Calypso este o fetiță care trăiește doar cu tatăl său, într-o casă ce pare din din ce în ce mai mare și mai greu de îngrijit. E o casă cu lămâi; multe lămâi. Și nu mă refer la fructe, ci inclusiv la arbustul care face fructul.

Calypso n-are prieteni, dar are cărți. Multe cărți. Are în casa cea mare trei biblioteci: una în care sunt păstrate cărțile mamei ei, răpusă în urmă cu cinci ani de un cancer; una a tatălui ei, în care sunt foarte multe enciclopedii și cărți despre lămâi; și o a treia, în care sunt cărțile ei preferate. E frumos să crești într-o casă cu multe cărți, da, dar ce te faci când n-ai cui să le povestești? Nu-i așa că pentru asta avem nevoie de prieteni?

Nu e foarte ușor să-ți faci prieteni când stai într-o casă prea mare, ai grijă de tatăl tău și ești înconjurată numai de cărți. Dar … Mae este și ea o fetiță care citește mult. Și-i place să se joace cu cuvintele, ba chiar să și scrie. Cum ajung cele două să se împrietenească? Aflați citind Lămâi, cărți și prieteni.

Lămâi, cărți și prieteni nu e o carte despre prieteni și cărți. E cartea prieteniei, în primul rând a prieteniei. Mae nu intră ușor în sufletul lui Calypso, nu se îndrăgesc cât ai pocni din degete. Dar aventurile prin care trec împreună, cărțile citite și amintirile împărtășite le ajuă să se înțeleagă una pe cealaltă și, în special, le ajută să devină prietene la cataramă. Pentru Calypso nu mai e o misiune imposibilă să aibă grijă de casă, ba își vede și unul dintre visuri împlinit peste noapte (o să vedeți voi care) și, ce e cu adevărat important, începe să nu-i mai fie frică de lumea cea mare.

Lămâi, cărți și prieteni e o carte pe care n-o lași din mână până când n-o termii de citit. Da, știu, vi s-a mai spus asta! Numai că, de data aceasta, așa o să fie! De ce? Pentru că povestea lui Calypso e și povestea voastră. E drept, prima oară ai impresia că la ea s-au adunat toate necazurile din lume și că e imposibil să fie așa și în realitate. Dar, pagină după pagină, veți înțelege că și voi aveți prieteni care nu au mamă (sau tată), care citesc foarte mult, dar nu vorbesc prea mult cu cei din jurul lor, care au pasiuni mai ciudate etc. De ce nu, poate că voi, cei care citiți acum aceste rânduri, sunteți unul dintre copiii care cresc fără unul (sau ambii) părinți, care-și văd visurile spulberate peste noapte, care nu găsesc nicicum soluții la problemele cotidiene cărora trebuie să le dea de cap.

«Ce zici să ieșim în oraș, pentru cină?

— Mi-ar face plăcere, i-am răspuns eu, însă sunt foarte obosită. Nu cred că aș fi în stare să mănânc ceva.

— Aiurea, mi-a spus el, trimițându-mă la etaj ca să fac o baie.

Mai târziu, mi-a adus la pat niște brânză cu pâine prăjita, alaturi de o ceșcuță cu ciocolată caldă. Dar nus-a oprit acolo: s-a așezat pe marginea patului și mi-acitit din Odiseea lui Homer. Ceea ce m-a făcut să mă simt din nou mică, amintindu-mi de vremea în care el și mama își împărțeau sarcina de a ma culca, citindu-mi câteva pagini. Mama îmi citea din „Winnie Ursulețul” și din „Gruffalo”, iar tata, din volumul „Simple povești” al lui Kipling și din „Cartea junglei”.»

Lămâi, cărți și prieteni e o carte care vă ajută să vă înțelegeți mai bine. Lectura ei ține loc de jurnalul ăla pentru care nu vă găsiți niciodată timp să scrieți pe îndelete, dar care v-ar ajuta să vă faceți ordine în gânduri.

Lămâi, cărți și prieteni e despre emoții, sentimente, durere, frici, spaime. Dar e și despre bucuria cunoașterii, despre prietenie, familie, pasiuni, copilărie. Cu Lămâi, cărți și prieteni înveți să mergi mai departe. Și să iubești lămâile. Și să-ți faci prieteni. Până la urmă, toți avem o carte preferată un fruct din care am mânca tot timpul și un drum al nostru, pe care învățăm zilnic să facem pași.

„Lămâi, cărți și prieteni” de Jo Cotterill

Editura: Corint

Colecția: Smart Age

Traducerea: Andrei Covaciu

Anul apariției: 2018

Nr. de pagini: 288

ISBN: 9786067933208

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura