Marți, 1 februarie, la ora 19.30, vă invităm la un dialog live despre romanul Jurnal de pustă de Borco Ilin, la care vor participa, alături de autor, Adriana Babeți și Robert Șerban. Veți găsi în paginile acestui roman recent publicat în colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani a Editurii Humanitas aventuri, reverie, reamintire, o rețetă interesantă de zacuscă și câteva spații speciale – vapoare de croazieră și o galerie de itineranți, pusta copilăriei, Timișoara cartierelor și a piețelor și Muzeul Satului unde eroul chiar locuiește o vreme, într-o singurătate căutată, spartă de dialoguri cu muncitorii, vizite clandestine și de un schimb bizar de emailuri.

„E tânăr şi foarte viu, plin de energie, ca un rocker adevărat, dar când te aştepţi mai puţin îl surprinzi bântuit de spaima că îmbătrâneşte şi moare. E un poet care face proză în forţă, ca la sală, ca pe biţă sau motor, care aici, în Banat, sunt bicicleta şi motocicleta; narează, descrie, construieşte, dar când te aştepţi mai puţin îl vezi cum trage un ştamplu (păhărel, aici, în Banat) de lirism. E frust, chiar dur şi necruţător cu tot ce vede în jur şi în el, dar când te aştepţi mai puţin scapă un gest sau o vorbă de mare delicateţe. E bărbătos şi infantil, brutal şi tandru. E prinţ şi cerşetor, erou şi loser absolut în lumea lui, aşa cum o vede, cum o trăieşte sau o imaginează. O lume de la marginea marginilor (cartiere timişorene, periferii de metropole, sate din pustă), cu oamenii ei neştiuţi sau uitaţi. Toate (locuri, chipuri, vorbe) l-au aşteptat pe el, pe Borco Ilin, să le descopere şi reînvie, ca să intre într-o carte. Ca să intre în cărţi, cu toate atuurile. Între care, mai de preţ, îmi par a fi două: al noutăţii lumii pe care o dezvăluie şi al limbii pe care o caută. Deşi el spune că nici una din ele, nici româna, nici sârba, nu l-au găsit. Pusti nas, Borco! Lasă-ne, Borco, n-ai dreptate, fiindcă le-ai găsit pe amândouă în limba fără pereche a literaturii pe care tocmai ai scris-o.“ — ADRIANA BABEȚI

BORCO ILIN (1975, Timișoara) este un scriitor bilingv (română, sârbă), jurnalist cultural, muzeograf-PR al Muzeului Satului Bănățean Timișoara, membru al Uniunilor Scriitorilor din România și Serbia, membru al Asociației de Științe Etnologice din România, doctorand al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design, cu un subiect centrat pe fotografia antropologică, în rol de promotor cultural-muzeografic. Publicații în limba română: „Adio, gondolier, vin caii”, Brumar, 2009, poezii; „Așteptăria”, Brumar, 2015, proză scurtă; „De azi se moare altfel”, Brumar, 2016, poezii; „Nescriși, nemuriți”, Brumar, 2020, poezii (Premiul pentru poezie al USR, filiala Timișoara); „Al cincilea anotimp”, album și texte de proză (marketing cultural), Brumar, 2017; „Memoria alba”, album și texte de proză (marketing cultural), Brumar, 2020; „Toamnele noastre, doamnele”, album și texte de proză, Brumar, 2020. Volume de poezie publicate în limba sârbă: „Nu i-aș ierta nimănui tăcerea”, 1999 (volum colectiv), Uniunea Sârbilor din România; „La nord de suflet”, 2001, Uniunea Sârbilor din România; „Mai înspre nord”, 2003, Uniunea Sârbilor din România.

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube.

Share.

About Author

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: