Trei corpuri în căutarea spațiilor potrivite. Trei corpuri care interacționează, dialoghează, se condiționează reciproc, se cercetează cu o aviditate demnă de prima întâlnire, se ajută reciproc, se sprijină unul de celălalt. Nimic despre conflict și, totuși, totul este un conflict din care pare că nimeni nu mai are cum să iasă. Evadare e cuvânt interzis, soluțiile se contopesc într-una singură – să dormi 4 ore pe zi (orice ar fi, completarea mea) – iar spațiul este sublimat, căci de la un punct încolo atenția cade exclusiv pe corp și nevoile acestuia (de supraviețuire, de adaptare și de punere a acestuia în relație directă cu mintea – coordonare mediată, surpriză, de suflet). Salata de cuvinte este rezultatul unei suprapuneri de sensuri, care rostogolite în același context (vizual) dau naștere la calambururi; mai minunat decât ieri nu este un pleonasm, cum comenta cineva în sală, ci o exprimare concretă a unei nevoi – nu mai avem cuvinte și trebuie inventate altele pentru situațiile noi cu care ne confruntăm. Toate cuvintele sunt folosite în ambele sensuri – când este lumina este bună, induce starea de bine, când este prea intensă, împiedică adaptarea și funcționarea corpului în parametrii unei normalități relative. Cuvintele se transformă în vehicule, astfel încât sublimarea spațiului (de care pomeneam mai sus) devine posibilă. Așa se explică rezistența oricărui regim totalitar, aici găsim una din explicațiile pe care le putem da celor care ne întreabă cum de-a rezistat comunismul în România atât de mult timp.
Lemnul este materialul din care se construiesc refugiile. E un lux să-ți faci casă din lemn, dar deloc ieșit din comun să-ți construiești cabană din lemn la munte. Lemnul fluorescent mi-a adus aminte de unul din filmele mele preferate din anii 2000, Equilibrium, unde Christian Bale face un rol de zile mari. Pe cât de mici, pe atât de nestatornice și jucăușe, în final devine evident pentru toate dansatoarele că aceste cărămizi nu sunt bune decât pentru un joc ad-hoc, o relaxare de moment. În schimb, cărămizile mari, tot din lemn, intră într-un carusel al combinațiilor, se aliniază perfect într-o linie de domino, devin limite/restricții concrete (celebrul „capul la cutie” reinventat este unul din momentele importante ale performance-ului), se ridică în mici turnuri, din care nu lipsesc părți ale anatomiei corpului uman – mâini și picioare prinse între cărămizi. Nu, nu e vorba de mitul Anei a lui Manole reinventat, ci de ceva puțin mai subtil – de ce avem nevoie de spații de locuire luxoase, mari și luminoase, astăzi mai mult ca oricând? A devenit un lux să ai un loc al tău, un spațiu în care corpul să se simtă apărat, protejat și unde e gata să lase în urmă tumultul și zgomotul lumii. Luxul acesta este tradus prin stările de claustrare prin care trec, pe rând, cele trei dansatoare; fiecare se raportează într-un fel specific la această limitare – poziții chinuite, nefirești sau care solicită multă energie și antrenament fizic.
Simona Dabija, Mariana Gavriciuc și Camelia Neagoe au dat măsura talentului lor într-unul din momentele din partea a doua a spectacolului: dansul în semiîntuneric, pe un fundal sonor foarte ritmat, care implica bătăile inimii, a fost deliciu pentru spectatori. Un alt moment foarte bun a fost cel în care fiecare avea câte o cărămidă din lemn, care deveneau prelungiri ale membrelor superioare și intrau în interdependență cu cele ale partenerelor printr-un singur punct de contact. Un dans al căutării, dar și al neputinței. Foarte bine alternate ritmurile și foarte bine aleasă orchestrația pentru fiecare moment în parte (muzica – Adrian Piciorea). Costumele excelent adaptate nevoilor de mișcare și de comunicare, devin expresive la un anumit moment, se transformă în ceva mai mult decât niște haine.
LUX a încheiat seria de evenimente CORP2021, o deschidere de stagiune cum nu se poate mai bună: diversitatea este cuvântul de ordine, căci au fost spectacole foarte diferite, din toate punctele de vedere. Spectatorii au putut astfel să vadă parte din proiectele Areal spațiu pentru dezvoltare coregrafică și să-și dea seama de viziunea lor artistică. Alexandra Bălășoiu, Andreea Belu, Denis Bolborea, Simona Dabija, Mariana Gavrinciuc, Smaranda Găbudeanu, Cristina Lilienfeld, Cosmin Manolescu și Camelia Neagoe sunt foarte creativi și, de ce nu, inovativi, iar proiectele lor reflectă în bună parte această capacitate a lor de a se plia pe nevoile publicului: unii vor soluții la angoase și anxietăți, alții vor doar relaxare; unii vor comunicare directă, nemediată cu ceilalți, alții vor să învețe un nou limbaj de comunicare etc. CORP2021 s-au încheiat, dar echipa Areal spațiu pentru dezvoltare coregrafică are deja un nou proiect în derulare. Urmăriți-i și căutați-i, o să aveți cu cine dialoga (artistic, dar și pe alte planuri).
LUX, spectacol de dans contemporan
4 septembrie, ora 19:00
ARCUB, Hanul Gabroveni
Coregrafia: Simona Dabija, Mariana Gavriciuc, Filip Stoica, Camelia Neagoe
Performeri: Simona Dabija, Mariana Gavriciuc, Camelia Neagoe
Muzică: Adrian Piciorea
Sound Design: Adrian Piciorea, David Lunca
Voce: Oana Predescu
Text: Adrian Ionescu
Lighting Design: Daniel Buglea
Scenografie: Andreea Săndulescu
Design costume: Noir Morphosis
***
Mulțumiri: Centrului Național al Dansului Bucuresti
Producție realizată în cadrul programului 4 Corpuri – Areal spațiu pentru dezvoltare coregrafică, program co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
