Despre „Vegetariana” de Han Kang

I believe that humans should be plants. (Yi Sang)

-Și ce? Nu e voie să mori? (Han Kang)

În 1997, Han Kang scrie o povestire intitulată The Fruit of My Woman; este despre o femeie care se transformă la modul propriu într-o plantă. Soțul ei o pune într-un ghiveci pe balconul apartamentului lor, are grijă de ea, dar toamna totuși „femeia” se ofilește. Sprijinindu-se de rama ferestrei, bărbatul se uita la fructele lăsate și se întreabă dacă soția lui va înflori din nou în primăvara următoare. Odată publicată aceasta povestire, autoarea a simțit o dorință puternică de a continua istoria și această continuare a fost publicată în 2007 sub titlul de Vegetariana. În traducere românească o găsim la Editura Art în colecția Musai. Țin să menționez că traducerea engleză a romanului a generat motiv de scandal în cercurile literare, iar situația a fost cumva salvată de faptul că Han Kang este o bună cunoscătoare de engleză și a aprobat varianta finală care a mers la tipar. Totuși editurile care se respectă evită această traducere, cu multiple inexactități, și optează pentru una directă făcută din coreeană, ceea ce a făcut și Editura Art.

Romanul este împărțit în trei părți, trei mărturii: Vegetariana, Pata mongolă și Copaci în flăcări, care reprezintă trei perspective asupra unui eveniment familial ieșit din comun.

Prima parte, mărturia soțului: Yeong-hye, o femeie de vârstă mijlocie, ordinară, care ar trebui să fie docilă tot restul vieții lor, se trezește în toiul nopții și începe să golească frigiderul de toate alimentele din carne. Invocă un vis și din acest moment devine incontrolabilă. Vegetariană, profund impasibilă la tot ce se întâmplă în jurul ei, sfidează regulile sociale și dictatul familial, nu poartă sutien și în general devine o mare rușine pentru el.

Nu am simțit în prima parte a narațiunii dinamica unei depresii clasice la protagonistă, în stilul lui Houellbecq (vezi Serotonina), ceea ce mă face să cred că este mai degrabă un episod nocturn psihotic, consecință a unui vis, care a activat un răspuns paradoxal la traumă (vezi monologuri). Lipsa comunicării și izolarea sunt un refuz conștient de a folosi limbajul articulat, de a se asocia cu homo sapiens. Din punctul meu de vedere, în prima parte Han Khan face trimitere la probleme de importanță majoră într-un mod subtil, poate prea subtil, aș putea afirma că simbolismul ales își găsește o susținere insuficientă în text. Motivul lui Yeong-hye mi-a amintit foarte mult de cel al lui Apostol Bologa, mă refer la ideea de nonviolență indiferent de conjunctură, spre deosebire de Rebreanu, însă Han Khan nu dă prea multă apă la moara cititorului încât ea să rămână bătută în cuie.

În Pata mongolă, a doua parte a romanului găsim mărturia cumnatului, de fapt asistăm la punerea în practică a unei pasiuni fetișizate care duce la un abuz acceptat tacit, asta ar fi un punct de vedere. Un alt punct de vedere este că, de fapt, abuzatorul și victima ar fi un tandem artist-muză și în anumite aspecte ei sunt asemănători:

„A început să picteze de la claviculă până la sâni flori imense în nuanțe de galben și alb. Dacă pe spatele ei erau flori de noapte, pe sânii ei au apărut splendide flori ale zilei. Pe abdomenul ei concav au înflorit crini de zi de culoare portocalie, în timp ce pe coapsele ei s-au ivit petale aurii. În tăcere, simțea cum de undeva din interiorul corpului său se scurgea în liniște spre vârful pensulei un extaz orbitor pe care nu-l mai experimentase vreodată în viața lui. Ar fi vrut să facă acest extaz să dureze pentru totdeauna. Becul cu filament tungsten o lumina până la gât, lăsându-i fața în umbră. Părea că doarme, dar vibrația trupului ei când pensula îi atingea partea interioară a coapselor îi spunea că de fapt era trează. Calmul cu care ea accepta totul o făcea să pară o întruchipare a sacralității. Nu putea fi numită nici ființă umană şi nici fiară sălbatică. O percepea ca pe ceva undeva între plantă și animal. O simțea ca pe o creatură bizară, plăsmuită undeva la mijloc, între aceste extremități.”

…

Aş vrea să fiu mort.

Mai bine aş fi mort.

Mori!

Mori!

Incapabil să înțeleagă de ce îi şiroiau lacrimile pe obraji, şi-a încleştat mâinile pe volan și a pornit ştergătoarele. Dar apoi a realizat că ochii lui erau în ceață, și nu parbrizul. Nu putea înțelege nici de ce „,mai bine aş muri” îi răsuna fără încetare în minte, ca o incantație. Aşa cum nu înțelegea de ce „mori!” urma inevitabil – ca și cum altcineva, și nu el, îi răspundea din interiorul lui – şi de ce această mantră ce suna ca o conversație între doi străini era ca o alinare pentru corpul lui ce tremura din toate încheieturile.

Un incident, să îl numim așa ca să nu fiu nevoită să dau mai multe detalii, se soldează cu internarea personajului principal într-un spital de psihiatrie, apoi în altul, unde va renunța la orice tip de mâncare hrănindu-se doar cu apă și lumină, în lumea ei ea se transformă în copac. Vegetariana se conformează internărilor fără a opune rezistență.

Han Kang aduce pata mongolă la nivel de simbol al inocenței, iar această parte a cărții mi-a părut de un farmec poetic și cinematografic aparte, fiind în același timp și cea mai stranie porțiune a romanului.

Copaci în flăcări, partea a treia și mărturia observatorului final: sora protagonistei, In-hyei, are o cu totul altă dinamică narativă, cumva încheagă ce s-a scris până atunci și aduce claritate în motivele principale care au dus la tragedie:

Cu mult timp în urmă, când Yeong-hye avea nouă ani, se rătăciseră amândouă în munţi.

Surioară, hai să nu ne mai întoarcem!

Dar In-hye nu o înţelesese.

Ce vorbă-i asta? În curând o să se întunece.

Trebuie să găsim drumul spre casă…

Abia acum, după atâția ani, a înţeles ce vrusese să spună atunci sora ei mai mică. Întotdeauna Yeong-hye fusese singura victimă a bătăilor tatălui lor. Astfel de bătăi l-ar fi deranjat mai puţin pe Yeong-ho- şmecheraşul ce punea pe fugă toţi copiii din cartier – care ar fi meritat să o încaseze. Cu fata cea mare, taică-su se purta mai cu grijă. In-hye era cea care, în locul maică-sii mai tot timpul frântă de oboseală, îi pregătea bărbatului o supă bună ca să-i treacă mahmureala după o beţie zdravănă. Neputând să-i intre în grații, naiva şi docila Yeong-hye nu se răzvrătise împotriva lui taică-su. Îndurase fără să crâcnească, adunând suferinţa în sufletul ei. Abia acum realiza In-hye că rolul pe care şi-l asumase, de fata cea mare, cea harnică și gata să facă sacrificii, nu a fost dovada maturităţii, ci a lașităţii ei. Nu a fost decât o tactică de supravieţuire.

Deși Han Kang este comparată cu Kafka, eu nu prea am găsit asemănarea. Faptul că există alegorie și metamorfoză în text nu te face kafkian, felul în care este construit romanul, subtilitățile și simbolismul mă trimit mai degrabă la țesăturile literare ale lui Coetzee. În mare măsură Vegetariana îmi pare că este un roman profund umanist, este un roman al conștientizării și renunțării, la viață sau la minciună. Este reacția a două surori la o lume. Am putea face din renunțare revoltă tacită în fața lumii care te înconjoară? Poate.

Ambele surori sunt lipsite în fond de libertate, Vegetariana refuză viața, sora ei nu o mai poate accepta în felul în care îi parvine, totuși găsesc acest roman optimist pentru că prin intermediul finalului deschis autoarea invită cititorul să spere.

Deși nu îl consider sclipitor, romanul Vegetariana este o lectură care te poate pune pe gânduri la modul cel mai serios, deci nu poate fi vorba să fie cumva omis, este o carte musai. De fapt la o a doua lectură mi-a plăcut și mai mult.

Notă: romanul Vegetariana a fost scris integral de mână.

Vegetariana de Han Kang