Întâlnirile de la „Tudor Vladimirescu” – Matei Florian

De regulă, las cel puțin o lună între întâlniri, din varii motive: ele trebuie cumva să se așeze în sufletele și memoria copiilor, iar un al doilea motiv e dat de faptul că eu am nevoie de ceva pregătire în prealabil (mă străduiesc ca fiecare nouă întâlnire să fie altceva, să aducă un nou unghi de vedere asupra unei vechi probleme, să aducă o altă opinie sau, de ce nu, să fie chiar în opoziție cu tot ceea ce s-a spus până atunci). Personal am gândit proiectul acesta ca pe o alternativă educativă; știu foarte bine că la vârsta aceasta adolescenții mei refuză sfaturile din partea părinților și a profesorilor și atunci soluția este să le prezinți modele de succes, sau să îi pui față în față cu persoane care le pot servi drept modele. Dacă am reușit în acest demers, se va vedea cât de curând. Pe de altă parte, caut să le dezvolt gândirea critică, ceea ce e destul de dificil, în condițiile unei societăți aflate în derivă din pricina pierderii setului de valori după care trebuie sau ar fi trebuit să se ghideze.
Cel de-al doilea invitat al lunii ianuarie, la doar o săptămână după întâlnirea cu Vlad Eftenie, a fost Matei Florian. Întâlnirea fusese programată pentru decembrie, dar din motive independente de mine s-a amânat pentru astăzi. Se pare că a fost o amânare norocoasă. Cu Matei aveam deja un interviu la activ, așa că mă simțeam oarecum în elementul meu; convenția a fost ca eu să pregătesc și de această dată întrebările, ceea ce chiar a fost o provocare pentru mine. A trebuit să gândesc întrebările din două unghiuri diferite de vedere: al proiectului, dar și al experienței comune (nu îmi plac repetițiile). Iar pentru spontaneitate și frumusețea momentului am păstrat întrebările secrete până la momentul întâlnirii.
Discuția s-a închegat repede, elevii au pus și ei întrebări din mers, chiar au fost „pe fază”, încurajați fiind de Matei. Am început cu lecturile esențiale pentru un adolescent și intenționat n-am vrut să aduc în discuție canonicii, adică scriitorii pe care îi studiază la școală (de neratat „De veghe în lanul de secară” și „Romanul adolescentului miop”, ba chiar și „Aventurile lui Huckleberry Finn” a lui Mark Twain), după care am intrat în profunzimea discuției: ce recomanzi elevilor de liceu să citească – orice, din toate punctele de vedere (și fantasy, și roman de dragoste, și realism magic, și nonficțiune, orice). Cum să-și aleagă lecturile cu adevărat formatoare? Cum să se ferească de maculatură? Ei da, aici a fost miezul discuției, pentru că am atins problema generațiilor literare, dar am vorbit și despre Sandra Brown sau orice alt nume similar acestuia. Matei Florian a insistat mult pe mesajul unei cărți, dacă aceasta nu te transpune într-o altă lume, dacă nu are un mesaj și dacă nu reușește să te îmbogățească din punct de vedere afectiv, atunci de ce să o citești? Este foarte adevărat că succesul unor asemenea „scriitori” este stabilit după cu totul alte criterii decât cel valoric. Așa că următoarea întrebare a completat raționamentul invitatului: cum pot ei distinge maculatura de literatura bună? Clar, îți dai seama după primele pasaje dacă cartea aceea chiar are ceva să-ți transmită, are acțiune, are personaje bine conturate etc. Nu m-am putut abține să nu aduc în discuție și rolul literaturii erotice (de exemplu, D.H. Lawrence, Vladimir Nabokov) sau al literaturii cu un mesaj atipic (cărțile lui Ch. Bukowski, de exemplu). Foarte interesant a fost felul cum Matei Florian a făcut trecerea spre poezia douămiistă și subiectele preferate de poeții acestei generații, dar și spre relația dintre această poezie și muzica generațiilor actuale (în speciat hip-hopul și rap-ul). Și atât le-a trebuit elevilor, că au început întrebările să curgă dinspre ei: dar ce muzică ascultați, dar cum e cu manelele, dar ce e cu formația nu știu care etc.
Ca să nu îi pierd în hățișurile unei discuții ce risca să devină distinctă am revenit eu cu o întrebare legată de felul cum își alege Matei Florian cărțile (se uită pe goodreads, citește cronicile literare etc.). Și a recunoscut că se uită pe blogurile de specialitate, citește și ceva cronici despre cartea în cauză, dar… cel mai important este și sfatul prietenilor/anturajului; chiar dacă pot apărea discuții în contradictoriu pe marginea subiectului acesteia sau a ceea ce ți-a plăcut cel mai mult, tot iese ceva bun din toate aceste discuții. Și da, i s-a întâmplat să i se reproșeze că a recomandat și cărți care nu au fost tocmai pe placul celorlalți. Am vorbit despre Gellu Naum, despre felul cum poți să ajungi să îi înțelegi poezia, despre Boris Vian și ale sale „Spuma zilelor”, respectiv „Toamnă la Pekin”. Evident că ne-a spus și care a fost cartea care i-a deschis un întreg univers și nu puteam să ratăm momentul, astfel că l-am întrebat despre începuturile sale de scriitor (care au fost undeva prin clasa a patra, în apropierea serbării de Moș Gerilă – savuroasă povestirea momentului, vă asigur!).
Singura întrebare rămasă nespusă azi a fost „Când ți-ai dat seama că nu mai poți fără să scrii?”. Asta pentru că Matei m-a întrebat la sfârșit dacă l-am întrebat tot ce-am avut în plan.
Puse una peste alta, a fost cu adevărat frumoasă întâlnirea de astăzi, după cum puteți vedea și după zâmbetele participanților de la sfârșitul acesteia. Asta și pentru că lui Matei Florian îi plac întâlnirile cu adolescenții, are destul umor încât să dea în mintea lor, dar reușește să o facă în așa fel încât să nu cadă în derizoriu. Puștii au plecat acasă cu liste de recomandări (chiar și-au notat titluri de cărți), iar eu am plecat cu gândul că … vreau o vacanță. Până la următoarea întâlnire! 🙂