De două ori amânată, din motive independente de părţile direct implicate, întâlnirea a venit aproape pe neaşteptate: de data aceasta, nu mi-am mai făcut planuri, nu m-am mai gândit ce întrebări să pun, ce introducere şi cum să fac să existe comunicare între Nora Iuga şi elevi. Am zis că va ştie ea mai bine! O, Doamne! Mi s-au împlinit gândurile cu mult mai bine decât aş fi îndrăznit eu vreodată să cred!
Văzusem încă de la lansarea oficială documentarul cu Nora Iuga realizat de un cristian. Ştiam ce om frumos este Nora. O plac pentru toate calităţile ei, pe care a reuşit să şi le păstreze de-a lungul anilor. Mi-am dorit această întâlnire pentru elevii mei din multe motive: am vrut să le arăt că poate exista dialog coerent şi suculent între generaţii, e doar unul dintre ele. Şi cred că dorinţa mi s-a împlinit! O oră atât de frumoasă, una dintre cele mai frumoase ore din câte am petrecut eu cu copiii şi pentru copii (şi am mii de ore la activ!).
Naturală, frumoasă până în străfundurile sufletului ei tânăr şi veşnic în căutare de nou, Nora a ştiut să capteze atenţia aşa cum numai ea ştie: le-a vorbit alor mei despre cum a ajuns ea să fie profesoară, la nici 22 de ani, să predea în limba germană unor copii vorbitori nativi de germană şi astfel să ajungă să vorbească limba lui Goethe astfel încât să reuşească să şi traducă operele unor mari scriitori germani în limba română.
Într-un fel, în oglindă, a repetat experienţa de atunci: a făcut schimb de locuri; deşi stătea la catedră le-a dat impresia elevilor că ei sunt profesorii şi ea o tânără copilă pregătită de noi experienţe. Subtil şi cu delicateţe i-a rugat să încerce să se conecteze la trecut, pentru că fără el nu se poate: tinerii de astăzi se gândesc doar la viitor ignorând total trecutul; a pus această ignoranţă pe seama anilor de regim comunist şi înclin să-i dau dreptate. I-a îndemnat să caute prin bibliotecile bunicilor sau părinţilor Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui George Călinescu, unul dintre marii ei profesori din anii de facultate; i-a îndemnat să se uite la fotografiile de familie ale marilor scriitori care apar în această uriaşă lucrare, fie doar şi pentru a afla că avem un trecut. De care ar fi bine să ne aducem aminte. Nora Iuga le-a vorbit apoi despre debutul ei literar, produs relativ târziu, la 38 de ani, asta pentru că nu şi-a dorit să fie scriitoare, ci actriţă. Debut datorat pasiunii ei pentru poezia lui Gellu Naum, poet pe care-l iubeşte mai presus de orice şi pe care l-a recomandat elevilor indirect: să caute muzica Adei Milea şi-l voi iubi şi pe Naum. Nu e minunat cum Nora, o scriitoare ajunsă la vârsta frumoasei înţelepciuni îi conectează pe cei tineri la viaţă?
Le-a citit Nora, frumos, aşa cum numai ea ştie, din Cântece, singurul ei volum de poezie cu rimă şi ritm, aşa cum ea însăşi a declarat. Superbe alegeri, pusese semne la poeziile pe care-şi dorea să le audă tinerii. Şi le-au plăcut nespus de mult acestora, în condiţiile în care, se ştie, tinerii nu prea citesc poezie. Câţiva ei văzuseră documentarul şi au întrebat-o despre Dactilografa de noapte, dar ea le-a spus, sincer, că e cam dificilă pentru vârsta lor. Le-a povestit de mişcarea oniristă, plecând de la suprarealismul lui Naum şi astfel am ajuns la momentul cheie al întâlnirii, când unul dintre elevi a îndrăznit să-i citească o mică compunere (pregătită pentru ora de literatură română). Atât de atentă a fost Nora Iuga, atât de pătrunsă de frumuseţea gândurilor acestuia, încât l-a îmbrăţişat cu ochii în lacrimi! Cu adevărat impresionant a fost acest moment! Rarisim într-o lume atât de haotică şi de lipsită de emoţii. Au urmat momentele de poze de grup, autografele date special unor copii frumoşi şi sensibili, şi smulgerea unei promisiuni că ne vom revedea.
Am plecat spre casă cu un autograf personalizat şi cu gândul că micile minuni ni se întâmplă dacă ni le dorim! E nevoie de cât mai multe astfel de întâlniri!
PS: mulţumirile mele se îndreaptă în mod special către Mihaela Stanciu şi Cristian Cosma (ambii de la Casa de Pariuri Literare), fără efortul cărora întâlnirea n-ar fi devenit realitate!
„Întâlnirile de la Tudor Vladimirescu” sunt evenimente create pentru a-i aduce pe tinerii de la Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”, din Bucureşti, în contact cu personalităţi de la care au ceva de învăţat.
Autor foto: Mihaela Stanciu
