Alexia-Maria Olteanu, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău

Oare prezența banilor aduce doar fericire, nu cumva vin și necazurile la pachet?!

Aceasta a fost întrebarea la care m-am gândit privind minunata comedia a trupei „Toma Caragiu” de la Ploiești –  „Funny Money”.

 De cum a pus mâna pe servieta cu bani, stranie încurcătură, Henry Perkins a provocat un adevărat șir de întâmplări comice, încercând să iasă basma curată dintr-o poveste cu bani murdari. El își imaginează ce viață frumoasă ar putea avea la Barcelona, alături de soția sa sau de altă persoană, mai tânără, departe de mafiotul Osama, păgubit de valiza prețioasă.

Însă planurile-i sunt date peste cap. Încercând să se adapteze fiecărei situații, protagoniștii primesc „nume de cod”, ceea ce face extrem de dificilă comunicarea cu reprezentanții poliției, cu investigatorii, unul adevărat, celălalt, escroc.

Jean, Betty și Vic, cărora li se alătură Davenport și Bill, șoferul de taxi, îl ajută pe Henry să iasă din întreaga încurcătură, ca primi beneficiari ai banilor găsiți.

Spectacolul de teatru a fost regizat și interpretat impecabil. Jocurile de cuvinte ale personajelor mi-au stârnit permanent zâmbetul.

 Este impresionantă expresivitatea actorilor și capacitatea lor de a transmite de emoții intense publicului. Tot spectacolul a fost gândit până în cele mai mici detalii. Am sesizat cum piesele vestimentare ale ofițerilor din spectacol se completau, sugestie a unui cuplu comic, ofițerul Davenport avea palton verde și pantaloni maro, iar ofițerul Slater avea palton maro și pantaloni verzi. Efectele speciale au oferit o și mai mare credibilitate jocului de rol, dar au luat prin surprindere și spectatorii.

 Banii aduc neliniște, probleme suplimentare, bătaie de cap. Aduc și fericirea. Mai devreme sau mai târziu, minciuna iese la iveală. Și e limpede că uneori poți pierde și câștiga oameni, în funcție de suma pe care o ai în „valiză”.

Alexia-Maria Olteanu, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău, clasa a IX-a, participă la proiectul Atelierul de cronici din cadrul Festivalului BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU!

FUNNY MONEY – Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești

de Ray Cooney

Traducerea: Ioan Coman

Regia: Ioan Coman

Scenografia: Ionut Vișan

Ilustrația muzicală: Dragoș Câmpan

Light design: Cristian Simon

Cu: Ion Radu Burlan (Henry Perkins), Clara Flores (Jean Perkins), Dragos Campan (Vic Johnson), Nadiana Salagean(Betty Johnson), Paul Chiributa (Slater), Karl Baker (Davenport), Alin Teglas (Bill), Iuliu Galea (Un pieton)

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura