Unele roluri sunt scrise special pentru actori de o anumită vârstă. Artiștii aflați la vârste venerabile și într-o formă fizică și mentală care să le permită să joace sunt excepții, așa se face că, de cele mai multe ori în Scaunele – dau un exemplu la întâmplare – actorii sunt departe de vârsta personajelor. Asumarea vârstei personajului se învață în facultate, dar și prin intermediul rolurilor jucate de-a lungul timpului; așa se face că sunt actori care reiau un personaj, același, în diferite etape ale carierei profesionale și nu dintr-o comoditate prost înțeleasă (cunosc rolul, deci le-ar fi mai ușor), ci pentru că experiența face diferența. Victor Rebengiuc nu l-a mai jucat până acum pe André, din Tatăl de Florian Zeller, ar fi fost aproape imposibil dată fiind noutatea textului (piesa a fost scrisă în 2012, în 2014 se joacă la Londra, iar în 2020 s-a făcut filmul). Este adevărat, piesa a fost montată în 2018 (dacă țin bine minte), la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad (unde se joacă și acum, în regia lui Radu Iacoban, cu Ovidiu Ghiniță în rol principal), dar cele două montări sunt pe cât de diferite, pe atât de imposibil de făcut comparația între ele. În aceeași notă, nu recomand nici comparația cu filmul, am auzit multe voci în sala de spectacole verbalizând acest gând: oare joacă la fel de bine la Anthony Hopkins? Mi se pare o impietate să compari doi actori, uriași, fabuloși, cu cariere solide, care au intrat în memoria colectivă prin ceea ce au făcut – roluri memorabile și o atitudine profesionistă rarisimă. Mi se pare nedreaptă tendința de a-i compara pe cei doi și pentru că vorbim de două adaptări total diferite ale textului: cu totul altfel se gândește un scenariu de film și cu totul altfel se aduce un text la scenă. Nu în ultimul rând, să nu uităm un aspect foarte important: Hopkins joacă în regia lui Zeller, adică a celui care a scris și piesa, cu alte cuvinte face un André după chipul și asemănarea autorului textului, ceea ce nu e puțin lucru deloc.

Credit foto Cosmin Ardeleanu

Cristi Juncu, regizorul spectacolului intrat recent în repertoriul Teatrului Bulandra, a optat pentru o viziune caleidoscopică. Nu tatăl-personajul este în centrul atenției, ci boala acestuia și incapacitatea celor din jur să accepte că boala aceasta este pe cât de perfidă, pe atât de imprevizibilă. Caruselul scenic devine platforma schimbărilor radicale – spectatorii asistă la schimbarea rapidă de decor fără să aibă prea mult timp pentru a  analiza schimbările sau pentru a plasa corect personajele în decorurile potrivite. Succesiunea de camere și momente ale zilei scapă controlului minții și devine motiv de uimire. În toată această defilare nimeni nu mai înțelege nimic, nici măcar cei care ar fi trebuit, mă refer la cadrele medicale. În mintea afectată iremediabil de uitare, golurile de informații se umplu cu frici, spaime și furii. Scurtele, foarte scurtele și din ce în ce mai rare momentele de luciditate ale bolnavului derutează și mai mult membrii familiei, așa se explică opțiunea regizorului pentru schimbarea foarte rapidă de decor și costume. Unele personaje devin sursă de confuzie suplimentară pentru bolnav – asistenta medicală este adesea confundată cu fiica moartă într-un accident (posibil rutier, nu se menționează explicit acest aspect) și prietenul actual al fiicei care are grijă de el este perceput fie ca dușman, fie ca element destabilizator, periculos chiar.

Credit foto Cosmin Ardeleanu

Scenografia Carmencitei Brojboiu îmbină într-un tot unitar tot felul de detalii: elemente de vechime (repere de stabilitate care țin de contextul social) – partea superioară a decorului este afumată, învechită și face trimitere la faptul că acțiunea este urbană, se petrece într-un oraș (Parisul des pomenit); mobilele sunt un amestec la limita kitsch-ului – piese vechi, somptuoase alăturate unora tip Ikea, din prefabricate și reci; spațiul camerei din centrul pentru bolnavii incurabili seamănă izbitor cu o carceră – spațiul foarte strâmt și golit de orice element decorativ, cu alte cuvinte lipsit de suflet. Suprapunerea și combinarea de elemente disparate, care n-au ce căuta în același interior accentuează ideea de confuzie, de pierdere a reperelor spațio-temporale. Refugierea bolnavului nu se poate produce, n-are loc,  de aici spaima și accesele de furie (e drept, pe acestea le-aș fi vrut mai prezente, mai dese).

Credit foto Cosmin Ardeleanu

Un spectacol gândit să-l pună în lumină pe Victor Rebengiuc. André, așa cum l-a gândit marele actor devine pe cât de uman, pe atât de cunoscut, de prezent. Spectatorii conștientizează cu fiecare replică în plus că André face parte din viețile noastre; el e vecinul de palier (pe care-l credeam de mult timp nebun și pe care-l tratam cu indiferență), bunicul sau unchiul căruia nu i-am mai călcat de mulți ani pragul. André este expresia perfectă a indiferenței amestecată în proporții îngrijorător de mari de ignoranță. Refuzul asistenței medicale de specialitate este expresia ignoranței aparținătorilor, iar când aceasta are loc este ori prea târziu, ori realizată de persoane incompetente (aici aluzia este la sistemul medical românesc). Magistrale trecerile de la un moment la altul, Victor Rebengiuc se joacă cu stările cu o ușurătate derivată din plăcerea de joc combinată cu o asumare până la capăt a rolului. André nu e un tată oarecare, el e TATĂL. Grație lui Rebengiuc, care joacă step, se bucură ca un copil mic, este furios că nu-și găsește ceasul (timpul, timpul ca reper de viață și coordonată a involuției) sau înspăimântat că nu înțelege ce se întâmplă cu și în mintea lui, TATĂL devine metafora bolii.

Credit foto Cosmin Ardeleanu

Bucuria de a-l revedea pe Victor Rebengiuc este de necuprins în cuvinte. După Regele moare (spectacol din repertoriul TNB), iată că Tatăl ne oferă ocazia unei noi reîntâlniri cu un mare, mare actor. Și ce întâlnire memorabilă! Chapeau bas, maestre Victor Rebengiuc!

Tatăl – Teatrul Bulandra

de FLORIAN ZELLER

traducere CARMEN IERNILĂ

adaptare scenică RALUCA APRODU

Distribuția

VICTOR REBENGIUC (André)

ANA IOANA MACARIA (Anne)

CĂTĂLIN BABLIUC (Bărbatul)

OANA TUDOR (Femeia)

MARIA VERONICA VÂRLAN (Laura)

CONSTANTIN DOGIOIU (Pierre)

Regie CRISTI JUNCU

Scenografie CARMENCITA BROJBOIU

Regie tehnică FLORIN SASU

Foto COSMIN ARDELEANU

Share.

About Author

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: