Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment (1929-1939) de Florian Illies, traducere din limba germană de Octavian Nicolae.

În Europa anilor ’30, moravurile, eliberate de orice constrângere, încurajează aventurile amoroase. Libertatea relaţiilor este obiectul unui adevărat cult, iar artiștii și intelectualii se numără printre cei mai înfocaţi adoratori ai ei. Trecând de la scriitori la pictori, de la filosofi la regizori și vedete de cinema, Florian Illies zugrăvește o istorie alternativă a epocii interbelice, cea a iubirilor și a legăturilor pasionale din lumea culturală, surprinse în desfășurarea lor tumultuoasă: Brecht și numeroasele femei din viaţa sa, Picasso și iubitele lui, Sartre și Simone de Beauvoir, F. Scott Fitzgerald și Zelda, Henry Miller și Anaïs Nin, Dalí și Gala, Marlene Dietrich și Josef von Sternberg… La Berlin sau la Paris, în Ticino sau pe Riviera, protagoniștii acestei istorii agitate își trăiesc poveștile de dragoste cu frenezie, uneori cu disperare, în timp ce norii războiului se adună tot mai ameninţător la orizont după Marea Criză Economică și venirea la putere a naziștilor în Germania.

Florian Illies (n. 1971, Schlitz, Germania) este jurnalist, istoric al artei și scriitor. A studiat istoria artei și „Noua Istorie” la universităţile din Bonn și Oxford. A lucrat ca editor al secţiunii culturale la unele dintre cele mai prestigioase ziare germane, precum Frankfurter Allgemeine Zeitung sau Die Zeit. Este cofondator al revistei de artă Monopol. A devenit cunoscut mai ales după publicarea primei sale cărţi, Generation Golf (2000), consacrată anilor 1980 și unei generaţii „prea puţin revoluţionare”, care a ajuns în scurt timp bestseller. În 2001 și 2003 a publicat volumele Anleitung zum Unschuldigsein. Das Übungsbuch für ein schlechtes Gewissen, respectiv Generation Golf zwei, în care încearcă să consolideze tezele din Generation Golf. Un alt succes al său, 1913. Der Sommer des Jahrhunderts, a apărut deja la Editura Polirom în două ediţii (1913. Vara secolului, 2016, 2020).

FRAGMENT

„Moscova, 8 noiembrie 1932. Afară ninge uşor. La Kremlin, Nadia şi Iosif Stalin se pregătesc, fiecare în felul lui, pentru dineul oficial cu ocazia celei de-a cincisprezecea aniversări a revoluţiei ruse. Stalin semnează împreună cu Molotov listele cu răsculaţi, trădători şi suspecţi care urmează să fie executați a doua zi. Nadia face o baie. Se fardează chiar, ceea ce nu face de obicei, și îmbracă rochia neagră brodată cu trandafiri roşii pe care i-a adus-o sora ei Anna de la Berlin. Se învîrtește în faţa oglinzii. Sora ei bate din palme şi-i înfige un trandafir roșu în părul negru.

După ce termină lucrul, Stalin se alătură cercului său intim. Îmbrăcat în tunica roasă, cu părul încărunţit vîlvoi, se aşază morocănos la masa întinsă. În cinstea lui sînt mîncăruri din Georgia: miel, peşte sărat, ceva salată. Pe soţia lui nici n-o observă. Ea începe să flirteze cu vecinul. Şi să spună cu glas tare cît de mult o afectează ţăranii ucraineni care mor de foame.

Stalin, în faţa ei, bea votcă, pahar după pahar. După aceea se apucă să flirteze cu Galia Egorova, care se bucură vizibil şi nu se fereşte nici cînd Stalin începe să-i vîre bobiţe din miez de pîine în sîn. Șocată, Nadia observă totul de pe cealaltă latură a mesei. O apucă furia. Vorbeşte tot mai tare despre violenţa lui Stalin faţă de ţărani. El vrea s-o facă să se oprească, ridică paharul şi strigă: „Pentru nimicirea tuturor duşmanilor ţării! Na zdarovie!”. Toată lumea ridică imediat paharul – numai Nadia nu. El strigă la ea: „Hei, bea şi tu cu noi!”. Ea ripostează: „Pe mine nu mă cheamă hei”. Tăcere glacială. Toată lumea înmărmureşte. Nadia se ridică şi iese din sală. Soţia lui Molotov aleargă după ea, vrea să o liniştească; înăuntru, bărbaţii fac glume despre toanele muierilor isterice.

Cîndva, tîrziu în noapte, Stalin revine în locuinţa familiei. Nu se ştie exact dacă şi-a petrecut orele cu vecina de masă saua rămas afară, în dacea, unde petrecerea a continuat. Se ştie doar că e atît de beat, încît se prăbuşeşte în patul său de campanie, în care preferă să doarmă stăpînitorul unui uriaş imperiu, departe de dormitorul soţiei sale. A doua zi, la ora 11, cînd se trezeşte din coşmaruri, menajera îl anunţă că soţia lui s-a împuşcat în timpul nopţii.

El se clatină. Aleargă spre camera ei, la celălalt capăt al coridorului. Ea e întinsă pe pat, e tot în rochia neagră cu trandafiri roşii. Din gură i s-a prelins un firişor de sînge. Lîngă ea, micul revolver Mauser pe care i l-a adus fratele ei de la Berlin. Pe podea, trandafirul veștejit căzut din părul ei.

„N-am reuşit să te salvez”, se spune că ar fi suspinat el lîngă sicriul ei. Nu se simte vinovat. Se simte trădat. „M-a părăsit ca și cum aș fi un duşman”, spune el. Şi adaugă: „Copiii o vor uita peste cîteva zile, dar eu sînt marcat pe viaţă”. Jignirea pe care o reprezintă pentru Stalin suicidul soţiei sale distruge şi ultimul său rest de încredere în oameni. Începînd din 9 noiembrie 1932, vede peste tot numai complotişti care trebuie nimiciţi.”

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura