Între Lipatti și Bruch e un dirijor român – Orchestra de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen în cadrul Festivalului Enescu 2021

Când ai de planificat evenimente pentru un festival care se întinde de-a lungul unei luni întregi, te gândești că există și zile mai puțin atractive, cu alte cuvinte că nu poți avea zile de vârf tot timpul. De asemenea, în partea a doua a festivalului te aștepți să nu mai găsești prea multe puncte de atracție, cu alte cuvinte te gândești – tu, om din public, că oamenii mai și obosesc sau că nu mai sunt suficiente resurse ca să ai momente de vârf și în partea a doua. Pe de altă parte, se știe, există mulți oameni care vin la deschidere și la final, cu alte cuvinte la momentele de glorie și fast. Dar viața unui festival și calitatea acestuia țin de miez, de ceea ce se întâmplă de-a lungul lunii celor 30 de zile, oamenii vor veni și la ediția viitoare dacă ceea ce ascultă acum le place. Mihai Constantinescu și echipa ARTEXIM – organizatorii Festivalului Internațional George Enescu – știu foarte bine cum să eludeze capcanele și să construiască un program de festival suplu și provocator, din toate punctele de vedere. Așa se face că-ți cam plângi în pumni când te vezi nevoit să asculți la radio un concert sau altul, din motive diverse, dar obiective. Varianta online îndulcește și ea suficient de mult regretul celor care nu pot fi în sălile de concert, la fel și cea a transmisiunilor televizate.

Dar, revenind la programul ediției 2021 al Festivalului Enescu, iată că am intrat în a doua parte de festival în forță. Debutul zilei de luni, 13, deloc ghinionistă, vă asigur, le-a aparținut nemților, mai precis Orchestrei de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen. Ei au susținut concertul în cadrul secțiunii Concerte și recitaluri, secțiune care-și are „rezidența” la Ateneul Român, loc unde la edițiile trecute se țineau faimoasele și mult-căutatele Concerte de la Miezul Nopții. Concert programat la ceas de amiază, într-o zi de luni, când mai începea și școala (în România, că în celelalte state europene cred că a început deja), iată câteva premise ca interesul să nu fi fost tocmai pe măsura evenimentului. Dar, cu toate acestea, sala a avut suficienți melomani, care i-au ajutat pe cei din orchestră să demonstreze că n-au fost invitați în festival decât pentru că sunt foarte buni. O orchestră care l-a avut ca dirijor pe Cristian Lupeș, directorul Filarmonicii de Stat din Sibiu. Lupeș nu se află la prima prezență în festival, la ediția trecută a dirijat la Sala Radio, dar și la Sibiu, acolo unde a avut loc unul din concertele prinse în cadrul secțiunii Festivalul în țară. N-am verificat dacă e la prima colaborare cu Orchestra de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen, dar ce-am auzit m-a făcut să cred că între ei a fost chimie, adică s-au înțeles profesionist. Partidele au sunat impecabil, la momentele cu soliști au lăsat întâietate acestora, iar în a doua parte a concertului, când ar fi trebuit să dea semne de oboseală, au dovedit că pot fi histrionici de-a dreptul, căci au schimbat ritmul; Webern, Passacaglia op. 1 și Copland, Appalachian Spring au fost momente de tip lecție, cu alte cuvinte demonstrații de cum trebuie să sune o orchestră în care nu există partidă slabă, ci toți instrumentiștii sunt la fel de valoroși.

Știu că Mihai Constantinescu a impus marilor orchestre să cânte cel puțin o piesă de Enescu în concertele pe care le susțin în cadrul Festivalului Enescu, așadar nicio surpriză că nemții din Bremen au început programul cu Dinu Lipatti, tot un român, și încă ce român! Dar pentru ca debutul să fie memorabil, era nevoie de un pianist pe măsură, unul charismatic și suficient de temperamental ca să cânte Concertino in stil clasic pentru pian și orchestră de cameră op. 3, un concert destul de dificil, care cere și tehnică, dar și nerv. Julien Libeer, deși e tânăr, are o carieră solidă în spate, plus o diversitate de proiecte care-i demonstrează calitățile de solist. E genul de instrumentist care poate cânta foarte bine solo, singur pe scenă, dar și acompaniat de o orchestră, după cum, la fel de bine, poate să conducă el însuși o orchestră, dacă asta simte că trebuie să facă. Uitați-vă pe CV-ul lui și veți înțelege că de astfel de oameni avem nevoie în România contemporană, de profesioniști care sunt conștienți că trebuie să contribuie puțin și la consolidarea culturii muzicale a tinerilor, ori asta nu se face nici întâmplător și nici în funcție de toane. Revenind la concert, Lipatti cred că i-a zâmbit din cer, căci s-a lăsat condus de Cristian Lupeș și a atacat când trebuie, mai ales în parte a doua a concertului; de asemenea, excelent dialogul cu orchestra, căci Lipatti e genul de compozitor care a iubit deopotrivă solistul, dar și ansamblul, iar pentru asta ai nevoie de o comunicare excelentă. Cristian Lupeș a fost conștient de asta și a pregătit părțile de concert în mod diferit, separat, dar fără ca asta să afecteze întregul, căci per total, ascultătorul a rămas cu senzația de rotund; da, a fost un Lipatti excelent!

A urmat Bruch, Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră op. 26, cu ARABELLA STEINBACHER la vioară. Un miez romantic nu strică niciodată, mai ales când e dintr-un concert de miez de zi. Iar Arabella Steinbacher a avut culoare, a făcut să sune Stradivariusul pe care cântă de ziceai că va fi pentru ultima oară! Doza de dramatic excelent articulată pe scheletul concertului, foarte bine gândite pasajele de trecere și excelent atacate secvențele în care violonista avea nevoie de tehnică însușită, asumată în sute de ore de repetiții. O solistă lipsită de inhibiții, sigură pe ea, iubitoare de Bruch, asta s-a văzut și auzit sub cupola Ateneului Român. Excelent susținută secvența orchestrei, când practic am auzit un solo de orchestră, așa trebuie să sune o orchestră foarte bună, mai ales una de filarmonică.

Cum spuneam la începutul cronicii, un debut de săptămână excelent, unul pe gustul melomanilor cu state vechi, o excelentă introducere pentru concertele Orchestrei Naționale a Franței și celelalte concerte ce vor urma. Să ne bucurăm de regalul muzicii clasice de calitate, căci timpurile nu sunt prea îngăduitoare cu noi!