De obicei, când este vorba despre cărți din categoria Micului prinț, ne întrebăm cui i se potrivește mai bine lectura acestora: copiilor sau cititorilor adulți, care au suficientă experiență culturală pentru a le înțelege structura de profunzime?
Klikel și furnicuțele multicolore aparține acestei categorii generoase de cărți care se adresează tuturor vârstelor. Dacă avem prejudecăți și credem că un copil nu înțelege mai mult (ci mai puțin!), putem fixa, ca punct de plecare în discuția noastră, doar povestea, schema narativă, care se dovedește un exercițiu încântător de rescriere a basmului despre hainele împăratului.
Klikel, un tânăr împărat, ajunge la credința greșită că i se cuvin, doar pentru că a ajuns pe tron, laude constante și entuziaste. Dă ordin să fie aclamat și vrea ca, de la fereastră, supușii să-i arunce flori în cale de fiecare dată când iese el la plimbare. Lui Klikel îi plac teribil lingușelile și, poate, chiar vrea să fie iubit. Pentru moment, se poartă ca un dictator, lucrând intens la cultul personalității. Lipsit de înțelepciune, Klikel n-a înțeles nimic din lecția de smerenie a tatălui său, iubit cu adevărat de popor până în ultima clipă a vieții.
Un timp, oamenii acceptă ritualul omagiilor, considerând că împăratul lor este prea tânăr și nu are prea multă minte. Treptat, nemulțumirea oamenilor crește, nu doar din pricina florilor imposibil de procurat în cantitate așa de mare —soluția lui Klikel la această problemă este ca florile să fie reciclate, ridicate din stradă, după trecerea lui, pentru a fi utilizate cu următorul prilej. De fapt, ce îi nemulțumește pe oameni este obligația de a participa la ceremonialul jenant al laudei deșarte.
Klikel are însă și o altă problemă, căreia îi găsește soluții de moment. După fiecare ieșire în oraș, pentru a primi lauda poporului, constată că pierde în înălțime. Se micșorează la propriu. Pantofii împăratului trebuie înălțați cu câțiva centimetri. Apoi, și coroana se lungește, pentru a masca pierderea în înălțime.
În maniera sa inconfundabilă, autorul problematizează cazul, aduce martori neașteptați, le dă oportunitatea unor personaje marginale să se exprime, pentru ca situația să se lămurească pe deplin. Să se elucideze cazul.
Problema se rezolvă de la sine, când lui Klikel îi trece îngâmfarea. Împăratul se îndrăgostește de Elvira, o fată obișnuită, datorită căreia înțelege că există lucruri cu adevărat importante pentru apropierea dintre oameni. Ce-i unește devine și pentru Klikel mai interesant decât ceea ce-i desparte.
Povestea în sine este o parabolă care ironizează lăudăroșenia aducătoare de caraghioslâc, dar și de conflict. Cu înțelepciune, totul revine la normal. Furnicuțele orgoliului prea gâdilat dispar și Klikel se poate bucura, în sfârșit, că este împărat, unul iubit și apreciat pe bună dreptate.
Câteva informații despre autor găsim în prezentarea editurii:
Matei VIȘNIEC s-a remarcat în anii ’80 ca poet, apoi ca dramaturg ale cărui piese, cu largă circulaţie în mediul literar, au fost interzise pe scenele profesioniste. În 1987 a părăsit România și s-a stabilit în Franţa, unde lucrează pentru Radio France Internationale. Piesele sale în limba franceză s-au bucurat de mare succes, numele lui figurând pe afișe teatrale în peste 40 de ţări. În ultimii ani, Matei Vișniec s-a remarcat și ca romancier. Dintre cărţile publicate amintim: Păianjenul în rană (teatru, 2007), Groapa din tavan (teatru, 2007), Cafeneaua Pas-Parol (roman, 2008), Sindromul de panică în Orașul Luminilor (roman, 2009, distins cu Premiul revistei Observator cultural), Negustorul de începuturi de roman (roman, 2013, distins cu Premiul „Augustin Frăţilă“, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iași și Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură și Traducere, Iași), Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele (piesă pentru copii, 2016), Ultimele zile ale Occidentului (povestiri, 2018), Un secol de ceaţă (roman, 2021), Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii din mlaștină (roman pentru copii, 2025). În 2024 a primit Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia, acordat de revista Observator cultural, iar în 2025 i-a fost acordat Premiul Național pentru literatură și promovarea dialogului intercultural, în cadrul Galei Premiilor Culturii Naționale.
***
„Revin la suferințele lui Klikel al II-lea. Pentru că personajul nostru principal trecea și prin momente de suferinţă cumplită. Și cum nu avea cui să-i vorbească despre suferinţele sale, discuta cu el însuşi privindu-se în oglindă.
— Îţi dai seama ce sacrificiu fac eu? Îţi dai seama cât de scump mă costă plăcerea de a mă plimba printre capetele plecate ale supuşilor mei? întreba Klikel cu fruntea lipită de oglindă, adresându-se propriei sale imagini.
— Îmi dau seama, cum să nu îmi dau seama? răspundea Klikel cel din oglindă.
— De ce a trebuit să cadă pe mine această pacoste? Sunt sigur că strămoşii mei nu au avut această problemă.
— Ştiu și eu? Poate că timpurile s-au schimbat.
— Dacă voi continua să ies în oraș în fiecare duminică, înseamnă că într-un an voi pierde 52 de milimetri. Pentru că anul are cincizeci și două de săptămâni. Îți dai seama? 52 de milimetri… E mult 52 de milimetri. Lumea va începe să râdă de mine…
— Poate că nu. N-ai decât să porți pantofi cu talpa foarte groasă și cu tocuri. Iar pe cap să-ți pui coroane tot mai înalte.
— Crezi că aş putea să trișez în felul acesta?
— Absolut. De fiecare dată când vei pierde câte un milimetru din înălțimea ta, poruncește să ți se înalţe coroana cu un milimetru. Şi cu asta s-a rezolvat.
— Dar îți dai seama că în zece ani ar urma să pierd 520 de milimetri? Ceea ce înseamnă ceva mai mult de jumătate de metru? Cum aş putea să ascund această pierdere de înălțime când toată lumea mi se adresează cu formula Înălțimea Voastră?
— Ar mai fi o soluție… Și anume să nu ieși la cerşit aplauze chiar în fiecare săptămână, ci doar o dată la două săptămâni… Sau o dată la trei săptămâni…
—Nemernicule, cum îndrăzneşti să-mi spui asta? Imagine spurcată ce eşti! Doar ştii bine că de luni până sâmbătă nu fac altceva decât să mă perpelesc în aşteptarea acestei importante plimbări duminicale. Ştii că numai ieşirea asta printre capetele plecate mă rege-nează, îmi dă forţă, mă face să simt cu adevărat că exist…
—Mai caută și în interiorul palatului surse de plăcere. Uite, ţi s-au scris o sută de poezii elogioase. Cere ca în fiecare dimineaţă, când te trezeşti, să ți se recite câte o astfel de poezie. Poți să le comanzi pictorilor din regatul nostru să vină să te picteze. Să te picteze călare, sau aşezat pe tron, sau la balconul palatului în timp ce mulţimea agită batiste multicolore… Dacă îți umpli palatul cu astfel de picturi, ai să vezi că nu vei mai avea nevoie să ieși chiar în fiecare duminică pentru a-i vedea pe supuşii tăi cu capetele plecate… Vrei să-ți mai dau și alte soluţii?
— Mai ai?
—Sigur că mai am. De exemplu, ce-ai zice dacă în fiecare zi ai primi câte o sută de scrisori de la diverși locuitori ai regatului nostru? De la bătrâni, de la oameni maturi, de la copii, de la soldaţi, de la profesori, de la vizitatori străini, de la fetele de măritat… Imaginează-ţi că în fiecare zi, la ora prânzului, ţi s-ar aduce câte o sută de scrisori în care să fii lăudat pentru calitățile tale, pentru înţelepciunea ta, pentru frumuseţea ta… Imaginează-ți că în fiecare zi câteva din aceste scrisori ar proveni de la fete îndrăgostite de tine doar pentru că te-au văzut de la fereastră când treceai cu trăsura… Vezi? Sunt şi alte plăceri care te pot ţine în viaţă…” (pp. 48-50)
*
„Rareori în cursul vieţii mele am fost cuprins de o furie mai mare decât la citirea acestui articol. M-am repezit deci la uşă cu gândul de a merge direct la redacţia respectivului ziar și de a declanşa un scandal monstru. Cum era posibil ca presa să se amestece cu atâta brutalitate în laboratorul meu de lucru? Cum era posibil ca un jurnalist laş (care nici măcar nu-şi semna articolul!) să-şi bage coada în bucătăria intimă a creației mele literare? Cum îşi permitea respectiva fițuică de scandal (ce titlu stupid, Curierul zilei de răspoimâine!) să lanseze un concurs pentru scrierea unor finaluri la o poveste ieșită din creierul meu, inventată de mine, care îmi aparţinea sută la sută mie!?
Niciodată în istoria literaturii nu s-a mai întâmplat aşa ceva! am urlat.
Un scriitor nu acceptă niciodată ca publicul să scrie pentru el sau să-i propună variante de continuare! am urlat.” (p. 86)
Klikel și furnicuțele multicolore de Matei Vișniec
Ilustrații de Andra Bădulescu
Editura: Polirom
Colecția: Polirom Junior
Anul apariției: 2025
Nr. de pagini: 176
ISBN: 978-630-344-309-6
Cartea poate fi cumpărată de aici.
