În 2015, pe scena Teatrului Excelsior avea loc premiera spectacolului Tom Sawyer, regia Horia Suru; un spectacol gândit pentru întreaga familie, cu multă muzică și mișcare pe măsură, semn că s-a ținut cont de câteva din coordonatele esențiale ale copilăriei: ritmul, bucuria (de a cânta), mișcarea (fie ea și haotică). La zece ani după acea premieră, iată că am avut parte de o alta, cu același subiect, dar asemănările se opresc aici. Spectacolul intrat în martie a.c. în repertoriul Teatrului Maghiar de Stat Cluj e un musical (de familie), perfect pentru a atrage copiii în sălile de spectacol și pentru a-i ține ocupați preț de aproape două ore. M-am bucurat să văd în sală copii însoțiți de părinți și/sau bunici, dar și de profesori, dar cel mai mult m-am bucurat să-i văd fascinați de ce se întâmpla pe scenă.

credit foto Biró István

Eu am fost însoțită de fiica mea în sală, văzuse la vremea lui și spectacolul de care pomeneam la început, i-a rămas în minte, a citit și cartea/cărțile lui Mark Twain (în original și în traducere) și și-a dorit foarte mult să vadă și acest musical. N-a dezamăgit-o sub nicio formă, dimpotrivă, ba și-a pus și flyer-ul de sală la colecție. Teatrul Maghiar de Stat Cluj are multe musicaluri în arhivele stagiunilor trecute, pentru trupa teatrului e cea mai bună frumoasă cale de a menține relația cu spectatorii de toate vârstele fără să facă compromisuri de calitate; pe de altă parte, mai toți actorii trupei știu să cânte (unii atât de bine, încât îi puteți urmări și în producțiile Operei Maghiare Cluj) și să danseze, două condiții necesare pentru producțiile de musical. Trioul Róbert Lénárd – Ervin Erős – Dávid Klemm a adaptat Tom Sawyer, astfel încât accentul să cadă pe comunitate, cred că e prima oară când îmi dau seama că lui Mark Twain i-a ieșit de minune acest lucru: să ridice o întreagă comunitate în jurul celor doi copii, Tom și prietenul lui,  Huckleberry Finn. Cred că aici rezidă și rezistența în timp a poveștilor lui Twain, pentru că nu oricui îi iese atât de bine să dea viață unui loc, să construiască personaje pe cât de distincte/distinctive, pe atât de emblematice, să le dea rost în poveste pe măsura chipurilor și să construiască relații între ele pe cât de unice/personalizate, pe atât de bine așezate în niște tipare clasice/perene.

credit foto Biró István

Diferența dintre bine și rău rămâne și în musicalul Teatrului Maghiar de Stat Cluj fără echivoc, nu se îndoiește nimeni din sală asupra intențiilor lui Tom sau cu privire la fărădelegile lui Joe Indianul. Mătușa lui Tom, doamna Douglas, Muff Potter, doctorul Robinson, judecătorul și doctorul fac parte din poveste, contribuie în mod firesc la derularea acțiunii, fără a ridica întrebări suplimentare (și inutile) cu privire la ce rol joacă. Identități bine conturate și cu ajutorul muzicii – excelente ariile-monolog  și momentele de grup/corale – dar și cu ajutorul unei coregrafii din care n-a lipsit nicio clipă ludicul. Personajele s-au mișcat firesc în scenă, copiilor (și spectatorilor) le-a fost ușor să repereze momentul din povestea originară, dar și unde se aflau, propriu-zis, personajele la un moment dat: în cimitir, în fața casei lui Tom Sawyer, la tribunal etc. Un decor pe cât de simplu, pe atât de funcțional, menit să sublinieze fiecare moment în parte. Tonuri de culoare specifice epocii și spațiului cultural, dar nici urmă de prăfuit, asta pentru că s-au folosit materiale diverse, inclusiv fragmente de sticlă colorată și oglindă. Scenografie gândită și pe vertical, astfel încât să nu apară senzația de aglomerație la momentele de grup, dar și ca momentele de dans să se vadă în toată splendoarea lor. Când pui în scenă spectacole care se adresează și copiilor, mișcările pe scenă trebuie să fie foarte bine gândite, clare și justificate în totalitate, nu lași un personaj să se miște inutil în scenă, doar pentru a nu fi spațiul gol, ori în cazul spectacolului Maghiarului clujean nici vorbă de așa ceva.

credit foto Biró István

 Zoltán Puskás și-a ales distribuția foarte bine, folosindu-se în egală măsură de calitățile fizice, dar și de cele vocale ale actorilor. Mă așteptam să-i regăsesc în distribuție pe  Róbert Laczkó Vass și pe Ferenc Sinkó, dar la Csaba Marosán în rolul lui Tom Sawyer chiar nu mă așteptam; un personaj pe care l-a înțeles perfect și căruia i-a creat o identitate aparte, de o sensibilitate mai greu vizibilă în alte montări. Tom Sawyer din acest musical e mai profund și mai sensibil decât m-am așteptat, în schimb Ervin Szűcs face un Huckleberry Finn demențial (scuzați exprimarea, dar e pe gustul celor mici). Nici în cazul lui nu mă așteptam să facă un asemenea rol, chiar dacă-l știu capabil de multe nebunii pe scenă, dar în rol de Huck chiar a făcut „risipă” de profesionalism. De altfel, nici Csaba Marosán și nici Ervin Szűcs n-au dus personajele în zona ridicolului, n-au tușat nepermis de mult anumite trăsături și nici n-au riscat vecinătatea cu pamfletul, ceea ce ar fi fost un dezastru pentru montarea spectaculară în ansamblul ei.

credit foto Biró István

Muzica scrisă de Dávid Klemm și Ervin Erős potențează perfect importanța fiecărui moment în parte; e antrenantă, dar în același timp redă ceva din atmosfera de secol XIX. O muzică care a contribuit fantastic la ideea de libertate, atât în dimensiunea ei profund personală, cât și în dimensiunea ei colectivă. Lait-motivul spectacolului, cel care s-a constituit și în bisul de final, e despre nevoia de libertate și felul cum ne raportăm la reguli; despre nevoia de a schimba ceva în societatea din care facem parte, dar nu cu orice preț și nu oricum. Un bemol care m-a făcut să zâmbesc și care mi-a redat încrederea: o să putem vorbi în continuare despre artă și frumusețe și fără să accentuăm inutil (și pervers) dimensiunea politică a vieții noastre sociale.

O bucurie musicalul Tom Sawyer, spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Cluj; un spectacol în care comunitatea joacă rol principal, iar libertatea este valoarea (și dreptul) pentru care mai toți se luptă să rămână perfect conservată.

*

TOM SAWYER – Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Musical de familie

După

Mark Twain: Róbert Lénárd – Ervin Erős – Dávid Klemm

Distribuția

Copii:
Tom Sawyer – Csaba Marosán

Huckleberry Finn – Ervin Szűcs

Becky Thatcher – Eszter Román

Sid Sawyer / Zombi – Tamás Kiss

Joe Harper / Zombi – András Buzási

Sarah / Zombi / Fantomă- Zsuzsa Tőtszegi

Jessica / Zombi – Éva Imre

Zombi / Fantomă – Hannah Daradics, Lilla Pánczél, Gedeon András

Corul de copii

Eszter Román, Tamás Kiss, András Buzási, Zsuzsa Tőtszegi, Éva Imre, Hannah Daradics, Lilla Pánczél, Gedeon András

Adulți:

Mătușa Polly – Andrea Vindis

Doamna Douglas – Melinda Kántor

Muff Potter / Fantomă – Ferenc Sinkó

Joe Indianul – Szabolcs Balla

Doctorul Robinson – Róbert Laczkó Vass

Judecătorul Thatcher – Róbert Kardos M.

Doctorul Robinson – Alpár Fogarasi

Reprezentantul local al Ku-Klux-Klan – Attila Orbán

Regia – Zoltán Puskás

Decorul – Zoltán Puskás

Costumele – Andrea Ledenják

Coregrafia – Ildikó Gyenes

Muzica – Dávid Klemm, Ervin Erős

Corepetitor – Péter Kolcsár

Asistent scenografie (realizare decor) – Tibor Tenkei

Asistent de regie – Orsolya Csengeri

Adaptare scenică – Róbert Lénárd

Regia tehnică – Enikő Albert

Light design –  Róbert Majoros

Premiera – 7 martie 2025

Share.

About Author

Editor-coordonator Bookhub.ro. Din 2025, membru Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru - Secția Română (AICT.ro) și membru UNITER. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.