Dacă vreți să știți cum să salvați o zi anostă, ploioasă și friguroasă invitați-o pe Simona Preda să vă vorbească despre cum era viața în timpul regimului comunist. Au stat elevii atât de atenți și de concentrați și au pus atâtea întrebări, încât te întrebai la un moment dat dacă chiar vorbeam despre comunism!
Minionă, ziceai că e o elevă pierdută pe culoarele liceului, Simona a venit la întâlnirea cu elevii Liceului „Tudor Vladimirescu” la ora stabilită de comun acord, ba chiar mai devreme, semn că abia aștepta să le vorbească. Solară, cu poftă de povestit, a reușit să îmbine discursul academic cu cel colocvial, asigurându-se pe această cale că informația ajunge acolo unde trebuie: la elevi. Pe bună dreptate, apare întrebarea: de ce să vorbești unor tineri de 14-15 ani despre cum au trăit bunicii lor în comunism (pentru că nici părinții lor nu au trăit prea mulți ani sub comunism – cel mult anii copilăriei)?
Și a demontat mecanismul regimului totalitar pe două mari componente: cultul persoanei – cum s-a ajuns la cultul tovarășului Ceaușeascu, mult-iubitul și cinstitul conducător, cum s-a manipulat istoria prin intermediul manualelor de istorie; a doua mare componentă – educația timpurie înregimentată și continuată ulterior cu înregimentări din ce în ce mai stricte; ce înseamna „șoim al patriei”, „pioner”, membru UTC” etc.; ce aveau și ce nu aveau voie copiii în anii grei ai comunismului, ce învățau la școală, cum le erau serbările școlare, ce citeau ca lectură obligatorie, cum se distrau etc.
Au fost foarte multe întrebări legate de privațiuni, Simona Preda punctând foarte bine motivațiile raționalizării hranei zilnice și cum a ajuns Ceaușescu să promoveze cu obstinație „lupta pentru pace”. Ne-am readus aminte, noi, adultele, cum defilam de 1 mai și 23 august, ce bătaie de cap aveam cu cotele de fier vechi, borcane și hârtie, cum am ajuns să citim la lumânare sute de cărți și de ce aveam tot timpul cu noi lanterne, cât de mult ne pregăteam pentru vizitele comandantului suprem în orașele unde am copilărit…
Cu foarte mult interes, au fost studiate cele trei numere din revista „Cutezătorii”, invitata recunoscând că greu le-a găsit și achiziționat și pe acestea, semn că oamenii s-au grăbit să-și arunce istoria recentă la coșul de gunoi. Au râs elevii mei dragi la cât de stupide păreau unele texte, la cum erau pozați tinerii pioneri și ce mesaje trebuiau să transmită acestea cititorilor. Au făcut poze să le arate părinților și să-i întrebe dacă-și mai aduc aminte despre cum și ce citeau.
A fost ultima întâlnire din 2015 a elevilor Liceului „Tudor Vladimirescu” cu invitații lor. Au fost întâlniri frumoase, pline de miez, cu o ținută academică cu mult peste așteptările inițiale. Ne dorim ca și în 2016 să avem întâlniri cel puțin la fel de frumoase și, de ce nu, cât mai interactive. Dacă știți/cunoașteți persoane potrivite să vină la întâlnirea cu tânăra generație, vă rugăm să-i trimiteți la noi!
