Text: Ioan Suhov
Foto: Sorin Mircea Vasilescu
Miercuri, 25 ianuarie 2017, de la ora 19.30 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) a avut loc lansarea romanului „Noaptea de foc“ al celebrului scriitor și dramaturg francez Eric-Emmanuel Schmitt.
Cu participarea lui Chris Simion-Mercurian, Mihaela Dedeoglu, Marieva Ionescu și Marius Constantinescu și având drept moderator pe Denisa Comănescu – director general al Editurii Humanitas Fiction – am avut ocazia de a viziona un scurt spectacol-lectură din roman în dramatizarea și regia lui Chris Simion, spectacol interpretat de Cristi Iacob.
Trebuie spus că cea mai nouă carte în românește a lui Schmitt este departe de a ne fi străină, fiind o lectură pe care vi-o recomandăm cu fermitate.
Personal, trebuie să mărturisesc că am avut plăcerea de a parcurge „Noaptea de foc” odată cu lansarea sa în Hexagon, iar după seara la Cișmigiu pot să confirm că traducerea Marievei Ionescu nu este cu nimic mai prejos decât scrierea originală.
Seara a debutat cu deja menționata adaptare regizorală, într-o formă comprimată și remarcabilă prin spiritul de sinteză și de reinventare, nu simplă rescriere a textului original.
Despre aceasta, doamna Chris Simion-Mercurian observa:
«Nu o să vorbesc despre spectacolele pe care le-am făcut pentru că nu despre ele trebuie să vorbesc. O sa spun câteva vorbe despre dramatizare și despre faptul că Eric-Emmanuel Schmitt mă provoacă tot mai des. Pe lângă tema literară, îmi permite să îmi găsesc o temă regizorală pe care să îmi construiesc spectacolele. Dacă în „Oscar și tanti Roz” tema sa era credința, iar pentru mine tema regizorală a fost încrederea, în timp; iar dacă în „Domnul Ibrahim și florile din Coran” tema era prietenia, iar în viziune regizorală inițierea, în „Noaptea de foc” vă voi lăsa pe voi să descoperiți tema literară. Provocarea mea a fost să transform 13 – 14 personaje într-un monolog. Ce vă propunem noi în seara aceasta nu e dramatizarea integrală, este o dramatizare parțială, cât să vă introducă puțin în universul propus de Schmitt, iar cheia pe care am mers în aceasta dramatizare a fost să rup textul în doi timpi: timpul prezent și timpul trecut.»
La rândul ei, doamna Denisa Comănescu afirma:
„Suntem chiar emoționați de lectura lui Cristi Iacob, iar decupajul lui Chris Simion a fost remarcabil. E o carte specială, pe care Eric Emmanuel Schmitt a scris-o în 2015; iată, o experiență pe care a trăit-o cu mai bine de un sfert de veac în urmă… Un text la graniță între memorialistică, ficțiune, un text care este foarte greu de scris pentru că niciodată nu poți să știi când poți sa cazi într-un asemenea text… un text care vorbește despre felul în care ai căpătat credință. Iar textul lui este un voiaj romanesc cu personaje foarte bine conturate: dincolo de narator care, cum să se numească altfel decât Eric, este la fel de densă și de intensă călătoria interioara. Muntele Ahaggar este adâncimea pe care o atinge naratorul în căutarea de sine.”
Apoi, Marius Constantinescu a punctat că:
„Mie mi se pare că schimbarea după ce are loc aceasta revelație este că are un răspuns și ce mi se pare cuceritor este că el, chiar având acest răspuns, își permite de a-l accepta, de a-l respinge, în funcție de libertatea sa de conștiință. Este o frază care mi-a plăcut foarte mult, în acea panică pe care o are atunci când nu mai are niciun fel de reper concret, privește către cer și spune : «din păcate, a fost învățat să privească cerul ca pe un tablou și nu ca pe o hartă geografică». El mărturisește aceasta condiție a artistului care contemplă, care nu se pregătește pentru aceasta experiență care îl scoate din rutina cotidiană. Un alt lucru foarte interesant în acest roman, pe care l-aș numi chiar «road book» și bildungsroman în oarecare măsură, este drumul.”
De asemenea, doamna Marieva Ionescu, a cărei traducere nu ne sfiim a o lăuda încă o dată, mărturisea că:
„Mi-a făcut plăcere să traduc cartea. Schmitt a refuzat 25 de ani să vorbească despre această experiență și nu te-ai fi așteptat să dea cărțile pe față pe o temă atât de intimă. Este o tema care poate fi foarte greu de prins în literatură. Eric-Emmanuel Schmitt este ca un acrobat care merge pe aceasta frânghie fără sa se clatine (…).
Nu a fost o carte ușor de tradus nu doar pentru că e vorba de un spațiu exotic, ci pentru că e un text poetic. Își alege foarte atent cuvintele, pe care traducătorul trebuie să le aleagă asemenea.
Cea de-a doua problemă este că trebuie să traduci ceva despre care cu greu se poate vorbi chiar și în propria limbă.”
Nu în ultimul rând, Mihaela Dedeoglu afirma, referitor și la un interviu telefonic cu Schmitt pe care avusese ocazia să îl realizeze în cursul dimineții, că:
„Este întotdeauna un privilegiu să ne întâlnim cu un astfel de scriitor, fie și doar telefonic. Există două lucruri foarte simpatice cu această carte care nu e un roman, ci este o poveste adevărată. E o relatare a unor lucruri care i s-au întâmplat când avea 28 de ani. O coincidență, nu știu dacă e o coincidență, e aceeași vârstă ca cea a părintelui Foucauld ce a trăit aceasta experiență nu în deșert, în mijlocul Algeriei, ci într-o biserică, în Paris. Eric-Emmanuel Schmitt nu face prezbitism cu aceasta poveste… Nu mi-a spus de ce a păstrat-o în secret (…) Ce este interesant este că el spune că «povestea mea îi va emoționa pe unii, dar nu va convinge pe nimeni». L-am întrebat, de asemenea, azi dimineață cu ce privire se uită spre atei. Mi-a spus că trebuie să rămâi smerit în fața oamenilor și să nu-i judeci nici pe atei, nici pe creștini. Aceste lucruri trebuie să le ții pentru tine. Îmi place ideea aceasta de a trăi credința în intimitate, a o purta în tine, pentru tine și cred că forța acestei cărți, dincolo de experiența mistică, ne explică ce este credința și cât de personală e relația cu acest Dumnezeu pe care nu o să-l vedeți în această carte. Aș vrea să faceți un exercițiu înainte de a citi această carte: să căutați poze cu acest deșert și să vedeți unde s-a dus Eric-Emmanuel Schmitt.”
Sursă imagine: http://cabinflooresoterica.com/
Întreaga seara s-a încheiat cu promisiunea doamnei Comănescu de a încerca ca Eric-Emmanuel Schmitt să revină, cât de curând, la București și, totodată, cu dezvăluirea faptului că pe 16 mai, simultan aniversării a 10 de activitate a Humanitas Fiction, se va afla la București un important scriitor, al cărui roman – al treilea în ordinea lansărilor sale – va fi publicat și în românește.
De asemenea, doamna Chris Simion a ne-a împărtășit speranțele că spectacolul bazat pe „Noaptea de foc” să fie inclus în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Independent „Undercloud”, desfășurat în luna august.
Așteptăm cu nerăbdare și vă invităm, dacă nu ați făcut-o deja, să aruncați o privire pe un fragment publicat în avanpremieră tot pe BookHub, pentru ca apoi, dacă considerați, să alegeți parcurgerea întregului roman. Recomandăm!
