Alte 26 de evenimente își așteaptă publicul în această a șasea zi din Festivalul Național de Teatru 2022.

Dimineața se va deschide cu un „mic dejun convivial, croissant-café” și prezentarea programelor Institutului Francez din România (IFRo) și a programului Chimères – o conferință organizată de IFRo și UNITER, în cadrul secțiunii INTERSECȚII ÎN FNT.

Un operator cultural important în București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, Institutul Francez din România este o instituție de tradiție care susține fără ezitare forme curajoase de artă contemporană, dar și cooperarea științifică sau protejarea patrimoniului, printre multe altele.

În dorința de a stabili un dialog deschis și transparent cu interlocutorii săi din România, IFRo și FNT organizează o întâlnire cu reprezentanții Institutului Francez, care vor informa despre diferite forme de colaborare și de susținere a scenei locale, propuneri de spectacole și prioritățile pentru anul 2023. În a doua parte a evenimentului, Joris Mathieu, regizor și directorul Teatrului Nouvelle Génération din Lyon (Centre Dramatique National) va prezenta Chimères – un program inovator al Ministerului francez al Culturii dedicat experimentării de forme artistice hibride multidisciplinare care utilizează tehnologiile digitale.

Micul dejun convivial este destinat tuturor profesioniștilor din domeniul culturii: manageri de instituții publice sau independente, curatori/curatoare de festivaluri, artiști/artiste, coordonatori/coordonatoare de proiecte culturale.

Eveniment prezentat de Institutul Francez din România

Între orele 09:30 – 11:30 – ARCUB, Sala Mare

În această zi debutează și Dezbaterile organizate de FNT. Prima dintre ele este dedicată memoriei lui Peter Brook – una dintre cele mai valoroase și influențe personalități ale teatrului contemporan, recent dispărut dintre noi.

Peter Brook, un secol de teatru” – un eveniment moderat de criticul Călin Ciobotari, unul din curatorii FNT, care-i va avea invitați pe regizorii Andrei Șerban și Felix Alexa, precum și pe profesorul George Banu – din Capitala Franței.

Peter Brook a fost mai mult decât un om de teatru. Pentru foarte mulți dintre noi, el a reprezentat teatrul însuși. Parte din arta spectacolului european de astăzi se înrădăcinează în marile cotituri estetice pe care le-a propus Brook. Tocmai de aceea, a vorbi despre istoria personală a acestui om înseamnă, în definitiv, a vorbi despre istoria recentă a teatrului. George Banu, Andrei Șerban, Felix Alexa l-au cunoscut îndeaproape, mărturiile lor alcătuind liniile de adâncime ale unui portret pe care ni-l dorim cât mai persistent, cât mai rezistent la… uitare.

Ora 12:00Conferință online, pe www.fnt.ro

Turnul #urmatorulnivel” –  de: Ionuț Sociu, Alexandru Mihăescu și Teatrul Basca

(producători: Teatrul Basca și StageOn)

Regia: Alexandru Mihăescu

O experiență inedită de teatru-film în VR despre care echipa de creație și producție preciza: Ne-am concentrat pe unghiuri multiple, detalierea sau distanţarea, viziunea panoramică sau apropierea până la ultimul amănunt, focalizarea pe individ sau pe dinamica grupului, iar filmarea în 360° îi permite spectatorului să vadă într-un mod inedit cum cele șase personaje își analizează viețile.”

Detalii: https://fnt.ro/2022/turnul-urmatorulnivel/ ,https://basca.tm.ro/jurnal/turnul-urmatorulnivel/

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii Instalații performative, creații online și VR

Orele 14.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00 ARCUB, Sala Bolților

Accesul se face prin înscrierea la: am.tirlea@yahoo.co.uk

Cine mai scrie despre teatru?”

În cea de-a treia zi a Atelierului de critică teatrală online, inclus în secțiunea Pedagogii fluide / Intersecții în FNT este rândul Mariei Zărnescu să le vorbească între 9.00 și 11.00 studentelor și studenților secțiilor de Teatrologie din facultățile de teatru despre „Cronica de teatru, între reguli și trucuri“, urmată fiind de Miruna Runcan (11.00 – 13.00) al cărei atelier poartă numele „Indiana Jones în peșterile lui Ali Baba – Criticul de teatru și istoria teatrală“.

EVENIMENT CU CIRCUIT ÎNCHIS

Iată și lista spectacolelor ‘la scenă’, prezente în oferta zilei a VI-a a FNT32:

Ceva rock și niște fete” – după „Some girl(s)” de NeilLabute

(producător: Universitatea „Ovidius” din Constanța)

Adaptarea și regia: Radu Niculescu

O comedie amară despre destinele a cinci femei de vârste și tipologii diferite, legate de un bărbat care le-a marcat viețile.

Detalii https://fnt.ro/2022/ceva-rock-si-niste-fete/

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii dedicate Facultăților de Teatru din România

Ora 17:00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Mică

INTRARE LIBERĂ – în limita locurilor disponibile

Münchausen” – de Alexa Băcanu

(producător: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava)

Regia și light design: Ovidiu Caița

Münchausen” e povestea din spatele poveștilor, o reimaginare psihologizată și ironică a aventurilor celebrului baron. Monologul surprinde încercarea lui Münchausen de dezvrăjire – de recunoaștere a minciunilor și împăcare cu lumea, de confruntare a societății care l-a batjocorit și de reintegrare în ea, prin confesiune sinceră. Confesiunea e, în același timp, o ocazie de reevaluare a relației sale cu realitatea, dar și de regăsire a echilibrului tulburat de incongruența dintre imaginea proprie despre sine și felul în care e perceput de ceilalți.

Detaliihttps://fnt.ro/2022/munchausen/ , https://www.teatrulmateivisniec.ro/ro/repertoriu/

Ora 18.00 – Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Atelier

Cancún” – de Jordi Galcerán

(producător: Teatrul „Nottara” București)

Regia, light design și ilustrația muzicală: Felix Alexa

O comedie subtilă de dialog și de situație, „Cancún” este, în același timp, o meditație asupra felului în care de multe ori un eveniment ce pare nesemnificativ schimbă pentru totdeauna cursul vieții. Un spectacol despre fragilitatea relațiilor umane, despre cât de relativă și ambiguă e fericirea în cuplu, în viață în general.

Detaliihttps://fnt.ro/2022/cancun/ , https://www.nottara.ro/repertoriu/cancun/

Ora 18.00 – Teatrul Nottara, Sala „George Constantin”

Hamlet” – de William Shakespeare

(producător: Teatrul Maghiar de Stat Cluj)

Regia: Gábor Tompa

Hamlet” este una dintre cele mai cunoscute opere din literatura universală, iar cea de-a patra montare a textului din cariera regizorului Gábor Tompa (care a avut premiera la Cluj în 3 decembrie 2021) este o oglindă a lumii noastre de astăzi.

Detalii https://fnt.ro/2022/hamlet/ , https://www.huntheater.ro/ro/spectacol/602/hamlet/

Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză

Ora 20:00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare)

Simfonia progresului” – de Nicoleta Esinencu, teatru-spălătorie

(producători: teatru-spălătorie, Chișinău (Republica Moldova) și HAU Hebbel am Ufer, Berlin (Germania)

Pe un fundal sonor realizat din zgomote produse de mașini și unelte, Nicoleta Esinencu și colectivul spălătorie spun povestea oamenilor din Europa de Est care sunt forțați să lucreze în condiții umilitoare în vest pentru a supraviețui. Noua lucrare a Nicoletei Esinencu forează în adâncul aceste idei idilice a progresului, expunând straturile sale de violență. Progresul sistemului capitalist care dezvoltă necontenit noi forme de exploatare și colonizare.

Detaliihttps://fnt.ro/2022/simfonia-progresului/

Spectacol în limba română moldovenească și rusă cu traducere în limbile română și engleză

Ora 20:00 – Teatrul Odeon, Sala Majestic

Medeea. Furie” – de Radu Popescu

(producător: Teatrul Apropo / Asociația TEATRUL.RO)

Regia: Radu Popescu

Spectacolul reinterpretează mitul antic al Medeei și transformă relațiile de forță dintre personajele tragediei, din perspectiva unor întrebări contemporane.

Detaliihttps://fnt.ro/2022/medeea-furie/ , https://teatrulapropo.ro/medeea-furie/

Ora 20:00 – Teatrul Apropo

Trădare” – de Harold Pinter

(producător: Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”)

Regia, traducerea și dramatizarea: Bobi Pricop

Infidelitatea – e tema centrală a piesei „Trădare”, scrisă de celebrul dramaturg englez Harold Pinter, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Trădare” e o reconstituire percutantă, în cronologie inversă, a formării şi dezintegrării triunghiului amorosJ

Detalii https://fnt.ro/2022/tradare/ , https://teatrunational.ro/play/tradare/

Ora 21:00 – Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor)

Furtuna” – după: William Shakespeare

(producător: Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” București)

Regia, versiunea muzicală și versurile: Ada Milea

O versiune muzicală a celebrului text shakespearian: „Furtuna” aceasta are la bază o replică a unuia dintre personaje (Caliban): «insula e plină de zgomote, ecouri şi-armonii, dar nu fac rău, fac bine. Câteodată, îmi susură-n ureche parcă mii de instrumente mici şi calde, sau sunt voci ameţitoare…» (trad. Cristi Juncu). Mi-am imaginat că mai mulţi actori (care îl interpretează pe Ariel) ar putea construi o „insulă de sunete” şi, în timp ce îi acompaniază pe ceilalţi, să pară că influenţează percepţia tuturor asupra realității.» – Ada Milea

Detaliihttps://fnt.ro/2022/furtuna/ , https://www.bulandra.ro/furtuna/

Ora 21:30 – Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu” (Icoanei

Două cazuri” – spectacol de teatru radiofonic

după „Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii” şi „Inspecţiune” de I.L. Caragiale

(producător: Teatrul Național Radiofonic, 2016)

Dramatizarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte

Detalii https://fnt.ro/2022/doua-cazuri/

Spectacol în cadrul secţiunii FNT ON AIR / Intersecții în FNT.

Ora 23.00 – Radio România Cultural, sau Online pe: www.eteatru.ro , în colecția FNT 2022

Un tramvai numit dorință” – de Tennessee Williams

(producător: Teatrul Național Radiofonic, 2008)

Adaptarea radiofonică și regia artistică: Dan Puican

Detalii https://fnt.ro/2022/un-tramvai-numit-dorinta/

Spectacol în cadrul secţiunii FNT ON AIR / Intersecții în FNT.

Ora 23.05 – Radio România Actualități, sau online pe: www.eteatru.ro, în colecția FNT 2022

Les Loges” / „Cabinele” – Instalație imersivă în jurul scrierilor dramatice contemporane

(producător: Théâtre Nouvelle Génération, Centre dramatique national de Lyon, coproducător: ARTCENA, cu sprijinul Institutului Francez din România)

O instalație de Joris Mathieu și Nicolas Boudier împreună cu Haut et Court.

Les Loges” / „Cabinele” / „Lojele” – este un dispozitiv pentru un spectator, la confluența creației digitale și medierii, care își propune să promoveze și să încurajeze descoperirea scrisului dramatic contemporan, printr-o experiență digitală sensibilă. Luând loc în Lojă, vizitatorul se instalează pentru a experimenta un tête-à-tête, timp de câteva minute, cu un interpret virtual care îl va cufunda în intimitatea unui text teatral. Prin ridicarea receptorului, ești pus în contact cu un actor într-o proximitate unică, de parcă ai fi așezat de cealaltă parte a oglinzii. Datorită unui dispozitiv de teatru optic, acest interpret apare virtual și te privește drept în ochi pentru a împărtăși cu tine un monolog din repertoriul dramatic francez contemporan. E vorba despre crearea unei experiențe care împrumută din codurile teatrale și care aduce un omagiu artei actorului.

Instalație în limba franceză, cu versiune în limba engleză, cu INTRARE LIBERĂ

5-13 noiembrie, 10.00-20.00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Sala Media Foaier

 

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura