Miercuri, 18 mai, a avut loc la Teatrul Odeon din București o întâlnire ce nu a putut să nu ne încânte pe noi, cei de la BookHub.ro, și bineînțeles, pe admiratorii celebrului scriitor rus. Aflându-se în România cu ocazia apariției la Editura Humanitas a celui mai nou roman al său: Aviatorul, creatorul lui Laur – a cărei recenzie o puteți găsi aici – a intrat într-un dialog dens, spiritual, cu Horia-Roman Patapievici.
Încă de la început, a fost adus în prim-plan Aviatorul, o tulburătoare poveste ficțională, ale cărei implicații sunt dintre cele mai diverse. Astfel, după cum remarca și H.- R. Patapievici:
„Deja, Evgheni Vodolazkin este un obișnuit și un răsfățat al publicului român, încă de când a publicat Laur. Evgheni a venit aici și avut un foarte bun contact cu publicul.
Acesta este prilejul pentru Vodolazkin de a face o teorie, care este un fel de teologie a istoriei, o teorie asupra ceea ce contează din noi. Miezul cărți este legat pe de-o parte de trinomul milă-dreptate-iubire și pe de altă parte de propunerea unei teologii a istoriei.”
La rândul său, Vodolazkin a debutat prin a aduce în prim-plan deja amintitul Laur, atât de apreciat de publicul românesc, pe care îl va pune în legătură cu mai recentul Aviatorul, dar făcând totodată referire la stilul său auctorial, statutul de creator și maniera în care se raportează la sine și la religie:
„Pentru mine, întrebarea privind Laur, în ceea ce privește rolul lui, este într-o oarecare măsură mai simplă decât privind Aviatorul. Laur e un fel de salto mortale. Am înțeles, oricât de ciudat sună, că aș fi primul care scrie așa ceva.
Oamenii contemporani nu scriu despre viață, aceștia scriu despre altceva. În Laur am luat genul medieval al traiului și dintr-odată lucrurile au mers. Este uluitor. (…)
Nu mă consider un scriitor creștin, mă consider un creștin care scrie texte. Un scriitor creștin – e ceva straniu în asocierea asta. Pentru mine totul este altfel. Pot să scriu nu numai pe teme creștine, pot să scriu despre mare, despre o fabrică de conserve și despre călătorie pe Lună și sa rămân creștin. Iar asta îmi e mult mai drag.”
Ulterior, Vodolazkin a accentuat încă o dată caracterul deschis pe care dorește să-l acorde textelor sale:
„Există texte pe care poți să le primești sau nu, dar nu poți să intri în dialog cu ele. Scrierile mele se bazează pe dialog și nu consider că știu mai mult decât cititorul meu. (…) în acest sens, cititorul e coautor.”
Nu în ultimul rând, discuția s-a focalizat și asupra condiției Rusiei și a problemelor punctate de către H.-R. Patapievici, a modului în care a evoluat acest spațiu și a tragediei secolului XX. Astfel că Vodolazkin a prezentat pe cât de sintetic, pe atât de edificator:
„Rusia a fost distrusă nu de bolșevici. Într-adevăr, Lenin a fost spion german. Dar, țara s-a distrus pe sine. Poporul a ajuns la catastrofă. Iar faptul că a fost catastrofă a fost arătat de anii ’30 când a început genocidul. Cel mai îngrozitor este că în acest genocid nu erau deloc forțe din afară. A fost doar vina noastră.
Istoricii ruși spun adesea că Revoluția din 1917 a avut loc pentru că o parte din populație era la război, pentru că era foamete. Dar nu a fost așa. Sigur, erau și acestea. Dar erau lucruri mai complicate în Rusia. Revolta apare din motive interne, iar în fiecare om exista și Bine și Rău. Iar într-o situație similară răul e înăbușit de stat… Dar când structura societății dispare, Răul individual începe să rezoneze cu Rău din ceilalți oameni. Și acest Rău îi unește și apare un Rău fără nicio cauză.”
În fine, Vodolazkin nu a ezitat să exemplifice multe din cele prezentate prin intermediul Aviatorului și al personajul său principal:
„Innokenti este chipul Rusiei: Rusia a suferit foarte mult în sec XX. Mii de muzee, sute de orașe, în Rusia au fost suferințe mari, însă să învinovățești pe cineva pentru aceste suferințe nu are sens pentru că suntem noi înșine vinovați atunci când am permis acea răsturnare a puterii, atunci când am râs că erau omorâți preoți. Iar soluția se afla în om.”
Într-o cheie mai optimistă, seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe și cu anunțarea încă o dată a importantului titlul pe care Vodolazkin îl va primi în luna iunie, acela de doctor honoris causa al Universității din București.
Ne bucurăm că am fost acolo și vă semnalăm lansarea de astăzi a Aviatorului, de la ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, în prezența autorului, a lui Dan C. Mihăilescu, a Franciscăi Băltăceanu şi a Denisei Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.
Mulțumim, de asemenea, organizatorilor și interpreților pentru impecabila traducere de la Teatrul Odeon, fără de care seara nu ar fi putut să fie la fel.
Foto credit: Radu Sandovici, Vertizontal Fotografie
