Vă invităm marți, 29 noiembrie 2022, la ora 13.00,

la prezentarea celor două volume de teatru, RECVIEM, semnate de RADU F. ALEXANDRU (Editura Academiei 2022),

eveniment care va avea loc în prezența autorului,

în Foaierul TAPISERIE de la etajul Sălii Ion Caramitru” a TNB.

Radu F. Alexandru este, la ora actuală, nu doar unul dintre cei mai jucați dramaturgi români contemporani, ci și unul dintre cei mai publicați – performanță remarcabilă în contextul în care genul dramatic nu se bucură, în general, de atenția editurilor. Cu un acut sentiment al responsabilității față de propria lui posteritate literară, conștient de efemerul spectacolelor scenice, Radu F. Alexandru s-a preocupat mereu să își jaloneze parcursul scriitoricesc prin culegeri de texte dramatice pe care le-a supervizat cu extremă exigență, barometre” periodice ale portofoliului său de scrieri teatrale.

Încununând, firesc, această prodigioasă carieră, apare acum, sub titlul RECVIEM, cea mai amplă culegere de piese semnate de Radu F. Alexandru, reunind, în 2 volume și 1358 de pagini, 22 de piese care reprezintă, așa cum o spune autorul …întregul meu parcurs în lumea fascinantă a teatrului”. Volumele sunt editate într-o formă grafică de excepție de către prestigioasa Editură a Academiei.

Evenimentul lansării acestei lucrări va avea loc marți, 29 noiembrie 2022, ora 13.00, în prezența autorului, în Foaierul TAPISERIE de la etajul Sălii Ion Caramitru” a TNB. Prezintă: Prof. univ. Dr. Răzvan Voncu, redactor- șef al revistei „România literară”, Prof. univ. dr. Manuela Cernat, UNATC, critic de film și Dinu Grigorescu, redactor-șef al revistei „Rinocerul”, dramaturg.

Iată un fragment din argumentul autorului, care însoțește și justifică acest demers editorial :

„Am citit toate piesele pe care le-am scris și, la sfârșit, am încercat o satisfacție pe care, recunosc, nu o anticipasem. Ce am citit este teatru. Și mă reprezintă azi în egală măsură cu felul în care a făcut-o pe parcursul timpului cu care s-a confruntat. Da, cred că a meritat să scriu și să invit la reflecție alături de mine câți mai mulți oameni. Câți mai mulți cititori. Și spectatori.(…)

Tot ce am simțit și mi-am permis să aștern pe hârtie în această mărturisire reprezintă suportul pe care cred că sunt îndreptățit să mi-l ofer în credința că am mers pe un drum al meu.

Și mai edificator decât aceste rânduri sper să fie sentimentul pe care îl va avea fiecare dintre cei care vor citi Recviem”. Sunt sigur că nu-i voi dezamăgi”.

Nu în ultimul rând, cei interesați vor avea posibilitatea să achiziționeze această apariție editorială de excepție și să participe la sesiunea de autografe care va încheia evenimentul.

Intrarea este liberă (prin foaierul Sălii Ion Caramitru”)

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura