Studii și experiență profesională:
- Școala Normală din Târgoviște, (1993-1998), profil învățător-educator
- Facultatea de Litere din Pitești (1998-2002), specializarea Limba și Literatura Franceză – Limba și Literatura Română
2002-2024 – profesor limba română și limba franceză (copii, adolescenți, adulți)
Experiență literară și publicistică:
- roman de debut, cu pseudonim Laura ILINCA, aprilie 2022, Hai să ne rujăm împreună!, Editura Hermann Sibiu
- participare la cenacluri literare on-line (2022), cu proză și, ocazional, poezie
- redactor-colaborator revista Boema Galați, 2022
- participare seminar Traducere Literară – proiect al Universității Pitești în colaborare cu Institutul de Traducere ,,Jean Moulin” Lyon, iulie 2003
- corectură și articole în revista Facultății de Litere Pitești, Umanitate și Creștinătate, 2000
- corectură la Editura PANDORA Târgoviște, 2002
- traduceri literare din și în limba franceză (colaborare), 2002-2007
- participarea la volumul de versuri al Cenaclului liceului (1998), Când zăpezile au rădăcini
Diplome:
- Participare (fragment roman) la Antologiile PRIMĂVARA IUBIRII și VARA IUBIRII, Editura Ecreator, 2022
- Participare alte antologii și reviste (Acolada, Luceafărul, Mărturii maramureșene, Agora Artelor, Itaca etc.)
- Mențiunea 2 la Festivalul-Concurs Internațional ELOGIUL IUBIRII, 2022 (fragment roman), Cenaclul Prietenia 2022
- Premiul Special (tema IUBIRE PURĂ) și Premiul I (tema CEA DIN URMĂ NOAPTE), Cenaclul DIASPORA SCRIE (proză), 2022
- Premiul Diasporei (roman), festivalul Vrancea Literară, 2022
- Premiul I, secțiunea Proză, Concursul NICOLAE DABIJA – Tăcerea răstignită, Societatea Culturală Apollon, ediția a III-a, 2023
- Premiul Al III-lea, secțiunea volum (roman), Concursul Eminescu, Vis în așteptare, 2023
***
Fragment
Acasă
Ningea des de câteva ore… Mag aproape că înțepenise în scaunul vechi, de un galben murdar, tern, din fundul autobuzului hârbuit cu care se obișnuise de cinci ani să meargă încet, bătrânește, spre satul natal. Ca să-l aducă duminica sau uneori, lunea, din nou, în orășelul în care învăța. Atâtea drumuri, ajunsese să cunoască pe de rost traseul, putea să- și dea seama și cu ochii închiși unde era într-un anume moment. Cunoștea aproape toți șoferii! Privi din nou ceasul. Mai avea ceva timp până în orașul cel mai apropiat de satul lui! Apoi tata care venea să- l ia cu mașina, parcurgând câmpuri vaste și verzi deasupra cărora îi plăcea sa admire, de mic, apusurile de un farmec unic, un amestec inedit de culori și lumini cum nu mai văzuse altundeva și care se confundau, invariabil, cu anii copilăriei sale. Urma întâlnirea, totdeauna emoționantă, niciodată la fel, cu mama, de care încă îl lega, invizibil și indestructibil, o duioșie imensă. Apoi revederea celor doi frați și a surorii mai mari, regăsirea camerei sale, rămasă aproape la fel de când începuse liceul. Un birou alb, nou și câteva cărți recent apărute împrospătau decorul clătinat puțin, cât pentru ca Mag să-și facă simțită prezența. Aici putea să se gândească tihnit, oricum, oricând, fără să aibă impresia că cineva îi poate ghici ideile sau trăirile cele mai ascunse…
Un val de frig îi zgudui corpul! Instalația de căldură a mașinii mergea totuși! Dar picioarele încă erau bocnă. Ar fi vrut să se miște, să se plimbe… Își roti privirea în jur. Gâtul îi înțepenise strâmb undeva într-un colț de geam si de gând… Lângă el, o tânără drăguță și foarte serioasă. Nu scosese o vorbă tot drumul. Ar fi vrut să fi intrat în vorbă cu ea, să treacă timpul mai repede, să-și ia gândul de la nebunia lui din cauza căreia nu mai putea dormi. Nu mai putea învăța… Oftă! Ar fi vrut să vorbească cu cineva. Și ce să –i spună? Că de ceva timp, nedefinit ca durată, doar pe zi ce trecea, tot mai intens, începuse, pe nesimțite, să-și dea seama de ce, în el căuta, pe îndelete, dar sigur, să se schimbe ceva? Era viu și totuși o pulsație nouă, neîncercată până atunci, se rostogolea agale, dar sigur, în toată ființa lui, ca o văpaie într-un câmp înghețat. Că o visase de câteva ori, trezindu-se cu sentimentul că ar fi fugit cu ea în lume, dar și cu povara unui păcat negustat încă, de care se simțea, totuși, déjà impregnat? Că în preajma ei respira din ce în ce mai greu, iar tremurul picioarelor îi încrâncena trupul deja covârșit de ghemul de emoție din stomac… Și nici măcar nu o atinsese, nici măcar cu un deget… Își prinse chipul, alene, între palme. Aruncă, din nou, o privire fugară către ceasul telefonului. Ridică surprins vădit, sprâncenele, iar cuta orizontală dintre ele tresări, aproape înțepându-l. Primise un mesaj pe care nici nu–l observase. Și era trimis de vreun sfert de oră :
„Mi- e dor de tine! De noi… Parcă ziua asta a fost cea mai lungă din an! Aștept să te vad și să te iubesc…!”
Surâse tulburat! Oare Ema chiar era îndrăgostită de el? Nu se mai văzuseră de o lună… Timp în care, ce-i drept, vorbiseră mult la telefon. Ajunsese chiar să-i lipsească dacă trecea o zi fără să se sune. Fără a conta care din ei suna primul. Mag era un tânăr cu demnitate, dar știa când era cazul sa abuzeze de orgoliu și când ar fi fost inutil. Prețuia oamenii și relațiile, destul de puține, dar tocmai pentru că era selectiv, își permitea să facă, uneori, când cineva merita, risipă de vorbe. El, care era ori excesiv de tăcut, ori de o generozitate contagioasă în comunicare și în implicare. Trebuia, negreșit, să o vadă astăzi. Fata îl făcuse deja să simtă că Mag era important in viața ei, iar dezinvoltura cu care se îndrăgostise și cu care îl cucerise de la început, îl linișteau, sporind confortul de acasă. Îi promisese, iar el era un om de cuvânt. Numai că, ciudat, nu-și mai dorea la fel de mult ca ultima oară! De ce, nu știa. Avea ce să-i reproșeze? Își aminti cum o cunoscuse în seara aceea, încă fierbinte, de iulie, în clubul în care obișnuia să iasă cu fratele său mai mare la biliard. Era si ea la aceeași masă. O remarcase iute dintr-un grup vesel de tineri…Ea râdea cel mai mult. Îi plăcuse filamentul incandescent al privirii când l-a văzut intrând și curajul cu care l-a abordat câteva minute mai târziu! Și simplitatea ei. În ciuda prieteniilor legate timid și platonic, Mag nu avusese până atunci nicio relație mai serioasă cu vreo fată, dar reușise totuși să își formeze de ceva timp o impresie despre tinerele de liceu. Îi povestiseră cei doi-trei vecini apropiați ca vârstă, știa câte ceva despre aventurile fratelui mai mare și cunoscuse cele mai bune amice ale Corinei, sora lui. Înțelesese oarecum cu mâhnire că adolescentele se îndrăgosteau rar, sau oricum, „le trecea repede”, după cum îi concluzionase un văr trecut prin furcile caudine ale unor relații superficiale. La cei 19 ani ai lui, Mag credea că pentru o tânără de vârsta lui era importantă popularitatea în rândul anturajului, posibilitățile diverse de distracție, cât mai multe surprize, chiar si cadouri cu care fetele să se laude prietenelor pentru a-și măsura între ele nivelul de generozitate al iubitului, direct proporțional cu al valorii cadoului. Puterea de seducție a băiatului se cântărea și în marca mașinii pe care o conducea, în numărul bancnotelor câștigate la sfârșitul lunii-pentru unele nici nu conta în ce mod erau obținute- iar pentru câteva, puține de altfel, conta facultatea unde iubitul urma să studieze sau, pentru norocoase, chiar studia. Ca o linie generală, toate voiau să se simtă iubite, numai că ce însemna pentru fiecare dintre ele iubirea, cum trebuia să se manifeste și cum erau sigure că o vor înțelege, erau încă niște chestiuni fragile, personale și destul de relative, deși clișeele romanțioase împrumutate din filmele de dragoste, erau pe buzele tuturor.
Nu așa își închipuise el ca trebuie să fie o relație. Iar Ema era, da, altfel! Știa să-l asculte, era mai puțin superficială, mereu atentă la nevoile lui, înțelegătoare… Și foarte tandră… Uneori, poate, prea copilăroasă. Se bucura și dacă Mag îi aducea doar flori, sau doar dacă se plimbau pe jos pe malul lacului sau prin pădure. Lucruri simple, firești, așa cum îi plăceau și lui. De pildă, să stea leneșă în brațele lui, mângâindu-l pe păr în timp ce Mag ar fi vrut să o sărute. Peste tot. Brusc, tresări, cu pielea înfrigurată ! Gândul se furișă răzleț dincolo, departe, în orașul din care abia ce plecase! Privi aburit în gol. Cu el se întâmpla, iar, un infinit de senzații … Luă telefonul cu un gest ce trăda o ușoară nervozitate si începu să-l butoneze cu viteza cu care ar fi vrut sa distrugă ceva ce nu ar fi vrut să mai vadă niciodată ! Unde erau fotografiile cu Ema? Zâmbi ca de undeva, de departe… Aici erau cu cortul la munte în vacanță, aproape de începerea școlii… Amândoi îndrăgostiți, fiecare în felul lui. Asta credea atunci, după ce se dezvăluise cu inima deschisă Corinei, care, ca un specialist experimentat, recunoscuse la el simptomele. Iar Ema, i-o spunea în fiecare zi Glisă din nou. Iat-o, de data asta, singură și clară. Era frumoasă. O privi din nou, iscoditor și emoționat. Își dădu seama, scurt și dureros, că nu simțea nimic deosebit. Doar ceea ce simți în fața unei fotografii a unei fete frumoase, dar necunoscute. Admirație, nimic mai mult. Și totuși, trecuseră atâtea zile! Poate i se părea, poate trebuia sa o vadă în realitate!
