viață frumoasă ș.a.m.d.
De Ziua Națională a Culturii (adică ziua lui Mihai Eminescu) ați lansat un song special, legat de numele acestuia. Cum s-a născut ideea și de ce tocmai Eminescu?
Ideea s-a născut printr-un experiment renshi, pe care l-am făcut în sufrageria de secol XIX a cunoscutei poete și actrițe Ioana Crăciunescu, împreună cu Dan Mircea Cipariu – acest poet rebel și neobosit -, cu Mihai Zgondoiu – un artist vizual formidabil și, bineînțeles, alături de foarte cunoscutul Florin Iaru, a cărui personalitate depășeste cu mult percepția de om de litere. În aceea sufragerie s-au făcut experimente de muzică și poezie, de acolo s-a născut o legătură între mine, Ioana Crăciunescu și Dan Mircea Cipariu și în momentele festive în care se pregătea celebrarea centenarului Marii Uniri și celebrarea culturii naționale, momentele dedicate lui Eminescu mi s-au părut a fi extrem de lipsite de substanță, uneori ipocrite și de foarte multe ori dăunătoare pentru noua generație.
Mi s-a părut că ceea ce se întâmplă la nivel oficial astăzi cu Eminescu este ca și când ai lua imaginea lui și ai pune-o pe un borcan de muștar. De aceea, tinerii trebuie să primească (sau să privească la) imaginea lui Eminescu ca fiind un idol și al generației lor, trebuie să se bată cot la cot (dacă vrei) cu Simona Halep ca importanță în conștiința națională și, evident, să o depășească atunci când educația își spune cuvântul. De aceea, piesa este un manifest cultural al meu, al colegilor de la Blue Spirit, al Ioanei Crăciunescu și Dan Mircea Cipariu.
Alin Păun (chitare), Tibi Duțu (bas), Mike Godoroja (voce și inspirație), Vali Vătuiu (tobe), Dorian Pirvu (claviaturi) Credit foto: Narcis Pop
În toamnă v-ați propus să scoateți un nou album, Născut în România, album care bănuiesc că are la bază playlist-ul din turneul cu același nume. Povestiți-ne câte ceva despre acest proiect: cum l-ați gândit, ce va avea inedit, cine credeți că-l va cumpăra.
În România nu se mai cumpără muzică, cum nu se cumpără nici aiurea pe acest mapamond, se cumpăra bilete la spectacole, lumea nu mai e interesată în distracția/entertainmentul de acasă. Există doar o mână de oameni care sunt interesați în a avea ca obiect cultural un album, fie că vorbim de vinyluri, care sunt în continuă ascensiune, fie că vorbim despre cd-uri care sunt în permanentă cădere, astăzi muzica înregistrată se consumă on-line și de multe ori asociată cu o îmbucătură bună de înghețată și de ce nu, cu o survolare pe alte site-uri sau chiar cu un joc video. Din acest motiv muzica a pierdut din substanțialitate, mă refer la muzica actuală. De aceea DJ- ii au ajuns să fie mai populari decât artiștii însăși, pentru că DJ- ii nu fac muzică în esență, ci fac soundtrack-uri, ceva care să poată fi asimilat, gustat, consumat, în paralel cu o altă activitate. Eu mă lupt pentru a promova o muzică pe care oamenii să o asculte și să nu mai facă o altă activitate în acel timp. Asta nu e o pretenție, ci este, dacă vrei, un deziderat aidoma celui al scriitorului care asta își dorește – omul să ia cartea lui, să o citească și în același timp să nu se uite și la televizor. Cred că în prima fază albumele mele vor fi cumpărate de către cei care îmi fac onoarea să vină la spectacolele mele, apoi mă bazez foarte mult pe oamenii cu educație generală, care să reacționeze la un fel de vino-ncoa pe care îl are albumul Născut în România.
Născut în România este nu numai povestea mea, ci este a fiecăruia dintre noi, cu grijile, cu durerile și speranțele noastre. E un album pe care îl voi lansa în toamna acestui an, într-un format (sper) revoluționar, va fi primul spectacol 3D și cu sunet surround și se va prezenta într-un turneu de peste 20 de concerte în principalele cinematografe din România.
Blue Spirit, blues și dor de România. O combinație atipică pentru mulți. De ce ați ales să rămâneți în România, de ce patriotismul nu e o opțiune, ci o datorie (dacă nu sunteți de acord cu mine, mă puteți contrazice, evident)?
Am ales să rămân în România, deoarece nu sunt un bun emigrant. De ce patriotismul nu e o opțiune, ci o datorie? Patriotismul, este, dacă vrei, o trăsătură mai degrabă, decât o sarcină. Poți fii patriot sau poți să nu fii patriot, nu poate cineva să îți spună: de mâine ai ca sarcină să fii patriot. De fapt, patriotismul se înțelege cel mai bine dacă privești țara ca pe familia ta. Evident că dacă cineva îi face un necaz tatălui tău, o jignește pe mama, o lovește pe soția ta, face un rău familiei tale, reacția ta este de a apăra familia asta și este o reacție patriotică, tocmai pentru că se extinde și la scara națională; patriotismul este un dat de la Dumnezeu până la urmă.
