Teatrul Dramatic „Fani Tardini” invită publicul la spectacolele programate la sfârșitul acestei săptămâni când pe scena gălățeană se vor juca, pentru ultima data în această stagiune, două spectacole apreciate de publicul gălățean.
Joi, 13 iunie, ora 19.00, la Sala Studio, se va juca spectacolul de licență al Promoției 2024 a Facultății de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați, Clasa conf.univ.dr. Florin Toma: ULTIMA ZI DE ȘCOALĂ! de Chiara Boscaro și Marco di Stefano, traducere conf.univ.dr. Ioana Visalon.
„Ultima zi de școală” reprezintă textul care stă la baza spectacolului de licență al anului trei, promoția 2024, Facultatea de Arte din Galați, un text scris foarte bine, o dramă care are partituri actoricești extrem de ofertante și extrem de dificile în același timp, mai ales pentru niște actori aflați la început de carieră.
Iată cine sunt actorii din distribuție: Marius Avramescu, Dorina Iuliana Necula, Darie Laurențiu Gabriel, Cristian Gheorghiu, Valentina Iumen
Regia și scenografia: conf.univ. Florin Toma, asistent regie Asist.univ.drd. Paul Nedelcuta; Regia tehnică: Gigel Busuioc; Lumini: Marian Tarazi; Proiecție: Teodor Besoiu; Sunet: Dan Nedelescu; Recuzită: Carmen Frunză
Dramă | +14 ani | 1 h 15 min | Sala Studio (public pe gradene)
Spectacolul este o coproducție Universitatea „Dunărea de Jos” Galați (Facultatea de Arte) – Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, 2024, realizată în cadrul programului managerial INTER care vizează interdisciplinaritatea prin realizarea de proiecte și evenimente în parteneriat sau în regim de coproducții.
Sâmbătă, 15 iunie, ora 19.00, pe scena gălățeană se va juca DESCULȚ ÎN PARC de Neil Simon, regia Laura Moldovan, scenografia Cristian Marin, traducere – Monica Anastase.
În DESCULȚ ÎN PARC dialogurile ingenioase prind viață datorită personajelor bine conturate, interpetate cu măestrie de actorii aleși de regizoarea Laura Moldovan și care fac spectacolul captivant și distractiv, ca o pauză relaxantă și o privire amuzantă asupra diverselor provocări ale vieții de cuplu.
Cu o montare unică în România, comedia lui Neil Simon, DESCULȚ ÎN PARC, bucură publicul cu două distribuții, iar în această săptămână, pentru ultima data în această stagiune, vor juca actorii: Ama Beschieru, Robert Ioan, Petronela Buda, Cristian Gheorghe, Ionuț Moldoveanu, Vlad Ajder
Genul spectacolului: Comedie
Durată: 2 h și 30 min cu pauză
*Spectacol nerecomandat spectatorilor sub 12 ani
Biletele la spectacole pot fi cumpărate online de pe bilete.fanitardini.ro sau de la Agenția Teatrală din Domnească 59. Informații și rezervări: 0758 049 850.
Programul de spectacole al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” în luna iunie poate fi consultat pe fanitardini.ro/program.