Nu mi-am închipuit că aș putea descoperi atmosfera dostoievskiană într-un roman destul de recent, al unui scriitor ce nu se trage din Rusia, laureatul Nobel pentru literatură al anului 2003 – John Maxwell Coetzee. Mai mult, eroul principal este însuși Dostoievski, ceea ce face demersul literar și mai îndrăzneț. Plasată în Petersburgul anului 1869, acțiunea recurge la amănunte mai mult sau mai puțin veridice din biografia marelui scriitor rus și ni-l înfățișează pe acesta întors de la Dresda pentru a lupta cu durerea provocată de moartea fiului său vitreg, în zorii tinereții. Dostoievski apare măcinat de remușcări și de demonii care nu-i slăbesc mintea, puterile îl lasă, sărăcia îl amenință, spiritul Rusiei îl învăluie în pânza sa tenebroasă. Nu e greu să uiți că te afli în romanul altui scriitor pentru că atmosfera din “Demonii” lui Dostoievski se resimte aici cu accente familiare celor ce au citit romanul respectiv, ba chiar există numeroase amănunte ce sugerează surse de inspirație. Trebuie să faci eforturi pentru a separa realitatea de ficțiune, căci lui Coetzee îi iese neașteptat de bine portretul interior al scriitorului rus, așa cum și l-ar putea închipui oricine i-a citit măcar unul dintre romane.

“Numai el vrea să strângă și să păstreze aceste amintiri. Toți ceilalți respectă ordinea morții, apoi doliul, apoi uitarea. Dacă nu uităm, spun ei, în curând lumea va deveni o uriașă bibliotecă.” (pag. 16)

Patima, frământările, spiritul creator își găsesc teren propice în Petersburgul biciuit de ploi reci și vânt, în clădirile sale sordide, unde locuiesc tot soiul de oameni, în pivnițele mucede, în care mizeria pare să înghită ultima fărâmă de umanitate. Mirosurile, frigul, chipurile aspre completează tabloul dezolant și întețesc zbuciumul unei conștiințe superioare, care se disprețuiește pe sine. Durerea pierderii lui Pavel nu-și găsește alinare nici în încercările de a salva amintirea acestuia, nici în acelea de a afla adevărul asupra morții acestuia. Dostoievski se arată neîmpăcat cu trecutul, regretă imaginea pe care fiul vitreg o avea despre el și faptul că sentimentele sale nu au lăsat urme în sufletul acestuia. Povestea este întunecoasă, așa cum trebuie să fi fost Rusia veacului al nouăsprezecelea, când moartea și sărăcia se contopeau într-un dans sumbru.

“Îmbătrânește, devenind zi de zi ceea ce fără îndoială va fi la sfârșit: un bătrân într-un colț, care nu mai are altceva de făcut decât să răsfoiască filele pierderilor suferite.” (pag. 111)

Nu poate fi ușor de pătruns în mintea unui creator de talia lui Dostoievski, în care realismul se îmbină cu un misticism propriu artistului, pentru care viața și moartea au nuanțe asemănătoare, cenușii și crude, iar visul reprezintă o cale către universul ce nu se poate vedea cu ochiul treaz. Imaginile ce prind viață în paginile romanului capătă credibilitate datorită dimensiunilor psihologice, ce sunt extrem de vii, dar și prin elementele de decor, ce reconstituie fidel cadrul Rusiei bântuite de idei revoluționare și de teroare. Existența zbuciumată a lui Dostoievski este redată în amănunt, surprinzând câteva luni grele, marcate de lupte lăuntrice, de sentimente contradictorii și lipsuri. Ai senzația că pătrunzi în lumea din care au luat naștere operele sale literare, chiar dacă știi că ai în față o ficțiune. Coetzee evidențiază puterile incredibile ale literaturii sau, mai precis spus, ale procesului de creație, capabil să înfrângă demonii – teama, remușcările, patimile.

“Una câte una, de fapt, vechile povești se întorc, povești pe care le auzise de la bunica lui și cărora nu le cunoștea înțelesul, dar fuseseră păstrate fără voie, ca oasele, pentru viitor. Un imens osuar de povești dinainte ca istoria să înceapă, construit și îngrijit de popor.” (pag. 112)

Mi-a plăcut mult cartea, frazele au o savoare care fascinează, sunt fluide, dar pline de substanță. Am citit cu creionul în mână, marcând paragrafe întregi care mi s-au părut încântătoare. Căci Dostoievski nu este doar un scriitor impresionant, el poate fi totodată un personaj complex și acest lucru poate fi constatat în paginile acestui roman. Chiar dacă nu este o idee originală, de a transforma un scriitor în personaj al unei cărți, în cazul de față, impactul este peste așteptări, datorită personajului ales, unul destul de greu de prins în cuvinte, cu trăiri dificile pentru omul de rând. Linia epică este bogată și palpitantă, împletind în ea armonios firul interior.

Sursa foto: bookslive.co.za

maestrul-din-petersburg_1_fullsizeEditura Humanitas Fiction;
Anul apariției: 2015;
Traducere din limba engleză: Maria Berza;
Nr. de pagini: 228;
ISBN: 978-973-689-235-6.

 

Share.

About Author

Avatar photo

Citesc de multă vreme, de pe la 4 ani, încât mă simt ca și cum aș fi citit dintotdeauna​. Dar la modul serios și intensiv citesc de 7 ani încoace și tot de atunci îmi împărtășesc impresiile despre cărțile citite pe blogul personal. Pasiunea mea a evoluat încet, dar sigur, printre cărți, printre multe cărți. Citesc cu drag ficțiune de bună calitate, biografii, memorii, cărți istorice și sunt profund marcată de prejudecăți când vine vorba despre anumite genuri la modă.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura