Un spectacol în două personaje care n-au nume, ci doar inițiale. Depersonalizare cu bune intenții din partea lui Radu Iacoban – responsabil pentru adaptarea textului și regia spectacolului -, căci în acest fel accentul cade pe tipologie. Cele două personaje devin mijloace pentru transmiterea mesajului, jocurile de lumini și umbre contribuie și ele din plin la procesul de depersonalizare, la fel ca toate celelalte elemente scenografice.  Decor minimalist, atemporal, care te duce cu gândul la beciurile Securității din timpul regimului comunist. Aproape că simți mirosul de mucegai și umezeala devine factor propice dezvoltării tramei. Pentru cei care știu Sala Atelier a Teatrului Mic este aproape șocant să vadă scena în toată dimensiunea ei. Pare imensă în nuditatea ei, cu pereții aproape inexistenți –  scufundați în întuneric și lipsiți de orice element decorativ – și cu o rotativă pe care se află doar un birou (vechi, dar cu semnul crucii făcut discret pe una dintre laturile mici ale acestuia) și două scaune. O scenă din al cărei tavan coboară încet și într-o liniște deloc întâmplătoare tavanul – bare metalice de lungimi diferite, din care 4 cu neoane, susținute de cabluri, astfel încât ele rămân mobile pe tot timpul reprezentației (o mobilitate care contrabalansează absurdul dialogului în momente-cheie). Subterana este un loc în care Dostoievski este acasă, iar Iacoban nu face altceva decât să-i adauge și un sens metaforic locului cât se poate de concret: beciul sau subsolul devine subterana vieții, locul tenebros în care se fac și se desfac planuri morbide, în care se caută justificări și în care mintea o ia cu ușurință razna. Planurile și ideile născute într-un astfel de loc nu pot fi decât abominabile.

Credit foto: Adi Bulboacă

Crima lui Raskolnikov în adaptarea lui Radu Iacoban rămâne pretext pentru un dialog la limita absurdului. De altfel, regizorului/actor nu-i este străin deloc Eugen Ionescu și este interesant cum relația dintre procuror și acuzat se naște sub ochii spectatorilor, care nu rămân deloc pasivi (cum s-ar crede), ci sunt provocați să participe, să se implice. E un spectacol care nu funcționează fără reacția sălii, iar aici e riscul asumat al lui Radu Iacoban. Tandemul Ionuț Vișan – Radu Iacoban (actorul) se construiește încet, durabil, pe un fundament solid – procurorul vrea să dovedească că el este autorul crimei, iar Raskolnikov nu neagă că el ar, ci vrea să-și justifice actul prin tot felul de subterfugii. E interesant din acest punct de vedere că adaptarea textului este una cât se poate de liberă, în sensul că pe alocuri, romanul scriitorului rus devine referință, schimburile de replici nu fac parte din roman. Provocarea pentru spectator va fi să scormonească în memorie ca să-și dea seama care sunt aceste replici, dar e o provocare care devine activă după terminarea reprezentației, căci nu există fracturi de text, stridențe sau discontinuități de logică. Spre deosebire de multe alte adaptări de text, care suferă foarte mult exact din motivele pomenite aici, 2+2=5 este un univers ideatic în sine, un locus unde ideile devin vehicule pentru limbaj și invers. Trimiterile directe la anarhie, protest, morală și relația dintre faptele antisociale și cauzele acestora contribuie, rând pe rând, la crearea stării de interogatoriu. La un moment dat, nu mai ești sigur pentru ce este anchetat R, pentru ce este bănuit: pentru crimă, pentru anarhie, pentru spiritul revoluționar sau pentru nebunie, pur și simplu? Cert este că spiritul dostoievskian este în toate, viu, prezent, devine mobil al acțiunii. Nimic din forța ideatică a scriitorului rus nu se pierde, ba capătă valențe spectaculare greu de bănuit pentru o adaptare în (doar) două personaje.

Credit foto: Adi Bulboacă

Radu Iacoban și Ionuț Vișan – P și R. P poartă un costum impecabil, care nu se șifonează absolut deloc (în ciuda faptului că se și tăvălește de câteva ori), dar cu câteva numere mai mari. Ticul aranjării cămășii și cel al ridicării pantalonilor dă un plus de credibilitate personajului, dar adaugă și o dimensiune nouă constructului tipologic – procurorul este un funcționar public, care trebuie să arate impecabil în orice moment, numai că în interacțiunile lui cu diverși oameni riscă să-și piardă deseori rațiunea și claritatea; dezbrăcarea succesivă, în diverse momente ale reprezentației, de palton, haină, respectiv vestă, denotă nu neapărat ieșirea din personaj, cât dorința acestuia de a găsi fisuri în zidul de apărare al acuzatului; ori acest zid trebuie escaladat cu mâinile goale și cu forța gândului. Raskolnikov nu se dezbracă decât de hanorac/bluza de trening, într-un acces de furie extremă. Și își scufundă capul în găleata cu apă. Cu disperarea omului aflat la capătul puterilor. Jocul de putere dintre cei doi este fascinant și devine lizibil (și) la nivel de gesturi, schimbul de argumente și idei este tușat corespunzător prin așezarea în spațiu și folosirea elementelor de decor (câte sunt). Așa se explică de ce în sală nu auzi spectatori foindu-se.

2+2=5 este un spectacol cu și despre Dostoievski; scriitorul devine personaj în sine și se amestecă în schimburile de replici, dinamizând anumite scene și contrapunctând în altele. Un spectacol ideatic, din care nu lipsește confruntarea directă. Merită văzut, fie și pentru că aduce aminte că duelul ideatic este fertil, indiferent de epoca istorică sau regimul politic.

2+2=5 – Teatrul Mic

adaptare după „Crimă și pedeapsă” de F.M. Dostoievski

Traducerea: Adriana Liciu

Regia și versiunea scenică: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Sound design: Aida Šošić

Light design: Bogdan Gheorghiu

Coregrafia: Ștefan Lupu

Distributie

R – Ionuț Vișan

P – Radu Iacoban

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura