Thierry Wolton este istoric francez și profesor la École Supérieur de Commerce din Paris, cu un interes vădit pentru istoria comunismului și metamorfozele produse de Războiul Rece. Opera sa amplă cuprinde și trilogia O istorie mondială a comunismului, tradusă la Editura Humanitas. În 2024, la aceeași editură a fost tradus volumul Întoarcerea vremurilor barbare. De la un război la altul, traducerea aparținând lui Iulian Comănescu, cu o prefață a autorului pentru ediția românească.
Lucrarea este structurată în șapte părți ca un algoritm bine conturat, pașii pe care, de altfel, statele lumii de ieri și de azi i-au urmat și îi urmează în alegerile politice nefericite pe care le fac și pe care, uitând de trecut, le consideră cele potrivite. Marele merit al cărții de față este tocmai acela că întruchipează o analiză extrem de recentă a evenimentelor care se petrec acum în lume, invazia Rusiei în Ucraina, Războiul purtat de Israel, tendințele expansioniste și regimul din China, raportarea Occidentului la Rusia putinistă, legăturile Rusiei cu statele din Asia și perspectivele sumbre ale acestor dialoguri. În prefață, istoricul subliniază premisele cărții. Nu poți înțelege lumea de azi, faptele la care suntem cu toții martori, în absența unei cunoașteri a lumii din secolul trecut, unei cunoașteri istorice temeinice, fără atrofieri ale memoriei produse de trecerea timpului.
Lumea de astăzi este, într-adevăr, moștenirea celei de ieri, lucru valabil pentru orice epocă, dar, în lipsa unor rupturi reale, continuitatea devine și mai evidentă. În special din acest motiv, cititorul atent al acestei cărți va regăsi pe alocuri fapte și elemente de reflecție deja dezvoltate de autor în urmă cu un deceniu, mai ales în ultima parte a celui de-al treilea volum din «O istorie mondială a comunismului», intitulată «Moștenirea: lumea de după comunism». Iată-ne trăind în lumea moștenită de la comunism.
Regăsirea panseurilor autorului și acum nu este un gest de repetitivitate, ci un context, problemele de atunci, fricile, grijile, perspectivele renasc și acum ca niște fantome care nu se mai dau plecate. Un motiv pentru care, poate mai mult ca oricând sau ca alte dăți, oamenii doresc să își cunoască trecutul istoric pentru a înțelege unde își au rădăcinile conflictele actuale, de unde au reapărut xenofobia, rasismul, antisemitismul, îngăduința față de derapajele extremelor veacului trecut. Astfel, în Situația actuală, istoricul realizează cu minuțiozitate un bilanț al anilor scurși de la finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial, din 1945, care, într-un fel au altul, a marcat sau a forțat marcarea unei ordini imperfecte, desigur, dar necesară. Sferele de putere au fost împărțite, jumătatea estică a bătrânului continent a fost măturată de tăvălugul sovietic, Occidentul a pătruns în era Războiului Rece, care, inevitabil, a depășit dramatic granițele Europei și Americii, implicând spații vaste din Asia și nu numai. Următorul mare cutremur al acestei imperfecte ordini a fost căderea regimurilor comuniste de după Cortina de Fier și, mai ales, destrămarea Uniunii Sovietice, care a pus marii actori internaționali în fața unei dileme existențiale, ce va urma după? Va fi mai bine sau mai rău? Încotro? Timpul avea să dovedească o realitate dură și din ce în ce mai dură, un Kremlin sufocat de egoul și potența politică a unui lider care a vizat și vizează o nouă ordine mondială adusă de un vânt estic, de data aceasta. În acest fel, creând o punte peste timp cu tragedia din Ucraina, din 24 februarie 2022 până în prezent, autorul susține că faptele, direcția politicii externe a lui Putin erau previzibile din momentul zero, adică începutul anilor 2000. Stupefacția manifestată în fața acestui conflict ar fi putut fi temperată dacă, susține Thierry Wolton, nu ne-am fi lăsat orbiți de credulitatea în lumea postcomunistă, ci ne-am fi uitat pur și simplu, la natura puterii instalate la Moscova în ultimul sfert de secol, pentru a-i ghici planurile funeste. În acest context, își cere simțită prezența o scurtă analiză a mentalităților statale, mai ales în spațiile foste satelite ale URSS. Trecerea la democrație după aproape 50 de ani de comunism a fost un proces, s-a realizat treptat, iar, pe alocuri, a apărut vidul, confuzia, care au dat naștere unor atitudini contrare Occidentului, hrănite de o propagandă tacticos și ticălos ticluită, care nu a făcut altceva decât să repete punctele slabe ale democrației.
Succesorii ideatici consolidează azi construcția unui Sud global eteroclit, al cărui numitor comun este ura față de Occident. Aceasta se manifestă prin antimodernitate și/sau respingerea unor valori precum statul de drept, separarea puterilor sau libertățile individuale – toate antinomice cu regimurile și ideologiile autoritare care pretind că lucrează pentru bunăstarea popoarelor lor, împotriva voinței acestora. Pornind la război, Putin a devenit o sursă de inspirație pentru toți cei care visează la o nouă ordine mondială – a lor , una în care restul lumii ar putea suspina adânc după vremea democrațiilor.
Chiar și după un extenuant război ideologic cum fusese Războiul Rece, dispariția Uniunii Sovietice era un scenariu de coșmar pentru Occident la gândul ce va rămâne în locul, pe mâinile cui va încăpea moștenirea de atâtea decenii. Astfel, președintele proaspăt investit, George Bush senior începe să viziteze statele care fuseseră sub umbrela Moscovei, prima fiind realizată în Polonia, apoi Ungaria. Mai mult, se organizează o Conferință de la Paris, numită de autor o mare conferință Est-Vest, pe 19 noiembrie 1990, care trebuia să pună capăt oficial Războiului Rece acum, că țările Europei Centrale și de Est s-au eliberat toate (treptat) de tutela sovietică. Personajul principal este Mihail Gorbaciov, rămas cunoscut pentru cele două mari reforme glasnost și perestroika. Chiar dacă întâlnirea are loc în inima Franței, condițiile sunt puse de dictatorul reformator: nu dorește să participe țările baltice la conferință, diplomația franceză acceptă, balticii se transformă în observatorii de la balcon. Finalul anilor ’80 sunt etapa creării mirajului Gorbaciov. Sondajele se declară favorabile liderului rus – 75% dintre americani i se declară favorabili lui «Gorby», presa internațională se întreabă Există viață după Gorbaciov?, iar Partidul Comunist Francez îi organizează o baie spontană de mulțime la Bastilia, cifrele economice sunt și ele uimitoare, observându-se că între 1985 și 1991, Fondul Monetar Internațional varsă 45 de miliarde de dolari în conturile regimului sovietic. Uniunea Sovietică se prăbușea, liderul rămânea de neatins. Privirea se ațintea în altă parte. Căderea Zidului Berlinului și reunificarea Germaniei dădeau fiori, Mitterand și Margaret Thatcher erau susținătorii lui Gorbaciov. Finalul nu întârzie, iar imaginea este sumbră. Gorbaciov lasă în urmă o țară distrusă, a cărei redresare e o întreprindere colosală. Aceasta era eliberarea, nu avea să mai dureze prea mult până la următorul capitol, Reconvertirea.
Noua realitate politică din fostul lagăr socialist nu este marcat de un proces de la Nürnberg. Motivul? Nu era posibil. Mulți dintre călăii și făuritorii acelor realități se botezaseră, se reinventaseră și acum ocupau funcții în țările în curs de democratizare. Lustrația era imposibilă fiindcă ar putea paraliza total aparatul de stat. Tot ce se putea face era păstrarea unei memorii vii, îmbrățișarea unei eterne neuitări. Însă cine are timp de reflecție când totul devine atât de confuz și tulbure. Consecințele pe termen lung? Absența reflecției asupra trecutului a permis de altfel și Rusiei lui Putin să își refacă legătura cu demonii despotismului, la fel ca și vecinilor săi […] Lipsa memoriei le-a permis tovarășilor să profite de toate ocaziile nou create. Astfel, apare profilul dorit al noului lider de la Kremlin.
În general, alesul trebuie să fie capabil să împiedice orice anchetă viitoare, să aibă un simț moral limitat și să-și respecte cuvântul dat. Un profil demn de un «capo mafiot». Sorții cad asupra șefului FSB din epocă, Vladimir Putin.
În august 1999 este numit prim-ministru de președintele Elțin, iar în 2000 noul președinte al Rusiei. Drumul avea să fie pavat zdravăn. Orice contracandidat poate plăti cu viața dorința ocupării acestei funcții. Putin vine la Kremlin cu metode de teroare care au fost deja testate în trecut. Evenimentele aveau să se succeadă ca într-un joc de domino: atentate la blocurile de locuințe, inclusiv în Moscova, războiul din Cecenia, conflictul împotriva Georgiei, Crimeii, Ucrainei. Ordinea putea fi numai una, cea dictată de marele vecin estic. Istoria trebuia și ea cosmetizată, iar acolo unde se impunea, rescrisă. În 2007, istoricii ruși de seamă sunt băgați în ședință la Kremlin. Acolo primesc o foaie cu reguli clare despre cum trebuie scrisă/rescrisă istoria, respectând două obiective: să nu mai ponegrească URSS și să încurajeze educația patriotică a tinerilor oferindu-le motive de a fi mândri de țara lor. Stalin este prezentat ca un mare lider, cel care a reușit să reconstruiască autoritatea statului rus.
În siajul noii realități, este imperios necesar a arunca o privire și în Asia, acolo unde regimul comunist chinez încă tronează oficial, stabilind de-a lungul timpului relații sinuoase cu Rusia. Însă, imediat ajuns la putere, Putin și Jiang Zemin semnau, în iunie 2001, un tratat de prietenie și cooperare, valabil 20 de ani. Relațiile fuseseră și mai strânse după represiunile sângeroase din Piața Tienanmen. Chiar dacă nu întotdeauna raporturile au fost dintre cele mai prietenoase, cu toate acestea coaliția se consolidează. Din 2013, Putin și Xi Jinping s-au întâlnit de nu mai puțin de 50 de ori. Și-au găsit și multe puncte comune în practicile politice, de pildă, în felul în care scapă de opozanți: în Rusia, opozanții și jurnaliștii incomozi sunt lichidați, în China, disidenții sunt închiși, iar avocații lor, persecutați. De asemenea, puncte comune au și în ceea ce privește utilizarea internetului. Mijlocul occidental pentru contracararea propagandei și falsei informări s-a transformat în mâinile celor două regimuri exact în opusul scopului inițial. Au impus cenzură, l-au folosit ca un mijloc de manipulare, de control, mai mult chiar un mijloc de influențare a alegerilor electorale din alte state. Scopul final? Rusia și China au voința comună de a instaura o nouă ordine mondială. Dacă prima nu are mijloacele s-o facă, China în schimb le-ar putea deține.
Viitorul nu se vede prea limpede. Dincolo de amenințările regimurilor autoritare din ce în ce mai agresive și presante, nu trebuie uitat nici terorismul, evenimentele sumbre din Orientul Mijlociu, însoțite de tragedii umanitare de proporții, toate acestea înconjoară globul pământesc de fapte excedentare. Discursul islamist se opune în mod hotărât oricărui tip de modernitate percepută ca un rău care distruge identitatea locală salvatoare.
Noul volum al lui Thierry Wolton este o analiză critică și lucidă a lumii de azi, într-un moment în care două conflicte sunt deschise pe mapamond și se poartă cu arme de foc și cu monstruozități în rândul civililor. Este o pledoarie pentru cunoașterea trecutului și a înțelegerii lui, mai ales pentru înțelegerea faptului că între evenimentele trecutului și cele ale prezentului nu există o cezură, ci o continuitate, cele de azi își au rădăcinile în cele din secolul trecut. Istoria nu se secvențiază, ci ia amploare. Trecutul nu rămâne ferecat într-un cufăr dosit.
Întoarcerea vremurilor barbare. De la un război la altul de Thierry Wolton
Editura: Humanitas
Colecția: Istorie
Traducerea: Iulian Comănescu
Anul apariției: 2024
Nr. de pagini: 172
ISBN: 978-973-50-8652-7
Cartea poate fi cumpărată de aici.
