Fals tratat despre contingență. Beauvoir între refuzul singurătății și evoluția societății

Contingent este un cuvânt care apare foarte des în biografia scrisă de Kate Kirkpatrick. Beauvoir. O viață este pe cât de densă în informații, pe atât de lipsită de contingență în fiecare rând scris. M-am tot gândit dacă biografia ar fi putut fi mai concisă, dar la finalul lecturii mi-am dat seama că scriitoarea nu doar că a făcut ordine în noianul de date, evenimente, persoane (contingente), ci a și sintetizat anumite etape din viața personală a lui Beauvoir, astfel încât cartea câștigă în fluență. O frescă a primei jumătăți de secol XX, o epocă pusă sub semnul schimbărilor sociale și politice profunde, la care Beauvoir a participat așa cum a știut ea mai bine. Nu există domeniu al schimbării sociale care să-i fi rămas străin, după cum puține aspecte ale vieții sociale i-au rămas indiferente.

Cu o copilărie pusă sub semnul etichetelor, al constrângerilor sociale și bigotismului care dictau ierarhiile sociale, Beauvoir se desprinde repede de ceilalți și-și croiește propriul drum. Unul deloc lipsit de provocări, dar unul în care n-a fost niciodată singură. O persoană încercată deseori de depresie (biografa nu insistă foarte mult asupra acestor pasaje, dar lasă să se înțeleagă că acestea se datorează în primul rând formației ei de intelectuală, mai puțin altor factori contingenți). Remarcabil este felul cum Kate Kirkpatrick reușește să nu piardă în noianul de relații (personale, sociale și/sau profesionale) pe care le ale Beauvoir cu ceilalți relațiile cu membrii familiei, astfel încât până la finalul volumului, Hélène și mama vor fi tot timpul prezente. Pe de altă parte, Kirpatrick se ferește să stabilească o relație de cauzalitate (directă) între felul cum a fost crescută și viața amoroasă. Nici Beauvoir însăși nu face acest lucru, fiecare reacție sau acțiune inițiată de ea fiind puse sub semnul rațiunii. Chiar și când iubește – și a avut parte de câteva iubiri pasionale – Beauvoir nu-și pierde capul și nu se pierde pe ea. O viață pusă sub semnul relației cu Sartre? Da și nu. Da, ar spune răuvoitorii, cei care nu (vor) reuși să treacă pragul prejudecăților; nu, ar spune oricine a cunoscut-o pe Beauvoir, fie personal, fie prin intermediul cărților scrise de ea. Este ceea ce încearcă și Kate Kirkpatrick să facă pe tot parcursul biografiei: bună cunoscătoare a vieții celor doi, luate în mod separat, ea reușește să le acorde fiecăruia locul cuvenit. Cu alte cuvinte, dacă vorbim despre Beauvoir, atunci vorbim despre ea și Sartre, despre ea și relațiile ei, despre ea și cărțile ei, despre ea și manifestările sociale la care participă, despre ea și schimbările sociale provocate de acțiunile ei.

O personalitate în adevăratul sens al cuvântului, nelipsită de defecte, dar care are darul de a-și transforma toate slăbiciunile în atuuri personale. Așa cum o descrie Kate Kirkpatrick, Beauvoir n-a fost scutită de suferință, dar ce e mai important, n-a fugit de ea, ci s-a folosit de fiecare astfel de moment ca să mai învețe ceva despre sine și despre natura umană în genere. O inteligență sclipitoare, cu două (și jumătate) bacalaureate luate la prima tinerețe, care a predat cu pasiune, transformând fiecare întâlnire cu studenții ei în prilejuri de a prospecta și forța cunoașterea. Beauvoir începe să scrie devreme și o va face din ce în ce mai bine, astfel încât biografa a avut de studiat serios din acest punct de vedere. Dincolo de marile ei cărți – menționate fiecare la timpul apariției – există multitudinea de articole și eseuri pe care le-a scris cu pasiune tot timpul. Fie că vorbim de activitatea ei publicistică – grupul format în jurul Les Temps Modernes – fie că vorbim despre manifestele ei politice, despre prefețele pentru diverse cărți sau cursurile pe care le-a susținut în diverse locuri, toate acestea devin importante în măsura în care ele participă la definirea personalității unice a lui Beauvoir.

Beauvoir a călătorit foarte mult, a vrut să cunoască realitatea socială a firul ierbii, să compare diverse regimuri politice și să înțeleagă de ce sau când este posibilă schimbarea socială. Călătoriile se împart în două mari categorii – cele cu Sartre și cele cu contigenții. De asemenea, călătoriile cu Sartre sunt și ele de două feluri – vacanțele (surprinzătoare nevoia de ritual și obicei respectat cu sfințenie la cineva care iubește libertatea mai mult decât orice altceva) și călătoriile în scop profesional. Kate Kirkpatrick menționează toate momentele importante din viața lui Beauvoir, toate călătoriile care au contribuit decisiv la schimbarea vieții personale și/sau profesionale. Nu se pierde în detalii și nu încarcă inutil memoria cititorului cu date – acesta le poate lua singur fie din notele de la finalul cărții, fie din alte părți – dar menționează contextul social și politic de fiecare dată.

Beauvoir a trăit într-o epocă pusă sub semnul conservatorismului și bigotismului și își va recunoaște public relativ târziu statutul de feministă, deși a contribuit prin fiecare scriere a ei la schimbarea statutului femeii în societate. Acest moment nu este în relație directă cu apariția celebrei cărți Al doilea sex, ci cu ultima parte a vieții ei, când a militat activ pentru schimbările legislative. Ea face parte din al doilea val de feministe militante, dar a avut grijă ca întreaga ei viață să nu fie redusă la acest statut. Remarcabil este, de asemenea, efortul biografei de a arăta cum se schimbă publicul cititor după fiecare carte; o spune și Beauvoir în memorii, dar și în interviuri, fiecare nouă carte a ei a fost așteptată și receptată în mod diferit, de critici, dar și de către cititori. Așa se face că, în final, scrierile lui Beauvoir ajung să fie citite de foarte multă lume, categorii diverse de cititori. Ce e important din acest punct de vedere este faptul că Kate Kirkpatrick nu s-a ferit să explice filosofia lui Beauvoir, filosofie căreia îi dedică două capitole esențiale din carte, mă refer la Filosofie uitată și Regina existențialismului. A nu se înțelege că în celelalte capitole preocupările filosofice sunt absente, ele există de-a lungul întregii ei vieți, inclusiv militantismul ei social este justificat/justificabil din punct de vedere filosofic. Existențialismul este un curent filosofic a cărui dezvoltare este legată intrinsec de schimbările sociale profunde ale secolului XX; existențialiștii n-au fost ușor acceptați de către confrați, iar teoriile elaborate de către ei nu sunt dintre cele mai ușor de expus. Conceptul de contingență este specific acestui curent filosofic și toate relațiile lui Beauvoir (și Sartre) au fost puse sub semnul contingenței. Dacă reușim să înțelegem acest lucru de la bun început, atunci și biografia lui Beauvoir va căpăta mai mult sens. Kate Kirkpatrick aduce în discuție și dilemele de ordin etic, pentru că nici Beauvoir nu s-a ferit de ele, dar o face tangențial, altfel s-ar fi pierdut logica construcției narative. Evident că acțiunile, relațiile și deciziile lui Beauvoir pot fi contestate din punct de vedere etic, din punctul de vedere al efectelor lor asupra celorlalți, dar este admirabil felul cum se detașează din fiecare capitol scris de biografă grija lui Beauvoir pentru „familie”. Cercul de prieteni și „familia” sunt două sfere sociale de care ea nu s-a dezis niciodată, din contra.

Ultimele capitole ale cărții par expediate, în fond este vorba despre o încetinire/diminuare a ritmului cotidian și o schimbare a centrului de atenție al lui Beauvoir. Ea înțelege foarte devreme că îmbătrânește (ciudat, înainte de a împlini 50 de ani, dar aici e de discutat și percepția socială a epocii asupra vârstei) și, mai ales, că Sartre nu mai este atât de autonom pe cât era în tinerețe. Reacțiile ei față de toate semnele îmbătrânirii, față de boală (bolile lui Sartre, ale mamei ei etc.) au strânsă legătură cu creșterea cantității de alcool îngurgitată zilnic. Despre toate acestea, Kate Kirkpatrick nu ezită să pomenească, dar o face, pe cât posibil, pasager și doar pentru a stabili relația de cauzalitate între diversele decizii de ordin personal (înfierea e una dintre cele mai neașteptate decizii, dar justificabilă din toate punctele de vedere) și consecințele acestora. Sfâșietoare pasajele în care sunt descrise detaliile care țin de moartea lui Sartre și de felul cum s-a pregătit (sau nu?) Beauvoir pentru despărțirea de cel de care n-a vrut niciodată să-și lege viața în mod oficial, dar de al cărui destin nu s-a detașat niciodată. Dacă a fost iubire între cei doi, rămâne să judece fiecare cititor în parte, ce contează în fapt este felul cum au contribuit cei doi la schimbările secolului XX.

Beauvoir. O viață de Kate Kirkpatrick nu se citește ușor, simți nevoia de multe ori să iei o pauză, să te detașezi, pentru că intensitatea evenimentelor și schimbărilor este mult prea mare. Am rămas cu imaginea unei femei de o inteligență rarisimă, de o frumusețe aparte, o femeie care n-a lăsat indiferent pe nimeni. Am rămas, de asemenea, cu referințele la prietenia dintre ea și Maurice Merleau-Ponty, o prietenie pusă sub semnul filosofiei, foarte specială din toate punctele de vedere. Din păcate, în limba română sunt traduse mult prea puține din cărțile ei esențiale și nu cred că vor veni prea curând vremurile când vom putea vorbi despre o serie de opere complete Beauvoir în limba română. Din fericire, Al doilea sex a apărut recent la Humanitas, în traducerea Marievei Ionescu și a Elenei Ciocoiu (vol. I), respectiv a Iulianei Glăvan și Cristinei Balinte (vol. II). De asemenea, în colecția Clasici moderni a Editurii Litera găsiți Inseparabilele, în traducerea Andreei Năstase. Dacă scotociți prin anticariate, s-ar putea să mai găsiți Imagini frumoase (Editura Paralela 45) și Toți oamenii sunt muritori (colecțiie Cotidianul, Editura Univers). De asemenea, puteți găsi pe youtube diverse înregistrări din conferințele ținute de Beauvoir de-a lungul vieții sale.

<<Deci Beauvoir s-a întrebat: dacă a fi femeie nu este o condiție suficientă pentru a fi femeie, ce anume este o femeie?

Răspunsul lui Beauvoir la întrebarea „ce este o femeie?” a fost că o femeie este ceea ce un bărbat nu este.>>

Beauvoir. O viață de Kate Kirkpatrick