În seara de joi, 19 aprilie 2018, începând cu ora 18.30, a avut loc la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, conferința Katharsis și tehnologie. Noile media pun pe fugă emoția?, susținută de criticul de teatru Cristina Rusiecki și regizorul de teatru Bobi Pricop, cărora li s-au alăturat actorii Ada Galeș și Istvan Teglas, precum și muzicianul Alexei Țurcan, respectiv Mizdan, media artist în domeniul instalațiilor interactive.
Așa cum o sugerează și numele conferinței, discuția a debutat sub semnul unei îngrijorări acute, a unei retorici principiale legată de viitorul teatrului românesc, așa cum se reflectă el în acest prezent bombardat asiduu de folosirea tehnologiilor moderne și ultra – moderne. Dezbaterea s-a desfășurat sub forma unui dialog între criticul Cristina Rusiecki și regizorul Bobi Pricop, cu intervențiile periodice ale celorlalți invitați. S-a discutat atât la modul general, cât și la cel particular.
S-a glossat foarte mult pe marginea spectacolului Pisica verde, acesta fiind poate cel mai tehnologizat și cel mai atipic show de teatru de pe la noi, în care s-a uzat pentru prima dată de tehnica „Silent Disco”, fără a mai pune în discuție jocul de lumini și jocul distribuirii spectatorilor în sala de spectacol, aceștia împletindu-se în mod organic cu actorii, distingându-se cu greu unii de ceilalți, mai cu seamă că toți aveau căștile audio pe urechi. S-a evidențiat faptul că, în ciuda aparentei izolări a fiecăruia în parte, prin faptul că fiecare dintre cei aflați acolo, ascultau în căști altceva, s-a produs totuși o stare de empatie generalizată, ba chiar s-au surprins momente în care actorii au răpit spectatorilor cele mai vii emoții.
De asemenea, actrița Ada Galeș a adus în discuție și spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, în care tehnologia utilizată, menită mai cu seamă să ajute la crearea unei atmosfere cât mai apropiată de povestea în sine, s-a pliat atât de bine și chiar organic pe textul monologului actorului principal, încât a generat un val de emoție mult superioară celei obținute în condițiile teatrului clasic.
Principalele concluzii ale dezbaterii au fost următoarele: 1) înnoirea teatrului prin utilizarea tehnologiilor moderne este un proces firesc de adaptare a acestuia prin aducerea în contemporaneitate. Teatrul fiind despre viața oamenilor, este firesc să surprindă inclusiv modul de viață al omului modern și să se reunească astfel, organic, cu spectatorul; 2) indiferent de câtă tehnologie s-ar folosi, în spatele acesteia rămân oameni lucizi care vor ști întotdeauna să o dozeze optim, iar în fața sa, pe scenă, vor rămâne întotdeauna actorii, care, fiind hărăziți atât cu abilitatea de a se adapta la nou, cât și cu capacitatea de a crea și genera emoții, nu vor lăsa să se stingă flacăra empației care este de altfel, esența teatrului, ba mai mult, ajutați de tehnologie, vor putea genera un katharsis mult mai profund; 3) folosirea noilor tehnologii media au adus și vor aduce în continuare în sala de spectacole un public tânăr, astfel încât teatrul, fie el modern sau clasic, își va asigura dăinuirea în timp, cel puțin până la momentul în care oamenii vor fi complet înlocuiți de roboți, ceea ce, să rămânem realiști, nu se întâmpla niciodată pe deplin.
Așadar, putem merge liniștiți la teatru, știind că nicio realitate virtuală nu ne va răpi emoțiile, ba s-ar putea chiar să ni le sporească.
******
Cristina Rusiecki este critic de teatru și jurnalist cultural. Absolventă a Facultății de Litere și a Facultății de Teatrologie, își ia doctoratul cu o teză despre „Teatrul cruzimii” și spectacolele românești ale ultimului deceniu. Și-a început cariera de jurnalist cultural la Pro TV, devenind producător al emisiunilor „Salonul muzical Acasă” cu Iosif Sava, „Millenium” și „Proezia. La Eminescu”. Din 2001 scrie cronică de teatru, având rubrici, pe parcursul timpului, în revistele „Cuvîntul”, „Observator cultural”, „Adevărul literar şi artistic”, „Time Out”, „artactmagazine.ro”, „Cultura”. În 2016, înființează, împreună cu trei colegi, platforma culturală online „B-Critic.ro”. În 2012, publică volumul „Radu Afrim. Țesuturile fragilității”, Editura Tracus Arte, București (tradus anul trecut în limba engleză), iar în 2013, volumul „Despre dictatori și alți demoni”. Iulius Caesar. Jurnal de repetiții, Editura ATENT, Teatrul Național Timișoara.
Bobi Pricop este un tânăr regizor de teatru ce s-a făcut remarcat încă de la primul său spectacol, Jocuri în curtea din spate. În crearea universului său estetic, Bobi Pricop pune accent pe lumea virtuală, ajutânduse la maxim de noile tehnologii media. Cu fiecare nou spectacol, Bobi Pricop a experimentat un alt tip de expresie și de funcționalități multimedia. În montările sale, acestea nu rămân adaos vizual gratuit, element decorativ, simplă pată de culoare sau de tehnologie. Generate chiar de temă, multimedia fac corp organic cu conținutul. Această constantă a inovației îl califică printre cei mai performanți regizori ai momentului. Originalitatea lui a fost adesea remarcată, spectacolele sale obținând de multe ori nominalizări și premii. Probabil cea mai importantă nominalizare este cea din 2017 la Premiul Europei pentru Noi realități teatrale, o distincție prestigioasă acordată de Comisia Europei. A regizat, printre altele, Profu’ de religie de Mihaela Michailov, la Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova, 2013 și Ashes Afar de Andreea Borţun, Compania Vanner. Palmaresul său conține spectacolele Contra iubirii de Esteve Soler, Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ, 2014, Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas de Dennis Kelly, Teatrul „Regina Maria”, Oradea, 2015, Iluzii de Ivan Vîrîpaev, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova, 2015, Bull de Mike Bartlett, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad, 2016, Tigrul din orașul nostru de Gianina Cărbunariu, Teatrul „Matei Vișniec”, Suceava, 2016, Kepler-438B de Guillem Clua, Teatrul Odeon, 2016, Un stejar de Tim Crouch, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț, 2017, Războiul nu a început încă de Mikhail Durnenkov, Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești, 2017, Autorul de Tim Crouch, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova, 2017. Spectacolul său Pisica verde de Elise Wilk, de la Teatrul Luceafărul, Iaşi, 2015, unde a folosit prima dată, pe scena românească, tehnica silent disco, i-a adus nominalizarea la Premiul pentru cel mai bun regizor din cadrul Premiilor UNITER în 2015 și Premiul de excelenţă în cadrul Festivalului Impuls. O altă nominalizare pentru „Cel mai bun regizor” la Gala Premiilor UNITER, 2017 i-a adus O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții după un roman de Mark Hadden, Teatrul Național din București, 2016. Spectacolul a obținut Premiul pentru cel mai bun spectacol la Excelsior Teen-Fest, 2017 și Premiile pentru regie și cel mai bun spectacol la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, 2016. La Teatrul Național București, mai poate fi văzut un alt spectacol al său, UFO de Ivan Vyrypaev, montare din 2017.
Credit foto: Romeo Aurelian Ilie
