Știți senzația aceea de familiaritate ce se instalează automat când te revezi cu membrii familiei pentru prânzul de duminică? Ei bine, exact această trăire am avut-o când am ascultat începutul părții a doua a concertului susținut la Sala Radio de Sinfonia Varsovia, cu Marta Gardolińska la pupitrul dirijoral. Când am plecat înapoi spre casă am realizat că ea se instalase treptat, tot ce se întâmplase în prima parte a evenimentului a contribuit din plin pentru ca ea să se instaleze. Pentru novici, Sala Radio poate părea uriașă, prea mare pentru un concert de muzică clasică, dar mie mi-e acasă când ajung aici. Un contrast izbitor între holurile asediate de memoria (in)fidelă a celor care au trecut pe acolo și lumina care inundă sala (care nu vine neapărat de la lămpile din tavan, dar detaliile pe altă dată) care pe mine mă ajută de fiecare dată să intru în starea de concert. Când am văzut scena plină de scaune am realizat că va fi un concert aparte și m-am bucurat și mai mult la vederea pianului Steinway & Sons, atunci am fost sigură că Chopin se va auzi cum trebuie.
Revenind, totuși de unde senzația de familiaritate, de ce mi-a fost cu mult confort sufletesc la acest concert, unul la care m-am lăsat purtată de amintiri și emoții? În program au fost două piese în premieră absolută pentru mine, nici gând să le fi ascultat înainte. Aici e aici: programul a fost gândit foarte atent, astfel încât celui din sală să nu-i fie cu „șoc și groază”, să nu se simtă provocat să caute înțelesuri ascunse. Dacă Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11 de Chopin este popular și regăsit adesea în programele marilor orchestre, iar Vox Maris de Enescu a fost deseori auzită pe scena Sălii Radio și oriunde în țară, în schimb Overture de Grażyna Bacewicz sau Krzesany deWojciech Kilar au fost piesele care au „obligat” publicul să fie atent, să participe activ la concert, să se implice, motivând astfel muzicienii să performeze la standardele impuse de un eveniment de anvergura Festivalului Internațional George Enescu.
Lucrarea scrisă de Grażyna Bacewicz ne-a adus în față o orchestră foarte bine organizată, cu muzicieni egali din punct de vedere valoric, obișnuiți să performeze la standarde înalte. Misiunea dirijoarei Marta Gardolińska a fost aceea de a evidenția lirismul piesei scrisă cu puțin timp înainte de ce de-al doilea război mondial; se prefigurează sonor tragedia ce avea să se abată asupra întregii lumi, dar mai cu seamă asupra polonezilor, care s-au trezit invadați peste noapte de nemți.
A urmat Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11 de Frédéric Chopin cu Rafał Blechacz solist. El a câștigat Concursul Internațional de Pian Chopin, deci e un specialist în muzica compozitorului polonez, dar faptul că-i reușește să impresioneze publicul se datorează și preocupărilor lui filosofice; se simte în felul cum abordează partitura că rațiunea dictează, iar emoția execută, ceea ce se întâmplă destul de rar să vezi pe o scenă de concert. M-am bucurat să mă las purtată de muzică ca și cum aș fi auzit-o prima dată, ceea ce nu mi se întâmplă des când vine vorba de partituri arhicunoscute, semn de interpretare profundă. Bisul a fost o prelungire a stării de visare, foarte potrivit cu vremea ploioasă de la acel moment.
Suntem tot în familie; luăm prânzul împreună duminica, când avem timp să stăm de vorbă, să dezbatem subiecte fierbinți sau, pur și simplu, să glumim. După primul fel urmează o pauză, căci altfel felul doi nu și-ar mai găsi locul. Așa a fost: în partea a doua a concertului, orchestra a revenit cu forțe proaspete, scuturată de orice melancolie și a început să cânte! În forță, într-un ritm amețitor pe alocuri, cu o frenezie debordantă! Cinci (sau șase?) percuționiști prezenți în spatele scenei, care au cântat la multe instrumente, lemnele puse la treabă ca niciodată, iar suflătorii au venit să adauge un plus de umor, momentul de final cu ei în picioare m-a făcut să râd de-a binelea. Krzesany este un dans popular din munții Tatra, iar atmosfera de bucurie sinceră, descătușată care se instalează la o serbare populară a fost redată perfect de Wojciech Kilar (specialist în muzică de film, de ce nu mă surprinde acest lucru?). Muzicienii încântați de reacția publicului, așa că am trecut repede la desert, pardon, la ultima lucrare cântată în concert, Vox Maris de George Enescu. O plăcere să-l revăd/reascult pe George Vîrban, căruia îi admir de fiecare dată bunul simț și seriozitatea cu care abordează concertul Corul Academic Radio și-a onorat prezența în festival cum se cuvine, astfel încât la final aplauzele au venit firesc. Pentru cine nu cunoaște lucrarea, ea are structura unei povești clasice, în care suspansul are partea lui de glorie, iar personajele sunt pe cât de fantastice, pe atât de frumos construite.
Un concert cu un program foarte bine gândit, adecvat momentului zilei și sălii. Sinfonia Varsovia merită toată recunoștința pentru felul cum a pregătit acest eveniment și pentru cum a onorat invitația de a participa la ediția 2025 a Festivalului Internațional George Enescu.
credit foto Maria Gîndac
Festivalul Internațional George Enescu 2025 – Seria Aniversări
SINFONIA VARSOVIA
CORUL ACADEMIC RADIO
MARTA GARDOLIŃSKA dirijoare
CIPRIAN ȚUȚU dirijor cor
RAFAŁ BLECHACZ pian
GEORGE VÎRBAN tenor
OLGA MURARIU-CAIA soprană
Program
Grażyna Bacewicz Overture
Frédéric Chopin Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11
Wojciech Kilar Krzesany
George Enescu Vox Maris op. 31
* Proiectul este organizat ca parte a Sezonului Cultural POLONIA-ROMÂNIA 2024-2025, în cooperare cu Institutul Adam Mickiewicz și cofinanțat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia.
