Am așteptat cu mult entuziasm premiera spectacolului Grand Hotel Pasărea Retro, pentru că după Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte, vizionat la sfârșitul lui noiembrie, anul trecut, în cadrul celei de-a 30-a ediții a Festivalului Național de Teatru, n-am reușit să mă dezmeticesc, am rămas blocată și fericită în acea atmosferă halucinantă atât de familiară, pe care o savurez ca pe o prăjitură din copilărie. E drept, Pasărea retro… reconstituie într-un mod miraculos de frumos o perioadă când nu mă născusem încă, dar totuși am avut și eu parte de ecourile anilor ’70. Am purtat uniformă cu pătrățele, am ținut oracol și eram fericită vara când lăsam baltă caietele de teme, îmi lăsam părul în vânt și împreună cu fetele de la bloc, le făceam ochi dulci băieților drăguți din cartier.

În Grand Hotel Pasărea Retro, Radu Afrim dinamizează nostalgia în mod stratificat, conturând un dans efervescent al mai multor generații reunite sub acoperișul Grand Hotelului Pasărea Retro, unde schimbarea perpetuă se conjugă febril cu foamea de amintiri și secrete de familie mereu emergente, mereu recrudescente. Scriitoarea Mioara se întoarce în blocul copilăriei, ajuns acum hotel, și o întreagă pleiadă de fragmente de viață ies la lumină, iar trecutul și prezentul își amestecă toate culorile în cel mai fantastic fel cu putință. Mioara are o melodie în cap, și nici pseudo-urmașul lui Franz Liszt nu o poate ajuta să o transcrie. Povara trecutului nu se lasă dusă cu prea mare ușurință la tomberon, și desigur, cine nu păstrează un cadavru în dulap? Lumea s-a schimbat, stop my page din oracol a fost înlocuit cu like my page, respectiv noaptea nunții cu noaptea minții. Sunt (cel puțin deocamdată, dacă e să fim optimiști) apuse vremurile când oamenii se pupau pe gură la chefuri cu lăutari, când nu se știa de existența colesterolului. Acum viața e o conspirație, bunul sălbatic este (aparent, firește) europeanul civilizat, specializarea nu-ți dă dreptul să te bagi unde nu-ți fierbe oala și să te joci de-a psihologul, totul este politic, inclusiv tatuajul de pe posteriorul unui artist-interpret, cu note mari la videochat. De intrat în detalii suculente nu se poate, din cauza protecției datelor personale.

Și cu toate acestea, realitatea și ficțiunea sunt la fel de îndrăgostite una de cealaltă. Nimic nu ne împiedică să credem că Zita, patroana hotelului, i-a pozat lui Modigliani, sau că, deși totul a fost spus în artă, poezia, cu tot cu erotismul metafizic, s-a refugiat la videochat, unde lumea se dovedește a fi mult mai mică decât credeam, iar firele poveștilor de dragoste se împletesc și se încurcă nebunește după legile clasice ale telenovelei.

Una dintre întrebările infuzate în Grand Hotel Pasărea Retro vizează raportul dintre atemporalitate și contemporaneitate în artă. Femeia de serviciu susține că Mioara e contemporană cu trecutul său, câtă vreme compozitorul-pianist nu vorbește decât despre sine prin muzica sa, așadar nu este contemporan cu nimeni. Iar tanti Teréz, nu are ea oare dreptul să rămână oricât de tânără dorește, dacă i-au dispărut contemporanii? Touché. Dacă nici tăcerile celor doi artiști nu mai au nimic să-și spună și se retrag sfioase în cutiile lor, ce e de făcut? Mai are rost să faci Școala Populară de Artă, sau mai bine ar fi să te concentrezi asupra stratului de ozon, a resurselor naturale și a finanțărilor ecumenice? Din păcate, dacă nu ne convine situația, nu avem voie să scuipăm, iar dacă am îmbătrânit de-a binelea, nu se cade să râdem în hohote, ci numai să zâmbim. Există în noi un copil și un bătrân care ne joacă asemenea feste, încât nici conflictul dintre generații nu mai știe pe ce lume trăiește. Imaginația a fost încuiată într-o cameră fără ferestre, iar psihologul mănâncă emoțional, ascultându-ne poveștile îmbibate cu bucurii și tristeți la fel de iremediabile.

Avem cu toții cadavre în dulap și melodii în cap, și vrem să fugim, vorba lui Baudelaire, oriunde în afara lumii. Izolarea, clară ca cerul sur din luna noiembrie, când nu te mai poți ascunde de tine, ne-a făcut să devenim alții: mai pașnici, mai profunzi, pe de o parte, mai sălbatici, mai frivoli, pe de alta.

„Viața e un spital în care fiecare bolnav e stăpânit de râvna de a-și schimba patul. Unul vrea să se canonească în fața sobei, altul crede că s-ar vindeca alături de fereastră.

Mi se pare că întotdeauna m-aș simți bine acolo unde nu sunt, și acest subiect al mutatului e unul pe care necontenit îl discut cu sufletul meu. (…) În sfârșit, sufletul izbucni, și plin de înțelepciune îmi strigă: «Oriunde! Oriunde! Dar numai afară din lumea aceasta!»”

(Charles Baudelaire, „Anywhere out of the world/ Oriunde afară din lume” – Poeme în proză -XLVIII)

P.S.: Cu puțin înainte de turnura lui martie 2020, îmi propusesem să dau câte o fugă la Târgu-Mureș, fiindcă de câțiva ani buni mă ispitesc spectacolele Companiei Tompa Miklós. N-a fost să fie, și fie să nu se repete ce-a fost să fie, dar vorba Grand Hotelului Pasărea Retro, „speranța crapă ultima”. Dacă există (și sigur există) o zână bună a Teatrului, îi transmit acum din nou dorința mea.

Grand Hotel Pasărea Retro – Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania Tompa Miklós

Spectacol în limba maghiară, suptratitrat în limba română.

DISTRIBUȚIE

MIOARA – Sebesi Borbála

MIOARA – B. Fülöp Erzsébet

SZILVESZTER ALADÁR – Galló Ernő

SZILVESZTER ZITA – László Csaba

ZÁGONI TERÉZ – Berekméri Katalin

PIANIST- Boros Csaba

IDECSI AMARYLL – Varga Balázs

JUHÁSZ BENJAMIN – Bokor Barna

JUHÁSZ NÁTHÁNAEL – Meszesi Oszkár

SESSERMAN LUIGI POP, POLIȚIST – Ördög Miklós Levente

SZAPPANOS VILMOS – Bartha László Zsolt

SZAPPANOS NIKOLETTE – Nagy Dorottya

LADÁNYI ÁGOTA, FEMEIE DE SERVICIU – Kádár Noémi

SOSIA LUI LADÁNYI ÁGOTA – Tóth Katalin

MOSTIS KAROLIN – Fülöp Bea

PÉTER, BĂRBAT – Nagy Péter

FIUL / BUNICA LUI NENE MUREȘAN – Szakács László

Regia: Radu AFRIM

Scenograf: Irina MOSCU

Asistent scenografie: Kató HUSZÁR

Asistent regizor: Bea FÜLÖP

Compozitor: Csaba BOROS

Sunet: Oláh Vince

Lumini: Koszta Nimród

Proiecție: Trucza Samu

Live streaming: Sebesi Sándor

Regizor tehnic: Szakács László

Spectacolul nu este recomandat minorilor sub 16 ani.

Premiera spectacolului: 8 ianuarie 2021

Share.

About Author

Avatar photo

M-am născut la Iași, pe 28 septembrie 1983. Am absolvit Facultatea de Filosofie și masterul Istoria imaginilor-Istoria ideilor (Catedra de Literatură Comparată, Facultatea de Litere) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Am publicat cronici și recenzii în revistele Apostrof, Steaua, Tribuna, Timpul, Revista Teatrală Radio, Revista Culturală Leviathan, Mozaicul. Am debutat în 2013 cu volumul Maldororiana (câștigătorul primei ediții a Concursului de Debut „Adenium Start”), urmat de Haz de hazard (Editura Adenium, Iași, 2017) și Teatrul anatomic. Patru cronici anacronice (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2018). Țin un jurnal intim de la vârsta de 11 ani, practic ironia romantică, fac pe ascuns colaje cu propriile versuri și ascult muzica trubadurilor.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura