Să citesc romane polițiste a ajuns să fie, pentru mine, un soi de plăcere vinovată. Știu că ceasurile în care dau pagină după pagină, tot căutând criminalul, sunt furate din timpul pentru lecturi mai consistente, care au mai multe șanse să rodească, în mintea și în sufletul meu, peste timp. Sunt ceasuri furate din timpul de documentare și din cel pentru scris. Și cu toate astea – pe deplin conștinet că de la mine fur timp – tot mă mai las pradă, din când în când, tentației de a lua de la capăt un mister și de a încerca să-l dezleg. Mă bucur ca un copil de poveste, dacă e scrisă cum trebuie, și în același timp încerc să fiu cu un pas înaintea autorului. Încerc să intuiesc următorii pași ai personajelor. De obicei nu-mi iese și tocmai ăsta e farmecul exercițiului. Iar în condițiile astea, un librar care știe să recomande o carte polițistă bună – exact a nu-știu-câta de pe raft, care are ceva în plus față de toate celelalte din stocul zilei respective – mi se pare un om tare valoros, de cuvântul căruia trebuie să știi să ții cont.

La recomandarea unui librar am ales Fata din tren, a Paulei Hawkins. Mi-am zis că e o lectură numai bună pentru vreo noapte în care n-o să pot dormi sau poate – prin vreo minune! – pentru vreo după-amiază liberă. Numai că nici n-a mai fost cazul să aștept. Am frunzărit-o când m-am întors de la librărie. Mi-am plăcut și am început să o citesc. Am terminat-o spre dimineață, cu ochii obosiți, cu minte puțin încețoșată de oboseală dar, în rest, pe deplin mulțumit. După vreo două săptămâni, am regăsit „Fata din tren”, în limba engleză, în secțiunea cu bestselleruri a unei librărie Waterstone din Bruxelles. Și mi-am simțit bine știind că sunt și în capitala Europei oameni care au preferat să ajungă dimineața la serviciu cu ochii roșii de nesomn, dar cu povestea asta citită.

Intriga romanului nu-i prea complicată, dar nici săracăcioasă. E simplă și clară. Paula Hawkins știe să povestească și să alterneze momentele de calm cu cele de încordare și cu vârfurile de tensiune astfel încât să-și țină cititorul cu sufletul la gură.

Trei sunt naratoarele poveștii și toate povestesc la persoana întâi. Rachel, femeia care divorțase de Tom din cauză că dăduse (Rachel, nu Tom) în patima băuturii. Anna, noua soție a lui Tom și proaspătă mamă, exasperată că Rachel se îmbăta tot mai des și îi făcea viața un coșmar, ba dând telefoane nocturne, ba apărând la ușa casei, în căutarea bărbatului pe care-l pierduse. Și Megan, o femeie tânără cu un trecut tulbure, care locuia în apropiere de Tom și Anna.

Divorțată, Rachel și-a pierdut serviciul, din cauză că se îmbătase la birou. Locuiește acum la o prietenă căreia nu i-a spus că e șomeră. În continuare beată mai tot timpul, Rachel ia în fiecare dimineață trenul din suburbiile Londrei spre oraș, ca să păstreze aparențele. Îi chinuiește pe toți cei care vor să o ajute. Și zi de zi se uită, pe fereastra trenului de Londra, în grădina lui Megan, o tânără blondă, care își împarte viața cu un bărbat arătos. Toate până într-o zi, când Megan dispare brusc. Poate că plecase, își spune Rachel. Poate că își lăsase în urmă partenerul și începuse o viață nouă alături de amantul care o săruta într-una din zilele trecute, pe terasă. Sau poate că ceva mult mai rău se întâmplase.

La urma urmei, nici nu trecuse chiar atât de mult de când Rachel observase că:

Lângă calea ferată zace o grămăjoară de haine. Un material albastru-deschis, poate o cămașă, de-a valma, cu ceva de un albastru murdar. Poate că e gunoi, aruncat din tren, din mers, direct în păduricea de pe taluz. Poate că a fost lăsat în urmă de inginerii care lucrează la partea asta de cale ferată; sunt prin preajmă destul de des. Sau ar putea să fie altceva” (p. 11).

Mai rău este că Rachel ajunge, beată, aproape de casa în care locuise împreună cu Tom. Și în vecinătatea casei lui Megan. Și apoi, întunericul se așterne peste toate cele petrecute în acea noapte.

Nu știu ce-am făcut. Oare ce-am făcut? Ce mi s-a întâmplat între cinci și zece și un sfert? De ce mă caută Tom? Ce i-am făcut Annei? Îmi trag plapuma peste cap, închid ochii strâns. Mă vedeam mergând spre casă, pășind pe aleea îngustă dintre grădina lor și cea a vecinilor, sărind gardul. Mă gândesc cum aș fi deschis ușile glisante, intrând pe furiș în bucătărie. Anna stând la masă. O apuc pe la spate, îmi înfig mîna în părul ei lung și blond, o smucesc cu putere, îi dau capul pe spate, o trag în jos, pe podea și-i sfărâm capul de gresia albastră și rece (p. 60).

Numai că Rachel n-o omoarâse pe Anna decât în propria-i minte. Dar pe Megan o ucisese, oare? Adevărul se va lăsa cu greu descoperit, mai ales că și Megan avea și ea secretele ei. Părea inocentă. Părea fericită. Dar nu era.

Eu nu pierd. Ar trebui să știe asta despre mine. Nu pierd la astfel de jocuri. Ecranul telefonului meu este inactiv. Încăpățânat, insolent. Nu sunt mesaje scrise, apeluri ratate, nimic. De fiecare dată când mă uit la el, mă simt de parcă m-ar fi pălmuit cineva și mă enervez din ce în ce mai tare. Ce s-a întâmplat cu mine, în camera aceea de hotel? (…) El nu are nicio intenție să plece cu mine. Dar l-am crezut pentru o secundă – pentru mai mult de o secundă – și asta a fost chestia care m-a scos cu adevărat din minți. Am fost ridicolă, credulă. În tot acest timp, el râdea de mine. (…) Eu nu sunt respinsă de nimeni. Eu sunt cea care întoarce spatele și pleacă”. (p.173).

Iar câtă vreme toată lumea e pe urmele criminalului, ceva ciudat i se întâmplă Annei. Ea, care abia suporta să-i audă numele lui Rachel, din cauza crizelor pe care aceasta le făcea, la beție, începe, la rândul ei, să bea necontrolat. Ziua în amiaza mare. În preajma copilului mic pe care îl creștea împreună cu Tom.

Și acum îmi dau seama că am ajuns să mă comport exact ca ea: am ras o jumătate de sticlă de vin roșu rămas de la cina de ieri și umblu în calculatorul lui. (…) Nimic nu e mai dureros și mai distructiv decât suspiciunea (…) Mă duc sus să mă spăl pe dinți – nu vreau să știe că am băut iar”(p.335).

Toate întrebările au răspuns. Dar le veți primi pe îndelete, ca să simțiți că merită să citiți „Fata din tren” a Paulei Hawkins.

Înțeleg că romanul a stat și la baza unei ecranizări de succes. Am văzut trailerul, dar nu și filmul. Rachel, cea de pe ecran nu seamănă prea mult cu cea din mintea mea. Și la fel stau lucrurile cu Tom, cu Anna și cu Megan. O să mă uit și la film, dar mai încolo. Mai întâi să mă mai bucur puțin de impresia pe care mi-a lăsat-o cartea!

fata-din-tren---editie-de-film_1_fullsizeEditura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Traducerea: Ionela Chirilă

Anul apariției: 2015

Nr. pagini: 404

ISBN: 978-606-719-350-3

Sursa foto: www.procinema.ro

Share.

About Author

Avatar photo

Sunt jurnalist de cotidian din anul 2008, îmi plac oamenii şi poveştile lor. Citesc de mic, din curiozitate, din plăcere şi câteodată din ambiţia de a înţelege fenomene care îmi rămân neclare, în ciuda încăpățânării cu care încerc să le desluşesc. Din librării, îmi aleg cel mai adesea romane din genuri diverse, memorialistică, volume de accesibilizare a ştiinţei şi cărţi de istorie, dar nici poezia nu mi-e chiar străină. De vreun an, am început să şi scriu, cu entuziasm, despre cărțile pe care le citesc.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura