James Brundage, Law, Sex and Christian Society in Medieval Europe: o excelentă și comprehensivă istorie a sexualității medievale

Creștinismul a avut de la bun început, ca orice mare religie cu pretenții holiste, de trasat liniile conceptuale ale unei economii a sexului și a dorinței. Dualismul intrinsec creștinismului (dualismul cetății cerești și al celei pământești), tensiunea raporturilor dintre material si spiritual, dintre trup și suflet sau dintre cer și pământ, a făcut ca teologia creștinismului să oscileze mai mult sau mai puțin din punct de vedere doctrinar atunci când a fost confruntată cu realitatea „empirică” a sexului și dorinței, cu luxurianța manifestărilor și înclinațiilor sexuale. Astăzi, Bisericii i se reproșează adesea că a sufocat sexualitatea, că i-a impus norme inumane și că a pus mereu o piedică doctrinară în fața exuberanței dorinței. Probabil că a făcut și asta. Dar, așa cum se întâmplă de obicei, realitatea „din teren” este mult mai nuanțată. Multe poziții de compromis au fost realizate și multe piruete (teo)logice au fost făcute pentru a mai îmblânzi exigențele spiritului asupra trupului.

Articolul de față vă oferă câteva extrase dintr-o lucrare de referință, pe care o recomand oricui este interesat de fapte și mai puțin de confirmări ideologice pentru propriile idei și preferințe cu privire la sexualitatea din timpul Evului Mediu. Traducerea textelor îmi aparține.

Sexualitatea creștinismului primar: Iisus

Iisus nu a spus prea multe despre sex…

„Evangheliile nu spun prea multe cu privire la sex, iar tăcerea lor sugerează că Iisus era destul de puțin interesat de subiect. Era, aparent, mult mai interesat de alte subiecte despre care a discutat pe larg, cum ar fi, de exemplu, posesiunea demonică. Deși Iisus nu respingea elementele tradiționale ale căsătoriei evreiești, a adus un element de noutate prin accentul pe care-l pune pe dragoste ca element fundamental într-o căsnicie. Atât Iisus, cât și discipolii lui, au anticipat că familiile creștine vor continua să trăiască în interiorul tradiției iudaice, dar le-au încurajat să-și construiască legăturile prin intermediul dăruirii de sine care stă în centrul noțiunii de agape. Relațiile sexuale erau o parte și numai o parte din legătura bazată pe dragoste și dăruire reciprocă care forma idealul marital al primilor creștini…. Deși nu a interzis cu totul divorțul, Iisus l-a văzut ca pe o ultimă soluție în rezolvarea problemelor dintr-o căsătorie… Câteva pasaje din Evanghelii condamnă porneia. Cuvântul înseamnă mai multe lucruri. Uneori, porneia se referă la prostituție, alteori se referă la sexul non-marital în general. Din moment ce nici Tora, nici rabinii contemporani cu Iisus nu condamnau sexul între parteneri necăsătoriți ca pe o ofensă morală, probabil că porneia se referea îndeosebi la sexul cu prostituate, adulter și alte relații promiscue. Iisus considera de asemenea adulterul o serioasă problemă morală, însă și aici învățăturile lui difereau de cele tradiționale evreiești, care prevedeau lapidarea. Iisus a vorbit despre adulter mai degrabă ca despre un eșec moral și, prin urmare, a încercat să îl trateze mai degrabă cu leacuri morale decât cu execuții publice.”(pp. 58-59)

Apostolul Pavel

În schimb a făcut-o Pavel…pe când aștepta sfârșitul lumii

Epistolele lui Pavel arată un interes mult mai mare pentru chestiunile sexuale decât arătase Iisus însuși. Pavel considera sexul o sursă importantă de păcat și o piedică serioasă în calea vieții creștine. Deși nu plasa păcatele sexuale chiar în vârful ierarhiei păcatelor, este limpede că ele ocupau un loc proeminent în gândirea lui. Considera sexul ilicit aproape la fel de rău precum crima… felul în care Pavel tratează sexul ilicit din afara căsătoriei (porneia) și chiar sexul marital a fost influențat de convingerea acestuia că sfârșitul lumii era iminent. Întrucât sfârșitul era inevitabil, Pavel credea că ar trebui să nu mai existe foarte multe preocupări lumești pentru creștini, inclusiv cele legate de sex. Ferma condamnare de către Pavel a preocupărilor sexuale pare să nu fie atât una de repulsie în fața caracterului lor vicios, cât una de preocupare pentru cei care nu-și definiseră corect preocupările… Deși considera căsătoria o formă de distragere de la problemele importante, Pavel a acordat foarte multă atenție instituției căsătoriei… Creștinii, le spune el corintenilor, ar trebui să nu divorțeze. Cei care, totuși, vor divorța, ar trebui să nu se recăsătorească. Chiar și creștinii care aveau soți sau soții ce nu le împărtășeau credința trebuiau să rămână căsătoriți și să încerce să-l convertească pe partenerul necredincios. Pavel, sau mai degrabă unul dintre discipolii lui, a discutat și alte aspecte ale eticii căsătoriei în epistola către Efeseni. Aceasta descrie idealul marital: soțiile trebuie să fie supuse soților, iar aceștia au obligația de a-și iubi și prețui soțiile. Familia trebuia să urmeze modelul relației lui Hristos cu biserica: adică fiecare parte avea obligația de a o iubi și de a o respecta pe cealaltă. Alte pasaje din epistolele lui Pavel tratează explicit despre rolul sexualității în căsnicie: sexul unea soții atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual, lal fel cum uniunea spirituală cu Hristos unea două persoane din punct de vedere spiritual. Din pricina caracterului sacru al sexului marital, sexul în afara căsătoriei era interzis. Prohibiția se aplica în primul rând sexului cu prostituate întrucât aceasta era o formă de rătăcire. Sexul era bun doar în interiorul căsătoriei și, într-adevăr, putea servi chiar ca un ajutor pentru mântuire. Creștinii care erau niște giganți spirituali se puteau descurca fără căsătorie; oamenii mai obișnuiți avea nevoie de consolare sexuală și o puteau căuta în căsnicie… relațiile homosexuale erau condamnate în mod special. Nici aceia „mai moi” (cei ce se masturbau sau căutau alte plăceri senzuale), nici bărbații care vor avea relații cu alți bărbați nu vor intra în împărăția cerurilor.” (pp.60-61)

Patriștii

Moștenirii sfântului Pavel i s-au adăugat alte elemente. De exemplu convingerea gnostică cu privire la rolul sexualității în căderea ființelor umane. Astfel, atitudinea patriștilor timpurii față de sex este una de condamnare, uneori cu accente deplasate. Astfel, pentru Origen, sexul este cauza pierderii paradisului, Lactanțiu asocia sexul cu depravarea păgână, Tertulian a renunțat la relațiile sexuale cu soția sa și a susținut că sexul aduce insensibilitate spirituală. Cu toate acestea, deși spiritul general era unul de condamnare, excesele unor patriști au fost temperate de alți filosofi creștini mai echilibrați. Se pare că argumentul sexului ca nevoie naturală (un element păgân) a fost invocat prima oară de patriștii timpurii mai moderați. A fost o decizie care are și astăzi urmări.

„Atât Origen cât și Tertulian le-au condamnat pe femei pentru că-i ispitesc pe bărbații creștini care altfel ar fi fost capabili să reziste fără sex. Femeile sunt poarta diavolului: prin ele, diavolul intră în inimile și mințile bărbaților și uneltește pentru a le distruge. Origen condamnă femeile în termeni la fel de duri. Sunt mai dornice decât bărbații și obsedate de ideea sexului… Părinții bisericii s-au distanțat rapid de practica poligină a Vechiului Testament și i-au condamnat pe evrei pentru că nu se îndepărtau de vechile obiceiuri. Cu toate acestea, s-au văzut obligați să explice practicile poligine ale profeților Vechiului Testament care fuseseră în mod evident aprobate de către Iahve. Mai mulți exegeți din secolul al II-lea s-au ocupat de acest subiect argumentând că poliginia profeților fusese justificată de nevoia de a respecta porunca de a crește si de a se înmulți. Acum, însă, această nevoie nu mai era atât de presantă, iar noul legământ al lui Iisus elibera creștinii de anumite practici ale Vechiului Testament. Oricum, au argumentat unii, căsătoriile multiple ale profeților nu au fost niciodată motivate de dorință sexuală. Acceptarea de către ei a circumciziei arăta, după Origen, un legământ de renunțare la dorințele presante ale cărnii.” (pp. 65-66).

Așadar, discuțiile sunt aprinse, iar ambiguitățile lăsate de Pavel sunt cât se poate de vii în sânul creștinismului. Sexul este o ispită de care nu ar fi rău să ne ferim, dar, cu toate acestea, în jurul secolului III, „în ciuda rezervelor câtorva extremiști, cei mai mulți creștini acceptau căsătoria drept o instituție legitimă din punct de vedere social.”

Augustin și Ieronim

După ce creștinismul a devenit religie oficială a Imperiului Roman, teologia a intrat într-o fază mai sofisticată. De asemenea, concepția creștină asupra familiei a influențat legislația maritală a Imperiului Roman. De exemplu, bigamia a devenit pentru prima dată interzisă. De asemenea, divorțurile (care erau până atunci consensuale) au devenit mult mai greu de obținut. Căsătoriile încep să capete pentru prima dată o îmbrăcăminte rituală mai sofisticată. Unele elemente considerate astăzi ca de la sine înțelese nu existau (de exemplu, obligativitatea virginității până la căsătorie). Părinții creștini privesc în continuare sexul și familia cu suspiciune. Această poziție apare limpede în textele a doi gânditori creștini preeminenți ai perioadei. Despre sex ei credeau că:

„Dorința sexuală, credea Augustin (354-430), era cea mai nebunească și mai necurată formă de nesupunere față de dorința lui Dumnezeu. Alte dorințe și plăceri corporale, simțea Augustin, nu copleșeau rațiunea și dezarmau voința. Oamenii puteau rămâne rezonabili atunci când mâncau bucate alese și puteau discuta înțelept în jurul unei sticle cu vin. Dar sexul, argumenta Augustin, era mai puternic decât oricare altă atracție senzuală: putea copleși rațiunea și voința liberă în același timp. Oamenii căsătoriți, care trebuiau să facă sex doar pentru a avea copii, puteau cădea pur și simplu pradă dorințelor sexuale și își puteau pierde echilibrul și înfrânarea. Astfel puteau ajunge în pat doar pentru a se bucura unii de trupurile celorlalți. Acesta nu era doar un comportament irațional, ci și un păcat… femeile, credea el, fuseseră create pentru a-l ajuta pe bărbat să aibă copii. Dacă nu acesta era rolul femeilor în schema primară a lucrurilor, ce rost ar fi avut crearea lor? Ele nu sunt potrivite pentru munca câmpului și dacă Dumnezeu ar fi intenționat doar să-i facă un ajutor lui Adam pentru agricultură, ar fi făcut cu siguranță un alt bărbat.” (p. 85)

„Augustin scrisese elocvent despre teologia sexului, dar nu a fost nici pe departe singurul scriitor patristic care s-a ocupat de asta. Contemporanii lui împărtășeau în marea lor majoritate atitudinea sa negativă față de sexualitate. Unii erau chiar convinși că sexul era cauza păcatului și corupției umane. Sfântul Ieronim (ca. 347-419/420) credea că sexul și mântuirea erau contradictorii. Chiar și în cadrul căsătoriei, coitul era rău și necurat și Ieronim credea că creștinii trebuie să evite sexul de câte ori puteau.” (p.82)

Codul lui Iustinian

La începutul secolului al VI-lea creștin, împăratul Iustinian a întreprins o revizitare de proporții a corpului legislativ roman. Redactarea a durat mai mulți ani, ba chiar corpul legislativ a suferit modificări și după moartea împăratului. Iustinian era cât se poate de conștient de importanța sexului pentru stabilitatea societății. Acest lucru este reflectat în codul lui.

Codul a adus noutăți în materie de contractare a căsătoriilor, în legătură cu divorțurile sau cu prostituția. De exemplu, este primul corp legislativ care ia măsuri solide de prevenție împotriva forțării femeilor să se prostitueze:

„Într-o măsură mai mare decât predecesorii săi, Iustinian a luat măsuri active pentru a împiedica atragerea femeilor spre prostituție. Dacă un stăpân își obliga servitoarea să se prostitueze, conform unei legi din 531, fata urma să fie eliberată iar stăpânul își pierdea drepturile asupra ei. În 534, Iustinian le-a cerut episcopilor să se asigure că tinerele fete nu erau forțate să devină actrițe sau prostituate. Dacă întâlneau femei în această situație, episcopii trebuiau sa se asigure că erau eliberate și că li se acorda permisiunea de a se căsători.”(p.121)

Decretul lui Grațian

În secolele care au urmat oficializării creștinismului ca religie de stat, contribuțiile patristice au fost preluate tot mai mult în cadrul unor legi canonice. Biserica a creat gradual un sistem legal tot mai complex și mai sofisticat. La mijlocul secolului al XII lea, în vremea lui Grațian, legea canonică s-a prezentat pentru prima oară în calitate de sistem legal complet. Astfel, Decretul lui Gratian din 1140 reprezintă un moment de cotitură în istoria Bisericii Creștine. Printre altele, el resemnifică pozitiv familia și sexualitatea în interiorul ei:

„Felul în care Gratian înțelege sexul este marcat de încercarea lui de a crea o teorie coerentă a mariajului. Presupoziția sa de bază este aceea că a uni un bărbat și o femeie în cadrul unui mariaj era parte a legii divine poruncite de Dumnezeu… Căsătoria era bună pentru că promova și totodată asigura virtutea fidelității conjugale, asigura un cadru potrivit pentru realizarea unei educații religioase și morale a copiilor; promova dragostea și suportul moral pentru membrii familiei, care-și manifestau atașamentul prin intermediul relațiilor sexuale. Aceste beneficii morale ale familiei o deosebeau de adulter, de sexul întâmplător și de alte relații sexuale non-maritale.” (p.235)

Reforma

Epoca Reformei a adus transformări importante în înțelegerea și definirea sexualității. Astfel, Luther a criticat anumite practici și concepte juridice catolice propunând alternative pe care le credea mai aproape de spiritul scripturilor. Astfel, a criticat preceptul conform căruia acordul soților era suficient pentru încheierea căsătoriei, cerând să existe de asemenea acordul părinților soților. A respins, alături de ceilalți reformatori, ideea că mariajul este un sacrament, susținând că este doar un produs al ordinii naturale. A susținut abolirea celibatului pentru preoți și ideea că sexul marital nu trebuie legat neaparat de procreere pentru a nu fi considerat un păcat. Reformații au susținut dreptul oamenilor de a se recăsători fără restricțiile catolice. Nu în ultimul rând, au reevaluat pozitiv rolul sexualității feminine în căsătorie. Spiritul liberal al Reformei în materie de sexualitate a reprezentat o provocare majoră pentru biserica catolică.

„Deși marii reformatori au desprins căsătoria de statutul ei sacramental, au considerat-o un bine fundamental, statutul spiritual preferabil pentru majoritatea oamenilor în această lume. Sexul marital simboliza și întrupa afecțiunea conjugală. Sexul marital era valoros nu pentru că ducea la procreere, ci mai degrabă pentru că exprima dragostea soților unul pentru altul.” (p. 556)

Conciliul de la Trento

A fost rezultatul mișcărilor de reformă catolică și contra-reformă care au avut loc ca răspuns la critica protestantă. Conciliul a fost amânat foarte mult timp, întrucât papa și mebrii curiei au sperat într-o stingere a revoltei protestante și a spiritului Reformei. Însă întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, Conciliul a avut loc totuși, la Trento, începând la 13 decembrie 1545. Conciliul a respins obiecțiile teologice și ecleziastice ale reformatorilor, dar a adoptat totodată măsuri și modificări disciplinare în privința unor instituții cheie. Printre ele, cea a familiei. Măsurile reformatoare în privința familiei au fost adoptate după cinsprezece ani de discuții (1563) și au stabilit o încadrare dogmatică, doctrinară și socială a familiei ale cărei efecte sunt resimțite din plin șii astăzi. Printre modificări amintim: consimțământul mirilor rămânea actul fondator al unei căsătorii, însă acum el trebuia făcut în prezența unor matori și a preotului parohiei unde avea loc căsătoria. Preoții parohi trebuiau să țină registre ale căsătoriilor. Erau interzise mariajele forțate, stabilea datele la care nunțile se puteau desfășura etc. Dar, cele mai importante modificări au fost acelea care au venit dinspre comentatorii hotărârilor Conciliului, comentatori care au conturat un anumit spirit al familiei catolice extrem de influent până astăzi, inclusiv în lumea răsăriteană. Astfel, lucrarea De sancti matrimonii sacramento a iezuitului spaniol Tomas Sanchez stabilea că:

„Legislația Conciliului de la Trento nu a acordat o atenție explicită problemelor sexualității maritale, însă comentatorii legilor maritale au găsit cu cale să ia în discuție aceste probleme. În anumite aspecte, comentatorii – Sanchez, mai mult decât toți ceilalți – erau mult mai puțin restrictivi în privința plăcerilor sexuale decât predecesorii lor reformați. Sanchez, de exemplu, susținea că este în regulă ca soții să-și privească unul altuia trupul gol și chiar să se atingă, deși a nuanțat acest lucru pe baza unor principii întemeiate pe intenția celor implicați. Dacă partenerii se mângâiau și se sărutau pentru a se excita înaintea coitului, aceasta nu putea constitui un păcat. Dacă o făceau doar pentru a spori plăcerea prin simplă excitație, acest lucru era un păcat, deși nu unul fundamental. Sanchez susținea, de asemenea, că nu era un păcat ca soții să aibă fantezii unul cu altul… Plăcerea pe care cuplurile o obțineau în timpul sexului nu era păcătoasă în sine, atât timp cât nu împiedica sau îngreuna concepția. Într-adevăr, odată început actul sexual, ambele părți aveau obligația de a continua până când fiecare partener ajungea la orgasm.” (p. 566)

„Comentatorii și judecătorii par să fi fost tot mai interesați în această perioadă de fenomenul lesbianismului, cu mult mai mult decât înainte… De asemenea, autoritățile par tot mai preocupate de comportamentul travestiților, pedepsit mai drastic decât înainte. Comentatorii canonici și legali ai problemelor legate de sex au acordat o mare importanță masturbării, pe care o vedeau ca pe o problemă mai mare decât preacurvia. Masturbarea, considerau ei, era contrară naturii si oamenii o practicau doar pentru a obține orgasmul… O persoană care simte că se apropie de orgasm, în afara cazului în care se află în coit marital, trebuie să stea liniștită, să evite să se atingă, să facă semnul crucii și să se roage lui Dumnezeu să o păzească de plăcerea orgasmului.”

Așadar…

Sexualitatea, felul în care ar trebui înțeleasă și legiferată, rămâne încă un măr al discordiei în societățile de astăzi. Poate cel mai vizibil și mai visceral. În discuțiile despre sex se înfruntă de regulă nu doar oameni, ci viziuni despre lume, despre om, despre locul lui în cadrul naturii și despre rolul erotismului în viața lui. Un lucru e limpede însă. Că aceste discuții au loc în termenii predefiniți de etica creștină a sexualității. Suntem cu toții încă medievali într-o măsură mai mare decât credem…

„Cele mai multe societăți ale secolului XX nu reușesc să ajungă la un consens larg cu privire la opiniile despre sexualitate sau cu privire la rolul legii în impunerea anumitor modele de morală. Cei care acceptă asumpții fucționaliste găsesc inacceptabile și de neapărat limitările pe care gândirea Evului Mediu le impune sexualității și argumentează că ar trebui renunțat la ele întrucât nu mai servesc vreunei funcții sociale. Cei care susțin încă punctele de vedere tradiționale simt că restricțiile legale impuse pe baza opiniei lor cu privire la natura sexualității ar trebui să rămână neschimbate și avertizează că abandonarea acestora ar însemna renunțarea la anumite valori care au fondat civilizația occidentală.”

În încheiere

Acest articol a urmărit să prezinte publicului bookhub.ro o lucrare de referință în domeniul istoriei culturale în general și a sexualității creștine, în particular. O lucrare netradusă din păcate în limba română, ca multe alte titluri care ar ridica indubitabil nivelul de înțelegere a publicului român și, indirect, nivelul dezbaterii publice din România. Cartea prezintă o imagine nuanțată și complexă a sistemului conceptual dezvoltat în Evul Mediu de biserică pentru a explica, legifera și administra sexualitatea. Acel sistem este încă în vigoare în întreaga lume creștină, deși a suferit numeroase modificări și resemnificări de-a lungul secolelor. Ultimele decenii au prezentat în întreaga lume creștină dezvoltări sociale și culturale care pun sub semnul întrebării anumite premise fondatoare ale viziunii creștine despre sexualitate (de exemplu, cele privind statutul legal al cuplurilor homosexuale). A înțelege istoria sexualității creștine și a lumii care a produs-o înseamnă a căpăta acces la multe dintre dezbaterile și înfruntările intelectuale ale lumii noastre.