Foto credit cazenoviacsd.com
Nu mă voi deda la exercițiul listelor de lecturi estivale, deși nu-l disprețuiesc deloc, dimpotrivă. Am observat însă că se citește mai mult în anotimpurile „lungi și lenevoase”, iarna și vara. În cele de tranziție, ne grăbim încolo și încoace, confiscați de prezentul diurn, de profesie, de narcoza afirmării, de „număratul bobocilor”, de una-alta…
Dacă iarna ne retragem în cochilia confortabilă a camerei sau a bibliotecilor, strânși în noi înșine și în interiorul mătăsos al unei cărți, vara refacem exercițiul lecturii ca exterioritate, ca expunere aproape impudică. Pe banca din fața blocului, la plajă, în mijloacele de transport în comun, în parc. Citim cu pauze de respirație sau de privit în jur, citim cumva deschiși către ceilalți, nu ne mai irită deloc întrebarea „Ce carte citești acolo?”, întoarcem coperta spre interlocutor, într-un soi de invitație tacită, dar elocventă: „E o carte bună, ai putea să încerci și tu…”. E o „impudoare” fertilă, un transfer al cărții, indiferent despre ce lectură este vorba.
Copil și adolescentă fiind, așteptam cu nesaț vara. Vacanța mare, cu bucla ei generoasă. Timpul își desfăcea lent evantaiul unor zile prelungi și zvelte, incomensurabile pe atunci. Trăiam, firește, sub arcada unei vârste generoase. Citeam pe rupte, uitând să mănânc și speriind-o pe mama. Citeam, ca și acum, fără liste, fără sistem, în acea devălmășie caracteristică firilor rebele, neașezate. Cărțile veneau singure spre mine. Sau eu spre ele, cine știe! Nici atunci și nici acum nu înțeleg panica acelora care se plâng că n-au ajuns să parcurgă o anumită carte socotită, de toată lumea, absolut indispensabilă. „Nu i-a venit timpul încă, așteapt-o!”, le zic, de obicei.
Foto credit entropymag.org
Cărților mele „de suflet” mereu „le-a venit timpul” vara. Ne așteptam unele pe altele, se vede treaba. Dezlegată de școală (azi, de profesie) și de alte nesuferite obligații, mă dedam „dansului cu o carte” ca să-l împrumut nițel pe un filosof al zilelor noastre.
Cel mai dezinvolt dans, ale cărui mișcări nu le uit nici în somn. Cred că trecerea dintre vârstele mele s-a petrecut mereu vara, în intervalul acela misterios, jalonat de lecturi amestecate, sub umbra vreunui copac sau pe pătura întinsă în livada de acasă…
Nu știu exact de ce citesc ceilalți semeni ai mei vara. Nu dezvolt teorii nici pe marginea clișeului că, vara, se citesc mai mult cărți „ușoare”, comerciale, pentru deconectare. Oamenii citesc, în fond, ceea ce li se potrivește. Și e foarte bine, e un criteriu onest. Imaginea unui om aflat în intimitatea lecturii este reconfortantă. Nu-mi pot stăpâni zâmbetul în preajma lui. Flori, filme, fete, băieți. și cărți. În format tradițional sau electronic, nu contează. După liste sau fără. În bagajul oricărui vilegiaturist încă există cel puțin o carte. Vara știe să așeze, pe chipul și în sufletul fiecăruia dintre noi, lumina ei binefăcătoare. Ne scoate din timp și din noi înșine, livrându-ne vacanței mari…
Foto credit copertă oh-thebookfeels.tumblr.com
