Expresul urban - Kjell Nordström şi Per Schlingmann

Ce se va întâmpla cu statul-naţiune; mai mult urban decât rural; această carte îşi are originile în cunoaşterea sălbatică; Konica-Minolta; cum putem învăţa să administrăm cunoaşterea sălbatică; studiu de caz Ph. Starck; efectul muzicii asupra cogniţiei; femeile şi oraşele; oraşul ca un cocktail; sportul şi succesul; trebuie să ai grijă de ceilalţi ca să rezişti la oraş; competiţie şi cooperare; jocul global al atracţiei; inovaţia!!!; cheia succesului urban. Acestea sunt notiţele mele pe marginea volumului scris de cei nordici cu nume atât de greu de rostit de către români. Doi specialişti în comunicare, marketing, corporaţii şi pieţe globale s-au hotărât să colaboreze pentru a scrie această carte, care pare simplă, dar e foarte densă în informaţii şi, ce-mi place mie cel mai mult, studii de caz din abundenţă. Spiritul pragmatic al nordicilor şi cheia succesului acestora în mediile sociale şi economice le regăsiţi printre rânduri, cum la fel de bine veţi regăsi supleţea gândirii, capacitatea de adaptare la nou şi la situaţii inedite.

Cei doi autori au plecat în studiul lor de la o întrebare simplă: mai este astăzi de actualitate conceptul de stat-naţiune? Îşi mai are el corespondenţă în plan geopolitic? Se pare că nu. În condiţiile în care dispar (cel puţin la nivel teoretic) graniţe, vorbim de Uniunea Europeană şi Spaţiul Schengen şi, evident, vorbim de forme de organizare politică specifice noilor realităţi. Oraşele devin din ce în ce mai importante, adevăraţi poli de putere economică, socială, dar mai cu seamă, politică. În marile oraşe ale lumii, dinamica socială capătă ritmuri ameţitoare, rezistă, se adaptează şi are succes individul care reuşeşte să înţeleagă la timp regulile şi este „minte deschisă”. Evident, în aceste condiţii, apare şi corolarul: ne mai putem păstra identitatea în aceste condiţii? Nu întâmplător, Kjell Nordström şi Per Schlingmann folosesc expresia „expresul urban”: în trenul schimbării urcă cei care reuşesc să aibă puterea de a merge contra curentului, promotorii schimbării, iubitorii de inovaţii şi dependenţii de adrenalină. Şi ca să le vină în ajutor acestora, şi ca să le crească puterea de adaptare celorlalţi, cei doi au elaborat un set de 15 reguli urbane, fiecare capitol fiind dedicat câte uneia dintre acestea:

Majoritatea ne trăim viaţa în oraşe
Dezvăţarea este primul pas către învăţare
Inovatism în loc de capitalism
Puterea se transferă de la state spre oraşe
Multinaţional devine multiurban
Orice conţinut digital poate fi copiat şi orice conţinut nondigital devine mai valoros
Oraşele sunt locurile unde dobândim/accesăm cea mai importantă formă de cunoaştere – cunoaşterea sălbatică
Urbanistele sunt farul călăuzitor
Cine face cele mai multe erori câştigă
Interesul propriu va fuziona cu interesul general
Competiţie şi cooperare, simultan,
Dreapta versus stânga devine dreapta şi stânga – plus încă ceva
Afacerea de succes înseamnă reevaluare
Şansa neprevăzută ne indică drumul spre oraş şi în oraş
Dispoziţia mentală de succes începe acolo unde prezentul se încheie

Mi s-a părut foarte interesant şi util, în aceeaşi măsură, sfatul autorilor de a nu insista ad infinitum pe inventarea roţii din nou şi din nou. Cu alte cuvinte, de a nu nega cu orice preţ ce-au construit antecesorii noştri, doar de dragul de a demonstra unora sau altora cât de deştepţi putem fi noi. Este unul dintre pericolele de care, se pare, democraţiile puternic dezvoltate au scăpat. După cum bine ştiţi, la noi, în România secolului XXI, aceste pericol are încă potenţial distructiv.

„Se numeşte inovaţie. O nouă idee. Inovaţiile per se nu sunt nici bune, nici rele. Ele sunt pur şi simplu. Sunt ceva nou. Fac parte din noi şi apar ca urmare a curiozităţii noastre, care este un impuls înnăscut care ne motivează să scrutăm orizontul. Întrebaţi cel mai apropriat psihiatru sau psiholog. Noi nu existăm fără curiozitatea noastră. Întrebări despre folosinţa noilor lucruri şi despre succesul lor comercial nu se iţesc decât mult mai târziu. Unele lucruri vor crea, direct sau indirect, monopoluri temporare. Uneori numim o nouă idee cu un termen diferit. O invenţie. O creaţie. Un design. Dar o lopată este şi va fi mereu o lopată. Este musai să cădem de acord asupra unui termen.”

Sectorul terţiar al economiei, dezvoltat cu precădere în secolul XX, a determinat mutarea accentului de pe producţie pe relaţie. Cu alte cuvinte, ce facem şi cum facem nu mai par atât de importante, ci pentru cine sau pentru ce. Evident că mă refer la orice altă ţară din Europa sau de aiurea şi nu la România contemporană, unde ştiţi că „relaţia” are, de prea multe ori, un înţeles denotativ peiorativ. Şi cum femeile sunt maestre ale comunicării, evident că şi rolul lor din punct de vedere economic a crescut, indiferent cum cuantificăm această creştere. Implicarea femeilor în domenii economice până nu de mult interzise lor, creşterea egalităţii de şanse şi atribuirea de roluri de conducere acestora, toate acestea la un loc determină adaptarea teoriilor comunicării la noile realităţi.

„Tot ce facem se bazează pe relaţii. Dată fiind proximitatea oraşului, relaţiile se construiesc pe capacitatea, pe abilitatea de a comunica unii cu ceilalţi. Trebuie să vă faceţi auziţi, vizibili şi relevanţi. Aceştia sunt factori esenţiali pentru succesul în oraşe, unde zumzăiala de fond urcă tot mai multe trepte pe scara decibelilor. Am descris anterior contextul propice creării valorii în vremurile noastre ca pe o petrecere urbană cu cocktailuri. Toată lumea este invitată, dar competiţia este ascuţită ca un brici. Sunt mii de femei care vor să ajungă urbaniste. La o petrecere urbană cu cocktailuri, succesul necesită abilitatea de a comunica.”

Aşadar, citind „Expresul urban” veţi înţelege de ce unele state au un avantaj greu de recuperat atunci când vorbim de calitatea vieţii. Căci pe noi asta ne interesează, până la urmă: cum să facem să ne fie viaţa mai uşoară, să trăim mai mult şi să fim mai utili/mai de ajutor celor din jurul nostru. Dacă nu uităm toate acestea înseamnă că suntem pe drumul cel bun.

Editura: Publica