Lumea în Si bemol - Dan Grigore de vorbă cu Dia Radu

La Târgul de carte Bookfest 2016, s-a vândut ca pâinea caldă, fiind sold-out înainte de propria-i lansare. Ceea ce spune multe despre despre autor(i), dar și despre subiect. Un lung interviu, luat de-a lungul mai multor dimineți, care atinge multe dintre detaliile știute, mai puțin știute sau chiar inedite legate de formarea ca artist a marelui pianist român. De o sinceritate care doare pe alocuri, atât pe autor, cât și pe cititor (dacă am avea mai multe astfel de acte de curaj am fi parte dintr-o lume cu mult mai bună), scrisă din respect pentru tradiții și pentru că uneori deconspirarea e cea mai bună apărare, „Lumea în Si bemol” ne introduce treptat în universul interior al unuia dintre cei mai mari pianiști pe care i-a avut România până acum. Alături de Radu Lupu, cu care a și fost prieten până la un anumit moment (veți descoperi detaliile citind cartea) reprezintă și astăzi etaloane pentru ce înseamnă să fii un bun pianist. Școala de muzică clasică românească are mulți instrumentiști de top, în special violoniști (care par mai vizibili astăzi, mai bine reprezentați pe scenele românești, li se dedică mai multe turnee), dar pianiștii rămân referințe incontestabile, asta și pentru că a învăța să cânți la pian nu e tocmai ușor, dar și pentru că într-o orchestră pianul rămâne una dintre vedetele de-a pururi în lumina reflectoarelor. Iubitorii maestrului nu vor fi dezamăgiți citind cartea, ba chiar vor fi surprinși delectându-se cu pagini de un rafinament rar întâlnit, condimentat cu umor de cea mai bună calitate. Căci Dan Grigore își tratează propriile eșecuri, depresii și relații eșuate cu… umor, pentru că, nu-i așa, umorul va face întotdeauna casă bună cu inteligența fin prelucrată și cu un nivel intelectual cu mult peste medie.

„Dar îmi amintesc că am fost invitat odată la Ambasada României de la Washington și, după o tratație cu somon, icre și foarte mult whisky, m-am trezit că sunt rugat să le cânt ceva. Așa că am făcut o reverență și i-am anunțat că voi cânta Bumble Bee (Zborul Cărăbușului) de Whiskey Korsakov. Au fluierat și au râs în hohote, le-a plăcut grozav!”

Primele părți din interviu sunt dedicate rădăcinilor, adică familiei și maeștrilor care l-au descoperit și ajutat să-și construiască cariera. Cu mama lui, a avut o relație care l-a dus de multe ori în pragul depresiei și care era cât pe ce să-l doboare, iar cu cei care l-au format din punct de vedere profesional a avut o relație caracterizată de curaj; și-a dorit atât de mult să devină cel mai bun, să stăpânească pianul și să-l facă să le transmită celorlalți muzica așa cum o aude el, în interiorul lui, încât de multe ori și-a înfruntat demonii interiori. Savuroase sunt paginile în care vorbește despre Florica Musicescu și cât de tumultuoasă a putut să fie relația elev-profesor. Dar miezul acestor prime părți rămâne descrierea relației cu Cella Delavrancea. Citind cartea mi-am adus aminte de concertul dedicat centenarului marei pianiste, concert transmis la TVR și în care Cella Delavrancea a dat dovadă de mult prezență, măiestrie, caracter și inteligență. Rar un concert încărcat cu atât de multă emoție! Este evocat și acesta în „Lumea în Si bemol”, alături de mulții pași parcurși alături de marea pianistă pe drumul devenirii sale ca artist de (cea mai mare) valoare.

«Îți poți închipui o femeie de 80 de ani și un băiat de 20 și ceva ținându-se de mână și plimbându-se prin cartiere vechi? Îmi povestea cine și în ce casă frumoasă a stat. Și avea un tic nervos când mă ținea de mână: la intervale regulate mă strângea scurt un pic mai tare. Era un mic impuls nervos, cred că era ritmul ei interior, muzica din capul ei. Mi-a spus odată: „Știi, eu aud lumea în Si bemol”. Si bemol e o tonalitate în care au scris și Mozart, și Beethoven, și Brahms. E o tonalitate foarte plurivalentă și foarte luminoasă. Să auzi lumea în Si bemol înseamnă să ai auz absolut.»

În partea a doua a interviului, veți regăsi impresii, fapte și evenimente din anii de după 1990, ani încărcați din toate punctele de vedere și cu evenimente, ale căror semnificații le decodifică pe îndelete Dia Radu ajutată, bineînțeles, de Dan Grigore. Nu sunt uitate implicarea politică (și o să vedeți de ce maestrul nu mai este la ora actuală membru în niciun partid), relația cu lumea scriitorilor români (care e una de-a dreptul improprie pe alocuri), familia și relația cu fiul și soția mult iubită și apreciată. Toate acestea, spuse în cel mai direct mod posibil, fără ocolișuri, dar și fără epitete tari sau încrâncenări. Maestrul își recunoaște greșelile, dar la fel de bine este capabil să le identifice și pe ale celorlalți. Meritul cel mare este că nu ridică piatra să o arunce; o să-mi dați dreptate când o să citiți despre Iosif Sava și Seratele sale, despre Ion Caramitru, despre Nicolae Manolescu etc. Reflecțiile lui Dan Grigore vizavi de lumea de astăzi, despre ce înseamnă muzica pentru contemporani și care este rolul ei în spațiul cotidian nu au neapărat miez amar, dar sunt puncte de pornire în ceea ce ar putea fi reconstrucție socială. Și asta nu ar fi posibil fără… sentiment, adică fără emoție.

„Când eram tânăr, lumea punea mare preț pe inteligență. De-abia acum, în ultimii ani, au descoperit și oamenii de știință că inteligența fără emoție nu are așa mare valoare, că o idee care nu izvorăște dintr-o mare credință nu are forța de a rodi în conștiința nimănui. O mare credință înseamnă pentru mine puterea de a învălui un sens care există în tine cu trăirea și emoția ta. Când Maria Callas înregistra pentru un disc, uneori alegea fragmente imperfecte din punct de vedere tehnic, dar cântate cu multă emoție. Mulți se mirau de alegerile ei, fiindcă era văzută ca întruchiparea perfecțiunii cantoului feminin în epocă. Dar ea știa ce face, știa că sunetul, oricât de perfect ar fi, e doar un vehicul.”

„Lumea în Si bemol” este unul dintre cele mai frumoase, calde și pline de sens dialoguri citite în ultimii ani. Și spun asta nu doar pentru că-mi era (și-mi este în continuare) dor de Dan Grigore și ale sale concerte, ci pentru că așa ar trebui să dialogăm mai tot timpul. Doar astfel viața cotidiană își poate recăpăta adevăratul sens.

Editura: Polirom