„Lămâi, cărți și prieteni” de Jo Cotterill

În romanul lui Jo Cotterill, aromele livrești se armonizează de minune cu aroma lămâilor. Cartea aceasta are toate ingredientele necesare pentru a atrage cititorii, încă de la prima întâlnire. Și nu mă refer doar la copertă care, trebuie să recunosc, este foarte atractivă, chiar și pentru adulți, nu doar pentru publicul țintă al noii colecții Smart Age, din care face parte romanul de față. Povestea, scriitura, încărcătura emoțională, fluxul epic – toate au fost pe gustul meu și adesea am uitat că am în față un roman adresat în primul rând copiilor de peste 12 ani. Calypso a devenit prietena mea din carte și cu greu îmi puteam stăpâni dorința de a mă întoarce la lectură atunci când diferite îndatoriri mă rețineau. Și ea, la rândul ei, consideră persoanjele închise între copertele cărților din bibliotecă propriii prieteni. Deși are doar 10 ani și jumătate, a citit enorm de mult, izolându-se de ceilalți copii pentru că tatăl ei i-a insuflat ideea că nu are nevoie de altcineva pentru a fi fericită. Și, pentru o vreme, cărțile i-au fost suficiente.

„La școală, ceilalți copii au încetat să încerce să mă transforme în cea mai bună prietenă a lor. Îmi place să mă joc cu ei – pentru că nu e ca și cum nu mi-ar plăcea defel oamenii. Dar, ca să fiu sinceră, prefer cărțile. Îmi place locul acela liniștit, din mintea mea, pe care acestea îl creează. Spațiul acela cu insule,care poate fi încărcat de magie sau de mistere.

Mae e nou-venită în școala noastră, așa că încă nu mă înțelege. Își va da seama însă peste câteva zile – și își va găsi o altă fată cu care să se împrietenească.” (pag. 12)

Dar apariția lui Mae schimbă totul și, treptat, Calypso se apropie de noua colegă, descoperind că nu e singura care îmbrățișează pasiunea pentru cărți, pentru cuvinte, pentru povești. Dragostea pentru cărți a fost cea care m-a ispitit să citesc romanul acesta. Lămâile, la rândul lor, mi-au stârnit curiozitatea. Și am găsit în paginile acestei cărți o poveste dulce-amăruie, înduioșătoare și palpitantă, care m-a captivat încă de la început, o poveste despre prietenie și iubire și, nu în ultimul rând, despre cărți, despre rolul lecturii în viața noastră, din care atât adolescenții, cât și adulții, au cu siguranță ce învăța, căci mesajul acestui roman este puternic și bine conturat. Am citit cartea lăsând deoparte postura de mamă care explorează cărțile pentru copii și adolescenți din dorința de a le oferi copiilor lecturi cât mai incitante pentru vârsta lor, m-am bucurat de poveste, de toate emoțiile pe care mi le-a provocat lectura, așa cum se bucură un copil de o carte pe care o citește. Scriitura este îndeajuns de sofisticată, încât să o poată savura și un adult și, totodată, îndeajuns de simplă pentru a fi lesne parcursă de un copil/adolescent. Dată fiind vârsta personajului narator, cred că romanul poate fi citit și sub 12 ani, dar nu mai devreme de 10 ani, totuși, pentru a nu se pierde aspecte importante din esența sa. Îmi amintesc că pe la 12-13 ani citeam „Pe aripile vântului” sau romane ale surorilor Bronte și trebuie să recunosc că nu înțelegeam chiar tot ce-ar fi fost de înțeles, pentru că acele romane se adresau unor cititori ceva mai mari. Mă bucur că acum există atât de multe cărți interesante pentru copii și adolescenți, iar aceasta este una dintre preferatele mele și o recomand oricui vrea să aibă parte de o lectură relaxantă, dar nu facilă. Numeroasele referințe literare le vor atrage atenția tinerilor cititori asupra unor cărți minunate pe care se vor simți tentați apoi să le citească.

„Mae mi-a împrumutat exemplarul ei din Jurnalul Annei Frank. Este o carte pe care nu o mai poți lăsa din mână. Abia dacă am mâncat sau am băut ceva, în timp ce am citit-o. Dacă aș fi îndrăznit, al fi chiulit și de la școală. În clipa în care am terminat-o, am fost cât pe ce să izbucnesc în lacrimi. Simțeam un nod în gât, pe care încercam să-l înghit. Anne avusese acea forță interioară – una imensă. Nu avea rost să plâng din pricina poveștii ei, de vreme ce ea era moartă de ani buni. În schimb, aș fi putut să mă străduiesc să îi semăn cât mai mult.” (pag.45-46)

Influența cărților asupra lui Calypso este, în linii mari, una pozitivă, chiar dacă o bună parte a copilăriei sale, ele au însemnat un refugiu în fața lumii. Existența diferită pe care o duce ea a început o dată cu moartea mamei. Este lesne de înțeles pentru un adult modul în care tatăl, marcat de imensa pierdere, o împinge pe fetiță în propria carapace, pentru a o feri de o eventuală suferință – de înțeles, dar nu și de acceptat ca soluție viabilă. Cum spuneam la început, Calypso se simte fericită așa cum trăiește, doar ea cu tatăl ei, înconjurată de multe cărți, având propria sa bibliotecă. Abia atunci când regăsește în Mae multe aspecte care îi sunt familiare, fisurează zidurile cu care se înconjurase, mai întâi fără a fi conștientă că asta face. Apoi, se lasă în voia simțămintelor și se bucură de frumoasa prietenie care se înfiripă între ele. Dar suișurile și coborâșurile sunt parte inerentă a vieții, lucru pe care îl va descoperi și Calypso, o dată cu secretul tatălui ei, moment în care liniștea ei se zdruncină, iar procesul de maturizare, început și așa cam timpuriu în cazul ei, atinge o intensitate copleșitoare.

„-Nu-i așa că abia aștepți să vină Crăciunul, Calypso?

Nu prea, de fapt. Nu o să fim decât eu și cu tata, ca întotdeauna – și asta nu m-a deranjat niciodată. Doar că, anul acesta, gândul că vom sta din nou împreună în casa aceea friguroasă, citind… mă înfricoșa. Totul părea atât de trist și de stingher, iar Crăciunul se presupune a fi o sărbătoare familială… doar că noi nu aveam una. (…) Oare o familie poate fi formată din numai două persoane? Oare aceasta să fie ceva normal? ” (pag. 201)

Întrebări, răspunsuri, dileme, griji, bucurii și tristeți. Toate năvălesc asupra micuței Calypso care, totuși, se pare că are umerii suficient de puternici pentru a le suporta greutatea. Știu că vă întrebați ce au de-a face lămâile cu toate astea. N-am să vă spun, vă las să le descoperiți misterul, căci, într-un fel, ar putea foarte bine să fie și ele considerate un personaj. Și, de ce nu, un accesoriu al lecturii, alături de un ceai savuros, la ceas de seară.

Am lăsat-o pe Calypso închisă între paginile cărții, asemenea personajelor ei preferate, cu regretul că nu voi ști cum va decurge viața ei mai departe, dar totodată, entuziasmată de experiența lecturii.

„Am început să-i răsfoiesc paginile, ținându-mi respirația. Ochii ei citiseră, cândva, aceleași cuvinte. Povestea i se derulase în minte așa cum acum se proiecta în capul meu. Prin această carte, eu și ea ne conectaserăm. Iat-o din nou: o privesc cu ochii minții cum zâmbește, scăldată în lumina soarelui. Cărțile îți oferă mai mult decât niște simple povești. Cărțile readuc în viață oamenii pe care îi credeai pierduți.” (pag. 233-234)

Editura: Corint Junior