Echipa Regina nopții călătorește la Chișinău și joacă miercuri, 16 septembrie, ora 19.00, la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, Ed. a XI-a.
Regina nopții, al treilea spectacol din Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan, după VRABIA și BUJOR, pe care Leta Popescu și Bogdan Spătaru îl montează la Galați, un spectacol dedicat bunicilor. În același timp, Regina nopții face parte din programul de regie de teatru popular contemporan la care Leta Popescu lucrează din 2021.
Povestea: Într-un sat anonim dintr-o zonă anonimă dintr-o țară anonimă, un străbunic își cheamă întreaga familie alături, simțind că va muri în 3 zile. Nepoți, strănepoți și animale îl înconjoară pe Moș Grigore, iar întreaga gospodărie e organizată și ținută de fiica acestuia, Valeria. Severă și tandră în același timp, Valerica face echipă bună cu soțul Lămbiță. Cei doi devin personaje centrale în așteptarea ludică a morții de la țară.
𝗖𝘂: Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Dan Căpățână//Vlad Jipa, Petronela Buda, Cristina Uja, Carmen Albu, Denisa Dutcovschi, Vlad Volf, Răzvan Klop//Visarion Udatu, Radu Horghidan, Elena Ghinea, Tamara Constantinescu, Ștefan Forir, Flavia Călin, Mihai Păun, Elena Emandi, Elena Anghel.
Text și regie: Leta Popescu / scenografie: Bogdan Spătaru / mișcare scenică: Elena Anghel / muzică: Csaba Boros / versuri: Oana Mogoș / preparator muzical: Monica Măciuceanu.
Premiera: 28 septembrie, 2024

- Duminică, 20 septembrie, ora 19.00:
PREMIERA Fete dure
de Tara Lynne O’Neill, traducerea Alina Ioana Vasiliu, regia Diana Mititelu, scenografia Alexandra Budianu, coregrafia Mariana Gavriciuc, efecte sonore și pregătire muzicală Eugen Drăgoi, lighting design Cristi Niculescu, un spectacol regizat de Diana Mititelu.
Produs în perioada mai – iunie 2026, spectacolul Fete dure este inspirat de o poveste adevărată și spune istoria primei echipe feminine de fotbal din Belfast, la începutul secolului XX, într-o perioadă în care acest sport era considerat nepotrivit pentru femei.
Spectacolul FETE DURE marchează prima colaborare dintre regizoarea Diana Mititelu și Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.
Absolventă a Universității de Arte „George Enescu” din Iași și a masterului de Regie teatru din cadrul UNATC București, regizoarea s-a remarcat prin spectacole precum „Menajeria de sticlă”, „Tragedia omului și Jocuri în curtea din spate”, pentru care a câștigat Premiul UNITER pentru Debut în 2021.
Printre producțiile sale de succes se numără și „Casa Bernardei Alba” de Federico García Lorca, scenografia Alexandra Budianu, spectacol nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2025 la categoriile Cel mai bun spectacol și Cea mai bună regie. Totodată, producția a adus o nominalizare pentru Mihaela Velicu, la categoria Cea mai bună actriță în rol principal, și una pentru Cristian Niculescu, la categoria Cel mai bun lighting design
Fete dure este prima piesă scrisă de Tara Lynne O’Neill, actriță și dramaturgă nord-irlandeză, (cunoscută publicului din serialul TV Derry Girls), și a avut premiera mondială la Lyric Theatre din Belfast în 2021. Povestea Fete dure a fost descrisă drept povestea „sufragetelor fotbalului”, femei care au sfidat prejudecățile vremii și au deschis drumuri pentru generațiile următoare, fotbalistele care au pășit pe teren în pantaloni scurți – șocanți pentru acea vreme! – și ghete de fotbal, cu o minge la picioare și multă ambiție. Ele erau rebele care își croiau drum printre meandrele unui joc dominat de bărbați.
Din distribuția aleasă de regizoarea Diana Mititelu fac parte: Denisa Dutcovski, Oana Mogoș, Elena Emandi, Flavia Călin, Petronela Buda, Maria Niță, Elena Ghinea, Cristina Uja Neagu, Elena Anghel, Mihaela Lecca Gorea, Ana Maria Ciucanu și Carmen Albu.
Genul spectacolului: Dramă
Durată: 2 h
Casa de Cultură a Studenților Galați, strada Științei nr.115
*Spectacol nerecomandat persoanelor sub 12 ani.
- Festivalul Național de Comedie – Ediția a XXXVII-a
În perioada 10–18 octombrie, urmează ediția 37, una specială care marchează 50 de ani de la primul festival, organizat la Galați în 1976, cu selecții făcute de criticul de teatru Doru Mareș.
Timp de 9 zile, Galațiul va fi din nou locul de întâlnire al comediei românești, cu spectacole din întreaga țara, iar în secțiunea HOP Comedie, pentru al treilea an, continuăm să aducem la Galați tineri actori descoperiți la Gala Tânărului Actor HOP, program UNITER. De data aceasta, trei actrițe care ne-au atras atenția prin talentul lor comic vor ajunge în fața publicului gălățean, la Festival: Alexandra Răduță, Ioana Cojocărescu și Alexia Maria Mocănescu.
Juriul Festivalului este format din: Oltița Cîntec, critic de teatru, Theodor Cristian Popescu, regizor de teatru, și actorul Marius Florea Vizante.
Astăzi, 14 septembrie, ora 14:00, au fost puse în vânzare biletele de festival.
Programul Festivalului Național de Comedie, Galați poate fi consultat AICI.
Biletele la spectacole pot fi cumpărate online de pe bilete.fanitardini.ro sau de la Agenția Teatrală din Științei nr.115. Informații și rezervări: 0758 049 850.
Programul de spectacole al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” poate fi consultat pe fanitardini.ro/program.