Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinț? de Michel Bussi, traducere din limba franceză și note de Cristina Jinga, publicat în colecția „Biblioteca Polirom”, coordonată de Dan Croitoru, seria Actual. Michel Bussi este autorul bestsellerului Nuferi negri.
Despre carte:
Cine altul decât Michel Bussi ar putea să inventeze o investigaţie fascinantă în inima misterului ce învăluie moartea Micului Prinţ şi pe a creatorului său, Saint-Exupéry? Deopotrivă roman cu cheie, vânătoare de comori şi omagiu adus Micului Prinţ, cea mai tradusă carte din lume după Biblie, romanul poartă marca de neşters a lui Bussi: jucăuş, poetic şi captivant. Micul Prinţ este expresia universală a copilăriei – un băieţel blond care e muşcat mortal de un şarpe… Dar este adevărul atât de simplu? Ne-am întrebat vreodată „Cine l-a ucis pe Micul Prinţ?”? Se poate oare ca Saint-Exupéry să fi disimulat identitatea ucigaşului? Iar moartea autorului, la doar câteva luni de la publicarea cărţii, nu e oare la fel de misterioasă? Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinţ? examinează diferite teorii şi ia în calcul diverşi suspecţi până când dezvăluie secretul uluitor al lui Saint-Exupéry şi al dublului său literar.
„La şaptezeci şi opt de ani după apariţia cărţii lui Saint-Exupéry, Bussi se transformă într-un detectiv literar şi îşi aruncă naratorul, mecanic de meserie, apoi detectiv particular, în paginile Micului Prinţ şi în viaţa autorului său. Trecând în revistă ipotezele care au apărut de-a lungul timpului, secretele de familie, interesele financiare stârnite de această carte-cult, Bussi compune o variaţie ludică şi erudită.” Aujourd’hui en France (Week-end)
„Ce plăcere să redescoperi Micul Prinţ prin stilul lui Michel Bussi! Simboluri, intrigi, aluzii la poveste şi la dispariţia lui Saint-Exupéry – tot ce trebuie pentru a fi captivant, imposibil de lăsat din mână! Textul şi semnificaţiile sale ascunse capătă un nou sens, iar trandafirul îşi dezvăluie, în sfârşit, misterul. Şi curiozitatea în legătură cu cine i-a ucis pe «Saint-Ex» şi pe «micul prinţ» nu ne lasă nicio clipă de răgaz: ne îndoim de toate şi, în acelaşi timp, ne încredem în orice!” (L’Éveil de Pont-Audemer)
„Ideea nu a fost să scriu o altă biografie a lui Saint-Exupéry, există deja foarte multe. Am vrut cu adevărat să scriu o ficţiune cu personaje inventate, dar care să fie extrem de bine documentată, astfel încât cititorul să înveţe multe lucruri despre Saint-Exupéry şi Micul Prinţ. O modalitate de a ajunge la alţi cititori – cei care, poate, nu s-ar aventura într-o biografie sau într-un roman istoric.” (Michel Bussi)
Michel BUSSI, născut în 1965 la Louviers (Haute-Normandie, Franţa), este unul dintre cei mai citiţi autori francezi contemporani, operele sale fiind traduse în peste 35 de limbi. De formaţie geograf, mult timp profesor la Universitatea din Rouen, a început să scrie în anii 1990, dar a publicat primul roman, Code Lupin, abia în 2006, acesta atingând repede cifra record de nouă ediţii. I-au urmat alte titluri: Omaha crimes (2007), Mourir sur Seine (2008), Sang famille(2009), Nymphéas noirs (2011), ultimul fiind cel mai premiat roman poliţist francez în 2011. Următorul succes, Un avion sans elle (2012), l-a propulsat printre cei mai reputaţi autori contemporani de romane poliţiste, dovadă distincţiile obţinute: Prix Maison de la Presse 2012, Prix du Roman populaire 2012, premiul pentru cel mai bun roman poliţist francofon. În 2020 a publicat romanul Au soleil redouté, un omagiu adus Agathei Christie, după cum spune însuşi autorul. Multe dintre cărţile sale au fost adaptate pentru televiziune. Michel Bussi a publicat, de asemenea, povestiri, lucrări de non-ficţiune şi mai multe romane pentru copii. La Editura Polirom au apărut romanele: Fetiţa cu ochi albaştri(2015, 2023), Nuferi negri (2018), Legături de sânge (2020), La soarele neîmblânzit (2022), Nimic nu mi te poate şterge din minte (2024) şi primul volum din seria pentru copii N.E.O., Căderea soarelui de fier (2023).
Fragment:
Căldura dimineții inundă deja terasa. Pletele bălaie ale lui Véronique arată ca niște raze aurii pe care soarele n‑a avut timp să le pieptene. Pe frunte‑i lucesc broboane minuscule, ca niște curcubeie.
— Dragul meu, e ora micului‑dejun, te‑ai gândit la mine?
Rușinat, o șterg pe furiș și mă întorc cu un pahar de apă rece. Véronique încă stă cu ochii aţintiţi în computer. Concentrată.
Mă aplec spre ea, hotărât.
— Odihnească‑se în pace Saint‑Exupery și Micul Prinț. Cred că o să‑l las pe Oko Dòlo să se descurce singur.
— Ce să zic, pentru ei, zece mii de euro sunt nimic.
Véronique nu și‑a ridicat privirea, continuă să citească pe monitor mai multe articole din care nu pot distinge decât ilustrațiile în acuarelă: planete, dune, stele…
— Micul Prinț a reușit destul de bine în viață, are un cont bancar foarte gras acum.
Bea cu înghițituri mici din paharul cu apă, apoi privirea îi zboară peste ferestrele deschise de pe monitor.
— O sută șaptezeci de milioane de exemplare vândute în întreaga lume! Și alte câteva sute de mii care se vând în fiecare an, doar în Franța. Atemporal! Patru sute treizeci și patru de traduceri. După Biblie, e cea mai vândută și cea mai tradusă carte din lume (își duce din nou paharul la gură și‑și lasă amprenta buzelor pe sticla brumată). Să nu mai vorbim de produsele derivate (dă un clic și apare un mozaic de imagini în culori pastelate)… Plușuri, parfumuri, ceasuri, ochelari, seturi de ceai pentru păpuși, lămpi, cearșafuri, jocuri, caiete, carneţele… Te iau amețelile!
Véronique tușește puțin. Apa pe care i‑am adus‑o era probabil prea rece. Pentru ca briza ușoară să nu‑i răcească și mai mult gâtul, trag paravanul terasei. Apoi întreb:
— Saint‑Exupery a murit în 1944. Credeam că orice scriitor clasic a intrat în domeniul public.
Véronique dă clic.
— Îți spun eu… Uite! O operă intră în domeniul public la șaptezeci de ani de la moartea autorului său.
Calculez.
— Deci, Micul Prinț e în domeniul public din 2014!
Alte clicuri.
— Ei, nu! Scriitorii eroi de război, „care au murit pentru Franța”, beneficiază de o prelungire de câțiva ani! Și, având în vedere că Saint‑Exupery e pe listă, asta ne duce în 2032! În Franța, cel puțin.
Mă gândesc. Mi‑aduc aminte de stiloul Parker. De epava P‑38 Lightning. De cuvintele lui Oko Dòlo: „Nicio dovadă incontestabilă n‑a fost descoperită vreodată. Nici corpul lui. Nici obiecte personale”.
— Asta înseamnă că… dacă s‑ar descoperi că Saint‑Exupery n‑a murit pentru Franța? Puf, s‑a zis cu drepturile de autor asupra celei mai vândute cărți din lume?
Véronique își apropie mai mult ochii de praful de pe monitor. Genele îi bat de parcă ar vrea să‑l măture.
— Singurii moștenitori par a fi nepoții și strănepoții lui. Ei sunt cei care se ocupă de tot.
— Saint‑Exupery nu era căsătorit? N‑avea copii? N‑a lăsat un testament?
— N‑a avut copii… Cu excepția Micului său Prinț! N‑a lăsat un testament, dar a fost căsătorit! Din ce‑am citit, când a murit, s‑au confruntat două părţi care se urau reciproc. Cea a nepoților lui Saint‑Exupery și cea a soției sale, Consuelo. În lipsa unui testament, Consuelo ar fi încercat să falsifice unul în favoarea ei, pe care nepoții l‑au denunțat… Totul s‑a rezolvat printr‑un acord amiabil: 50% din drepturi pentru fiecare parte, dar Consuelo a fost exclusă de la orice altceva. Numai familia a obținut dreptul moral asupra operei.
