Dansul și poezia fac casă bună, e un truism deja, nu trebuie să insistăm pe acest aspect. Combinațiile au căpătat de-a lungul timpului diverse forme, în funcție de mesajul poetic, de metaforele care căpătau concretețe vizuală prin intermediul mișcărilor specifice, în funcție de stilul de dans sau de numărul de artiști implicați. De la spectacole în toată regula, trecând prin performance și work in progress, pentru ca astăzi să vorbim despre intervenții hibrid. Să nu uităm de instalațiile de corpuri umane sau de instalațiile sonore, unde corpul nu mai este o evidență, ci cel mult un vehicul al mesajului. De regulă, spațiul în care se desfășoară astfel de spectacole este neconvențional, în afara unei săli de teatru, în spații publice unde fie circulă lume multă (inclusiv în timpul reprezentației), fie au o destinație precisă (săli de conferință cu mobilier fix și greoi, impozant, e doar un exemplu). Indiferent de numărul de participanți, de loc și de tehnica de dans aleasă, duetele poezie – dans ca să atingă, să rămână în memoria spectatorului trebuie să aibă iun fir narativ bine pus în evidență, un mesaj concret. Altfel, vorbim despre celebrele concursuri de recitări sau de nu mai puțin faimoasele recitaluri poetice din vremea comunismului.
Trioul format din Nicoleta Lefter, Mihaela Alexandra Dancs și Vlaicu Golcea au propus spectatorilor o intervenție hibrid, provocatoare, concretă și deloc lipsită de provocări. Cea mai mare dintre acestea – reflecția cu privire la corpul feminin și schimbarea de sens a feminității ca atribut în funcție de context. Poezia Angelei Marinescu a sunat altfel, chiar și pentru poeta însăși, aflată în sală, care la finalul reprezentației a mărturisit că de multe ori a avut impresia că aude ceva străin total de ea. Am fost în sală cunoscători, oameni care știam cum scrie poeta, dar ar fi fost foarte interesant experimentul cu oameni care n-au citit un rând scris de ea sau care n-au fost în viața lor la un spectacol de dans contemporan. Personal, tind să cred că aceasta este finalitatea unui astfel de proiect artistic, altfel el tinde să rămână o simplă intervenție, un eveniment izolat, de care poți sau nu să-ți aduci aminte peste ani. Emoția este puternică și dinamica spectaculară se schimbă și în funcție de calitatea spectatorilor (a se înțelege că mă refer la atributele spectatorului, nu la nivele de degradare ale acestuia). Angela Marinescu scrie incomod, are nerv și emoție cât pentru trei poete/poeți la un loc, șocul lecturii la prima vedere a unei singure poezii scrisă de ea este de genul „te apuci de citit poezie și n-o mai abandonezi” sau „nu mai vreau poezie niciodată”. Angela Marinescu este de-o sinceritate dureroasă, o durere care ajunge la cititor sub forma unui proces eliberator; transferul are loc sub forma unei expuneri a nudității sufletului, una care șochează tocmai pentru că e totală. Cititorul primește acest șoc după cum îi este dat, în funcție de înzestrarea naturală, cert e că e câștigat cel care jonglează cu emoții dintre cele mai diverse.
Nicoleta Lefter și Mihaela Alexandra Dancs sunt conștiente de acest lucru, așa că au ales doar câteva poezii, cele care vorbesc despre feminitate și corpul feminin și pasaje din jurnal ei. Folosindu-se de spațiul gol al sălii de la Pavilionul 32 al Goethe-Institut București, cele două au dialogat continuu, explorându-și propriul corp, uimindu-se de cât de concret este; pipăirea os cu os, petec de piele cu petec de piele se face metodic, încet și cu simțul unei luări în posesie rarisim.
Dezbrăcarea și îmbrăcarea devin acte ritualice în sine, așa se realizează cu o încetineală absurdă. Mâncatul rodiei, în timp ce versurile Angelei Marinescu scapă spre lume printre sâmburii roșii și zemoși, este parte din ritual, dar și dintr-un proces de transformare ireversibil. Nimic nu va mai fi la el, corpul va căpăta alte proporții și în continuare nimic despre frumusețe, ci doar despre emoție. Care este, se produce, se manifestă și atât. Reîntoarcerea la sine nu mai este posibilă, pentru că acel Sine nu mai există. Catharsisul a avut loc, șirul de expuneri indecente, obsedante și deloc lipsite de o oarecare violență (una manifestă în raport cu propriul corp, nu și cu a celeilalte) capătă sens și valoare abia când se aude, din nou, poemul Angelei Marinescu. Abia atunci înțelegi cu adevărat fiecare cuvânt în parte, care nu mai este parte din nicio metaforă, ci doar dintr-o realitate cât se poate de concretă: alter(itatea) propriilor corpuri.
somnoroasele femei
pasive, lascive, impregnate şi penetrate
pe la cuiburi se adună
eu le spun cu gâtul sfâşiat
de neputinţă
singură
ca o larvă de fluture
profund integrată în natură
neterminată şi dezabuzată
dinainte de a fi
protejată,
„noapte bună”.
Să ne întoarcem la propriile corpuri, să ne acceptăm propriile realități, să ne înțelegem vulnerabilitățile. Despre asta este vorba în ALTER, în fond și la urma urmei.
PS: surprinzător de bine a înțeles Vlaicu Golcea mesajul, pentru că muzica lui nu s-a auzit, n-a fost o evidență; el a înțeles că ea trebuie să rămână în spate, pe post de background pentru un proces deloc facil și deloc lipsit de durere.
ALTER
3 septembrie 2021 | 19:00 & 20:15
Pavilion 32 @ Goethe-Institut București
Intervenție hibridă de Nicoleta Lefter, Mihaela Alexandra Dancs și Vlaicu Golcea, pe texte de Angela Marinescu.
Producție realizată cu sprijinul programului 4 Corpuri | AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică.
Durata: 40 minute
Număr locuri: 15
****
Performance-ul a fost programat în cadrul evenimentului CORP2021, organizat de Fundația Gabriela Tudor în parteneriat cu ARCUB, Goethe Institute Bukarest, Indie Box și Asociația Delazero în închiderea programului „4 Corpuri | Colectiv pentru dans”, program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
