Andrzej Szczypiorski a fost scriitor și jurnalist polonez, autor a peste 20 de volume de eseu, proză, publicistică. Participant al revoltei din Varșovia, acesta a fost închis în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen. La începutul anilor ’80, făcând parte din opoziția democratică, a fost iarăși închis (1981-1982). S-a stins din viață în anul 2000. Opera lui rămâne o mărturie a întregii sale vieți de activist politic, civic, de om implicat în viața agorei. În 1986, publica Początek, roman tradus în limba română de Constantin Geambașu la Editura Trei, în colecția Anansi Clasic, sub titlul Frumoasa doamnă Seidenman, în anul 2025.
Deși cartea este integrată în vasta sferă a prozei, citind date biografice ale autorului, realizezi că multe din nuanțele poveștii sunt autobiografice. Mai mult, dincolo de a fi o narațiune, volumul de față este o amplă și riguroasă reflecție asupra umanității, istoriei, identității statale și etnice, fragilității stabilității unui stat, unui popor, unei națiuni. Accentele publicistului se împletesc exemplar cu cele ale prozatorului și cu experiențele politice mai puțin fericite pe care Andrzej Szczypiorski le-a trăit secolul trecut. În centrul narațiunii se află personajul care dă și numele romanului, Irma Seidenman, soția celebrului doctor Seidenman, care moare în 1938, înainte de începutul taifunului istoriei. Soția doctorului rămâne singură într-o lume devenită din ce în ce mai nesigură, iar ceea ce îi accentuează nesiguranța este faptul că Irma era evreică într-o Polonie picată victimă antisemitismului de neoprit al nazismului german. Pentru a supraviețui în durii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, Irma este nevoită să își găsească o nouă identitate care să corespundă noilor rigori ale istoriei și ocupației germane. Era blonda doamnă Gostomska, soția unui ofițer respectabil. Ochii, părul și culoarea pielii au ajutat-o mai mult ca orice la fabricarea noii sale identități. Era o ariană după toate standardele naziste. Însă trecutul o prinde din urmă prin prezența unui bărbat care o cunoștea, ajungând să fie arestată de naziști sub acuzația de a fi evreică. În strâmta celulă, Irma Seidenman are cea mai profundă reflecție asupra existenței și rolul omului în viața ce i se dă.
Organismul ei se familiariza cu coridorul, se adapta la el. Acum acest coridor era întreaga lume a Irmei Seidenman. Trebuia să trăiască în ea. Deodată îi veni în minte că viața este doar ceea ce a trecut. Nu există viață dincolo de amintire. Viitorul nu există, nu numai aici, după gratii, ci nicăieri, nici pe stradă, nici în pădure, nici pe mare, nici în brațele bărbatului iubit. Viața este ceea ce s-a împlinit, ce ne amintim, ce s-a întâmplat și a trecut pentru a rămâne ca amintire […] Viața mea este aici, fiindcă aici mă aflu eu, trupul meu și, înainte de toate, memoria mea […] Nu există nimic dincolo de memorie.
Memoria devine un laitmotiv al romanului, o punte între trecut, prezent și viitorul atât de incert. Irma este unul dintre personajele romanului, cel în jurul căruia se construiește scrierea, dar sunt aduse în atenție și viețile altor personaje, în majoritatea lor bărbați cu diferite profesii. Croitor, colecționar de artă, judecător, fiecare având propria contribuție la tabloul de ansamblu al lumii create de autor. Vârstele personajelor sunt foarte diferite, iar soarta tragică nu ține cont de nimic. Mor oameni în vârstă, mor tineri, mor copii. Politica antisemită nu are criterii, ci doar un scop criminal. Henryczek Fichtelbaum este un tânăr de aproape nouăsprezece ani devenit fugar în propria țară, în propria viață. În 1943, reflectează la ceea ce îi este dat să trăiască, lui și altor milioane de oameni.
De ce trebuie să mor – se gândea el – doar nu am nici nouăsprezece ani! Oare e drept? E vina mea că m-am născut evreu, că strămoșii mei au fost evrei, că am ieșit din pântec evreiesc? Prin ce lege am fost mai întâi făcut evreu, pentru a fi condamnat apoi la moarte pentru originea mea evreiască?
Tânărul va sfârși în crematoriul unui lagăr de exterminare. Destinul, asemenea corpului său, va fi transformat în cenușă. Identitatea este una din temele mari ale romanului. Identitatea etnică, identitatea religioasă, identitatea politică, statală. Problematica definirii identitare este conturată prin gândurile personajelor, prin ceea ce le este dat să trăiască, în contextul ascensiunii și manifestării teribilelor totalitarisme ale secolului trecut, cele care au avut puterea distructivă de a le lua oamenilor tot, chiar și cele mai importante lucruri: conștiința, libertatea și demnitatea. Astfel, apare în carte personajul Wiktor Suchowiak despre care cititorul află că ajunsese rău, deoarece pe când era tânăr alesese cariera de bandit profesionist. Doar că, în noua realitate, ocupația lui Suchowiak se dovedește inutilă. Se reorientează și, contra unei sume serioase, îi trecea pe oamenii din ghetou în partea germană a orașului. Banditismul său din tinerețe nu se poate compara cu forma de rău pe care o aduce nazismul în Polonia. Nu oferea alternativă. Lua tot, chiar și ultima urmă de umanitate.
Totalitarismele aveau să jefuiască onoarea, libertatea, averea și chiar viața fără nicio opțiune din partea victimelor, și nici măcar a bandiților. În vremurile despre care vorbim, în Europa bântuia totalitarismul tinerilor, deosebit de incisiv și agresiv, care ucidea fără milă popoare întregi, jefuindu-le într-un chip fără precedent.
În această lume ca o scenă de teatru absurd, unii scapă, alții nu au această șansă. Doamna Seidenman este eliberată, readusă în libertatea printr-o intensă mobilizare de forțe, dovadă că umanitatea mai există, dar nu pentru toți. Și ea se ierarhizează social. Ca o coloană vertebrală a romanului apare personajul Pawel, urmărit în diverse stadii ale existenței sale. Tânăr îndrăgostit de libertate și de doamna Seidenman, adult dornic să își ajute prietenul evreu să scape din fața tăvălugului nazist, bărbat matur a cărui lume și-a schimbat complet fața.
Din fericire, lumea nu mai era îngrozitoare ca altădată, ca în anii de tinerețe ai lui Pawel, dar devenea, în schimb, insuportabil de trivială. Era o lume a neajunsurilor, a ordinii și siguranței publice iluzorii. Ronduri de flori îngrijite, dar ghene duhnitoare, libertatea adevărată, dar trecerea interzisă.
Războiul trece, ororile sale rămân ca niște răni adânci, sângerânde în trupul tuturor celor care l-au trăit. Personajele romanului ies din scenă unul câte unul, destinele celor care au supraviețuit le sunt urmărite și în deceniile următoare. Mulți aleg să plece, să fugă din calea unui alt totalitarism, de data aceasta de extremă stânga. Iau calea Occidentului. Unii aleg să își lase memoria în spate, să își trăiască ultimii ani în liniște. Doamna Seidenman ia calea Franței, alege să uite multe din cele întâmplate în Polonia natală din cruzii ani ’40. Însă pe buzele tuturor celor nevoiți să fugă rămân aceleași întrebări: Unde s-a dus libertatea noastră, dacă nu putem fi noi înșine? Unde m-am risipit eu când m-am rătăcit? Irma Seidenman merge pe străzile pariziene sprijinindu-și trupul de un baston și sufletul de ce i-a mai rămas bun în memorie despre țara sa natală. În amurgul vieții, se simte datoare să se uite în spate, să-și analizeze propria existență.
Irma era așadar conștientă că imaginea Poloniei dinainte de război pe care o invoca în memorie nu era completă și nu corespundea realității istorice. Și totuși, doar cealaltă Polonie era pentru ea binevoitoare, doar cealaltă avea înfățișarea senină și frumoasă. Aceasta a fost tinerețea mea – își spunea în amurgul vieții, umblând pe străzile pariziene, sprijinită în baston -, aceasta a fost tinerețea mea și singura Polonie pe care am avut-o cu adevărat.
Frumoasa doamnă Seidenman este o oglindă a tragediilor secolului trecut, secolului dominat de totalitarisme și criminalitatea lor. Însă este și o carte a reflecțiilor profunde despre lume și sensul său în istorie, despre dedesubturile naturii umane.
Frumoasa doamnă Seidenman de Andrzej Szczypiorski
Editura: Trei
Colecția: Anansi. Clasic
Traducerea: Constantin Geambașu
Anul apariției: 2025
Nr. de pagini: 240
ISBN: 978-606-40-2650-7
Cartea poate fi cumpărată de aici.
