„Malaxa în America”. O analiză

Rüdiger von Kraus, născut la Râșnov, este descendentul unei familii nobiliare de sași. Studiile universitare și le-a făcut la Universitatea din București, a părăsit țara în timpul regimului comunist și s-a stabilit în America. În ultimii ani, s-a dedicat cercetării trecutului și a absolvit un master în Istorie la Universitatea Harvard. Recent, la Editura Corint, în colecția Corint Istorie, autori români, i-a fost tradus volumul Malaxa în America, traducerea aparținându-i Dorinei Tătăran.

Cartea este structurată în 18 capitole, precedate de o foarte scurtă introducere care explică interesul pentru tema aleasă spre a fi cercetată, găsindu-și rădăcini atât în sânul familiei când tot auzea de uzinele 6 martie sau Malaxa, dar și în îndoctrinarea comunistă la care a fost supus în școală când se susținea că marile proprietăți sunt rele și au apărut în urma exploatării muncitorilor. Mai avea să treacă o bucată bună de timp până la întreprinderea acestei cercetări. Bibliografia este una generoasă, cuprinde surse de bază, adică documente de arhivă, cât și surse secundare, lucrări generale despre contextul istoric și personalitatea lui Nicolae Malaxa. Analiza este cronologică, se concentrează pe anii plecării acestuia în America, imediat după Al Doilea Război Mondial, deși autorul găsește necesară întoarcerea din când în când la trecutul românesc , trecut care îl va urmări întreaga perioadă a vieții dn străinătate. Volumul depășește limitele unei simple biografii, ci așază personajul în mijlocul vremurilor sale, existând o constantă atenție la contextualizare, la înțelegerea vremurilor pentru a înțelege personalitatea supusă cercetării.

Familia Malaxa ajunge în spațiul românesc în 1796, din insula Corfu, poposind în Moldova, iar primul membru al familiei ajuns aici a fost Iancu Malaxa. Ulterior, prin legături matrimoniale, neamul Malaxa se împământenește, ajungându-se ca Nicolae Malaxa să aibă o veche ascendență boierească moldovenească. Posteritatea se leagă, în principal, de rolul și poziția lui Nicolae Malaxa din perioada interbelică, atunci când deja se îmbogățise excesiv și avea o influență semnificativă nu numai în spațiul economic, ci și în cercurile politice carliste, fiind una dintre personalitățile din peisajul constant al palatului. Perioada interbelică în România a fost una a marilor contraste, cu toate că există percepția exagerată de a fi fost o lungă perioadă a democrației consolidate. Apăreau extremele politice, extrema dreaptă devenind din ce în ce mai pregnantă în mediul politic, în primul rând, prin actele de violență și prin retorica naționalistă, extremistă. În aceeași măsură, anii ’30 sunt marcați de evoluția constantă spre un regim de domnie personală a lui Carol II, conflictele cu liderii legionari, pericolul nazist care plana asupra întregii Europe, dar mai ales asupra acestei părți a Europei. Acesta este mediul social, politic în care Malaxa își folosește influența și nu pregetă de la a-și folosi mijloacele economice pentru a obține ceea ce dorea. Legăturile politice și economice interne și externe i-au devenit acuze când a plecat peste ocean, fiind acuzat de afinități de extremă dreapta, strânse legături cu Germania nazistă, precum și cu regimul comunist, în zorii instaurării sale. Viitorul său a fost marcat de cele două extreme și felul în care s-a apropiat sau nu de ele. Acuzele au fost numeroase, au costat timp și milioane de dolari. Astfel, trecutul românesc interbelic naște inevitabil întrebarea: A fost Nicolae Malaxa un om al vremurilor sale sau a fost mult peste ele?

La finalul celei de-a doua conflagrații mondiale, apare ideea unei misiuni economice în America, motivul fiind acela că America era singura țară care putea oferi creditele necesare pentru reconstrucția căilor ferate române afectate de război. Misiunea română plecată spre America, cu scurtă oprire în Paris, era formată din Max Aușnit, Malaxa, Aionica Weiss, Jacques Bochori, Dan Dragomirescu, Lazăr Stoicescu și Marcel Petreanu, iar ceea ce aflăm este că ultimii trei fuseseră adăugați de guvern ca experți tehnici, cel mai probabil informatori ai guvernului Petru Groza. Acesta este momentul în care Malaxa oferă niște daruri semnificative oficialilor comuniști, printre care achiziționarea unui Cadillac pentru Gheorghiu-Dej, pentru a consolida relația lor și în semn de mulțumire pentru aprobarea misiunii comerciale. Peste ani, în America, i se va readuce aminte acest gest, iar explicația sa a fost că darurile au fost făcute pentru a-i putea scoate la un moment dat din țară pe soția și fiul său.

Ascensiunea lui Nicolae Malaxa rămâne un subiect care a suscitat numeroase discuții. Autorul lucrării de față îl consideră rezultatul unui amestec de temperament, în contextul în care convingerile sale profunde căpătau o forță extraordinară, deținea un farmec personal considerabil, farmec datorită căruia a câștigat afecțiunea multora din cercurile sociale înalte. Mai mult, Malaxa se folosea și de alte mijloace pentru a prospera. Astfel, prin mituire și coruperea principalelor figuri politice ale României, el a acumulat o avere. Era un priceput jucător de pocher, fiind un bun strateg și în viața privată. Raportat la politic, despre Malaxa se apreciază că era o fire conservatoare, care aprecia soliditatea în detrimentul frivolității. De asemenea, i se va aduce mereu în atenție, sub formă de acuză, legăturile sau chiar amiciția cu Albert Göring, deși există multă confuzie în jurul lui Albert Göring și al modului cum acesta se încadrează în povestea lui Malaxa.

Deși, la început părea că Malaxa caută o apropiere de noul regim politic de la București, lucrurile aveau să se schimbe radical odată cu fuga soției și fiului său din țară, ascunși într-un cargobot ce transporta cherestea cu destinația Istanbul. Drept dovadă stă și decizia din 11 iunie 1948 de a naționaliza activele sale industriale românești, iar pe 30 septembrie i se retrăgea și cetățenia română. În ciuda tuturor intrigilor și multor acuze, unele dovedite, altele deloc, Malaxa continuă să sprijine financiar alți români plecați în exil. De pildă, datele cărții susțin că până la sfârșitul lui 1950, Rădescu primise 186 000 de dolari de la Malaxa, bani folosiți pentru sprijinirea unor proiecte de interes larg. În America, Malaxa începea o viață nouă, chiar dacă umbra celei românești îl apăsa încă, motiv pentru care urmărea să se lanseze în afaceri și în acest spațiu. Ceea ce îi îngreuna situația, însă, era rezidența. Viza era prelungită, dar statutul de vizitator nu îl ajuta pentru a deschide și a dezvolta o afacere. Era imperios necesar să obțină rezidență. Un drum anevoios, sinuos, care va scoate la suprafață numeroase necunoscute, acuzații. Presa va fi neîndurătoare, va folosi constant acuza de fost colaborator nazist și comunist, fie și pentru a vinde mai bine. Pe 26 septembrie 1953, Malaxa primea rezidența permanentă, părea că lucrurile se așezau. Era o aparență. Alte episoade urmau să se succeadă, Malaxa nu a fost acceptat definitiv la această dată.

Întrucât niciuna dintre tentativele sale de a face afaceri în America nu a avut succes, Malaxa a căutat oportunități în străinătate.

Se grăbea, timpul nu îi mai era neapărat aliat. Dădea primele semne ale unor afecțiuni de sănătate. Astfel, pleacă în Argentina, un nou prilej de a i se aduce acuze. Vizita s-a prelungit la zece luni, timp suficient pentru a se întâlni cu diaspora română din Argentina, inclusiv cu foștii gardiști refugiați acolo. Reîntoarcerea în America a fost un plină de lucruri neașteptate. A fost reținut și audiat timp de două săptămâni. I s-a contestat rezidența, presa dădea un nou spectacol. Anii tinereții trecuseră, Malaxa era mai temperat, dar dornic să se termine procesul și să i se dea înapoi rezidența, lucru care avea să se petreacă pe 9 septembrie 1958, prin decizia Departamentului de Justiție și a procurorului William P. Rogers. Ultima bătălie fusese câștigată. Se așternea liniștea. Procesele și întregul decurs în America, încercările din Argentina secaseră finanțele lui Malaxa.

Pentru Malaxa, sfârșitul anului 1960 a fost un prilej de meditație: în decembrie, el tocmai împlinise 73 de ani. Finanțele sale epuizate îi diminuaseră puterea de manevră, Liga dispăruse, iar fiul său, Constantin, nu moștenise spiritul antreprenorial al tatălui său.

În iunie 1965, Nicolae Malaxa deceda într-o lume complet diferită de cea pe care și-o imaginase. Decesul a fost menționat în presă, împreună cu iterații ale trecutului negativ. Umbrele trecutului nu se lăsau duse. Familia s-a arătat reținută, trecuse prin prea multe în țara de adopție.

Admirat sau contestat, Nicolae Malaxa rămâne o figură controversată a interbelicului românesc. Cartea lui Rüdiger von Kraus are o contribuție semnificativă la cunoașterea vieții sale din străinătate, explorând și trecutul industriașului român. Autorul înțelege importanța argumentării, contextualizării și referinței la documentul de arhivă. Astfel, volumul Malaxa în America este o contribuție semnificativă pentru cunoașterea personalității celui care a marcat profund industria românească.

Malaxa în America de Rüdiger von Kraus