Metamorfoza luminii – Gregor la Teatrul Municipal Baia Mare

Centenarul Kafka (în 2024 s-au împlinit 100 de ani de la moartea lui Franz Kafka) a generat câteva proiecte culturale, de la reeditarea scrierilor sale, trecând prin proiecțiile de filme documentare (am văzut unul despre ultimul an din viața sa de o calitate foarte bună, din toate punctele de vedere) și ajungând la performance-uri și adaptări scenice ale unora din textele sale. Așa mi-am dat seama că textele lui Kafka pun mari probleme de adaptare regizorilor de teatru din România. Performance, spectacol-lectură sau chiar montare pentru „scena mare”, mai toate suferă de excese greu de tolerat (prea mult sau prea puțin, nu importă acum) sau de o incapacitate de adaptare a textului cu ajutorul mijloacelor specifice teatrului: mișcare scenică, joc de lumini și sunet. Absurdul generează dificultăți de transformare a unui univers perfect creionat din cuvinte în scene sugestive și care să susțină textul, să-l pună în valoare și să genereze reflecții din partea spectatorilor. Pentru ca acest lucru să se întâmple îți trebuie mult studiu, multă răbdare și multă muncă. Producțiile românești puse sub semnul marcării acestui centenar suferă (cele mai multe, despre câteva nici n-am vrut să scriu, vreau să le scot din memorie cât mai repede posibil) de o sărăcie de limbaj și de incultură, astfel încât adesea, Kafka e citit superficial și trimis în zona unei interpretări schematice, cu șabloane care nu i se potrivesc nicicum. El e generator de școală și stil și nu invers, cum lasă unii să se înțeleagă.

credit foto Teatrul Municipal Baia Mare

Gregor, premiera începutului de an a Teatrului Municipal Baia Mare, este departe de tot ce-am spus mai sus. Neștiind trupa până acum, am intrat să văd spectacolul fără nicio așteptare, doar stăpânită de o curiozitate care nu-mi dădea pace: sub ce semn va fi pusă metamorfoza? Bine am făcut că nu m-am uitat în prealabil pe fotografiile de pe site-ul teatrului, pentru că din ele nu se înțelege mare lucru. Din păcate, puțini fotografi profesioniști din România știu să reflecte în fotografii un spectacol ca întreg; ori sunt obsedați de fețele actorilor și ignoră total scenografia, ori invers, dar de cele mai multe ori privind succesiunea fotografiilor nu înțelegi nicicum succesiunea logică a momentelor și scenelor, dacă vrei să te duci să vezi sau nu producția teatrală. În cazul lui Gregor, lumina joacă un rol esențial în construcția spectaculară ca atare, iar este însoțită în permanență de mișcare. Pentru că metamorfoza așa ni se relevă nouă, profanilor, la nivel de lumină și prin intermediul mișcării: vedem o schimbare datorită unei succesiuni de mișcări și mutații, iar ele se petrec adesea în întuneric. Lumina este asociată cunoașterii, binelui și frumosului. Iulian Bulancea, regizorul spectacolului Gregor, a înțeles perfect că cele două dimensiuni asigură rama spectacolului, dar principala dificultate era generată de cum să le evidențiezi scenic, din moment ce nu poți juca în întuneric.

credit foto Teatrul Municipal Baia Mare

Gândacul n-are voce, nu se aude, nu se vede ce și cum își duce el existența; iese în calea noastră când e pe moarte sau când nevoile de bază cer căutare de resurse și în alte locuri decât cel unde locuiește. Gregor Samsa e un personaj care generează o tipologie caracterială de sine-stătătoare, iar familia lui nu face altceva decât să-l însoțească, fie pentru a-i pune în evidență originea și calitățile native, fie pentru a intra în conflict direct cu acesta. Etapele metamorfozei sunt relativ bine puse în evidență de regizor, marcând fiecare moment printr-o schimbare de decor, dar și printr-o mișcare scenică a personajelor, care este evidențiată cu ajutorul luminii; el a gândit pe două registre mișcarea, proiecțiile video din partea de sus a scenei nu fragmentează, ci ilustrează etapele dezbrăcării de costumul de gândac, iar acest lucru vine la pachet și cu o schimbare de intensitate a luminii. Scena rămâne adesea în penumbră, în schimb pe pânza pe care se proiectează imaginile filmate live lumina e personaj în sine.

credit foto Teatrul Municipal Baia Mare

Gregor și familia sa. Gregor este un ghem de contradicții: curiozitatea, pesimismul, nevoia de cunoaștere, indecizia, spaima, căutarea rădăcinilor, a originilor, dar și dorința de a schimba ceva, toate acestea și încă alte câteva se amestecă dând la iveală o personalitate pe cât de fragilă, pe atât de umană. Metamorfoza este vizibilă, este sub ochii noștri, pentru că drumul este de la stadiul de gândac (metafora perfectă pentru degradare, dezumanizare, primitivism etc.) la stadiul de om. Gândacul e mic și rămas în penumbră (sau chiar întuneric), pe când omul începe să caute lumina și să cerceteze mediul înconjurător. Membrii familiei nu rămân indiferenți: atacă, ies din dulapuri și cotloane, se lamentează (mama, în special) și refuză să intre și ei în jocul metamorfozei. Regizorul a gândit bine traseele tuturor în scenă, astfel încât din sală se văd și relațiile interfamiliale, dar și atitudinile față de metamorfoza lui Gregor.

credit foto Teatrul Municipal Baia Mare

Raul Hotcaș este Gregor. Un dansator care-și cunoaște foarte bine corpul, astfel încât se folosește de fiecare mușchi în parte pentru ca expresivitatea metamorfozei să capete forța de care era nevoie în spectacol. Coregrafia momentelor de dans îi aparține, ceea ce mă determină să-i urmăresc evoluția pe viitor; momentul din dulap, când doar spatele (de om) i se vede și fiecare mușchi și coastă exprimă etapele transformării este pe cât de necesară în economia spectacolului, pe atât de bine lucrată (nota bene: apreciez enorm faptul că nu-și gonflează mușchii la sală, deformând corpul inutil și grotesc). Poartă costumul de gândac, atât cât îl poartă, cu naturalețe, dar din momentul în care începe metamorfoza începe și căutarea luminii, așa cred că a gândit coregrafia. Încă ceva: spectacolul nu trenează, dar nici nu te lasă la final gâfâind, semn că muzica este bine aleasă, iar actorii cunosc textul și nu se încurcă în intrări și ieșiri.

Momentul cu costumul este gândit ca un moment de teatru cu păpuși, Iulian Bulancea are studii în domeniu, ceea ce l-a ajutat. Plimbarea prin scenă însoțește monologul și chiar dacă mi-am dorit ca muzica să se audă mai puțin, momentul rămâne în sfera reușitei și a credibilității. Costumul de gândac își pierde utilitatea, nu mai este de folos, iar Gregor iese la lumină. Un proces dificil, greu, dar bine evidențiat, astfel încât ieși din sală cu convingerea că merită să strivești gândacul. Pe de altă parte, costumul este purtător de metaforă – câți dintre noi suntem conștienți că ne reprezintă ceea ce îmbrăcăm, că imaginea noastră în lume ni se datorează în bună parte și e în dependentă de costum.

Gregor este spectacolul în care Kafka nu se pierde, adică reflecția este stimulată permanent, personajul nu se pierde pe drum, dimpotrivă. Un spectacol care ajută trupa Teatrului Municipal Baia Mare să se uniformizeze și să se sudeze, astfel încât există toate șansele ca pe viitor să crească valoric.