De ce naționalism? O analiză

Yael Tamir este președinta Colegiului de Inginerie și Design Shenkar și profesor asociat la Școala de Guvernare Blavatnik, de la Universitatea din Oxford. De-a lungul carierei sale politice, a ocupat mai multe funcții importante: Ministru al Educației din Israel și Ministru al Absorbției Imigrației. În 2019 a publicat Why nationalism?, carte dedicată mentorului său, Sir Isaiah Berlin. Volumul a fost tradus în limba română de Mihai Roșca și publicată în 2026 la Editura Vremea, în colecția DIVErSITAS, colecție care își propune să stimuleze o dezbatere reală asupra ideilor contemporane.

Cartea a apărut într-un context internațional complicat, care avea să devină și mai tensionat în anii următori. Ea abordează o problemă extrem de sensibilă și de mare actualitate: reapariția naționalismului într-o lume în care părea că globalismul câștigase definitiv această competiție ideologică. Pentru o perioadă, s-a crezut că retorica naționalistă, fluturarea drapelelor și chiar discursurile antisemite aparțin definitiv trecutului. Cu toate acestea, în prezent, reînvierea naționalismului a devenit o temă tot mai acută în spațiul public și politic. Analiza lui Yael Tamir nu este nici pe departe o simplă radiografie a acestui fenomen, ci, după cum afirmă autoarea:

această carte pledează în favoarea naționalismului, punând în lumină modurile în care acesta a modelat politicile publice și a făcut ca perioada dintre sfârșitul războaielor mondiale și proliferarea globalismului neoliberal să reprezinte cei mai buni ani pentru cei mai dezavantajați membri ai lumii dezvoltate.

O asemenea ipoteză poate părea scandaloasă sau, cel puțin, discutabilă. Pe fondul traumelor istorice ale secolului XX și începutului secolului XXI, ne-am obișnuit să gândim într-o logică dihotomică, în care acesta apare exclusiv ca o forță negativă. Istoria a dovedit însă că formele exacerbate de naționalism au alimentat ideologii de extremă dreapta și regimuri responsabile de grave forme de criminalitate de stat. Ceea ce încearcă să arate Yael Tamir este că, în doze moderate și corelate cu liberalismul, naționalismul poate contribui la consolidarea unei democrații tocmai pentru că răspunde nevoilor celor mulți și nevoiași.

Astfel, întrebările centrale ale cărții sunt: De ce a reapărut acum naționalismul? Ce a stârnit sentimentele naționale și ideologia națională, făcându-le mai relevante ca niciodată? Este oare naționalismul o forță malefică latentă, care așteaptă să iasă la suprafață de fiecare dată când apare o criză, o forță ce reprimată cu orice preț sau este o putere constructivă, o ideologie valoroasă care ar putea și ar trebui strunită pentru a face lumea un loc mai bun?

Scopul declarat al cății este acela de a oferi o cale de mijloc, care să poată reda puterea statului-națiune, făcându-l mai benefic pentru cei mai mulți, nu doar pentru câțiva. Apare disparitatea cei mulți – cei puțini sau cei mulți – câțiva, chestiune considerată a fi motivul renașterii naționalismului contemporan. Mai precis, pierderea încrederii clasei de mijloc în puterea statului și în autoritatea sa este considerată principala cauză care a dus la reînvierea naționalismului. Sentimentul de abandon pe care îl simt cei mai mulți dintre oameni într-un stat, într-o societate, i-a determinat să caute un loc bun și pentru ei.

Pe acest fundal, autoarea consideră că naționalismul actual cunoaște două forme, ambele bazate pe slăbiciunea statului: a) forma naționalismului clasic, adică cel care exprimă dorința acelor grupuri naționale, concentrate în teritorii bine delimitate, de a profita de șansă și de a solicita auto-guvernare. Această formă de naționalism este găsită în Catalonia, Lombardia, Veneto, Flandra, Transilvania, Scoția, Kurdistan, Brazilia. Ce au în comun aceste spații istorice? Faptul că au elemente comune ale trecutului istoric; b) naționalismul care aparține celor cu stare materială mai precară, al celor rămași fără apărare în urma procesului de hiperglobalizare. Această formă de naționalism are tendința de a deveni rasist, xenofob și, intrinsec, violent. Din această categorie fac parte oamenii care nu mai au nimic de pierdut, dar care sunt convinși că ar avea de câștigat dacă națiunea lor ar căpăta întâietate. Sunt cei care invocă eroii naționali, faima de altădată și identifică cel mai rapid un dușman în ceilalți, posibili competitori ai locurilor de muncă, ai unor locuințe mai confortabile, unor servicii sociale mai calitative. Se consideră victime și salvatori, în același timp. Sunt cei mai greu de convins de avantajele globalizării pentru că nu au ajuns niciodată să le trăiască. Marea problemă este că liberalii se raportează la ei cu desconsiderare, nu îi consideră un pericol real, îi crede inferiori, din punct de vedere moral. În această dispută ideologică, se creează un portret al acestui tip de naționalist: țărănoii, neciopliții sau extremiștii de dreapta europeni. Însă în zonele sau statele amintite la punctul a) se identifică naționaliști din rândul elitei.

Naționalismul apare adesea asemenea lui Ianus, manifestându-și cele două fețe. Pericolul constă în faptul că ambele pot fi înșelătoare. Una privește spre trecut, spre ce îi convine din trecut sau spre o formă deformată a trecutului, în timp ce cealaltă se uită cu jind spre viitor. În mod evident, nu se discută despre naționalismul modern, cel ivit în mijlocul societății industrializate, ci de noul naționalism, caracterizat de autoare în felul următor:

Este expresia unei voci anti-elitiste diferite, care reflectă atât falia din ce în ce mai extinsă dintre popor și cei câțiva privilegiați, cât și mânia pe care o provoacă inegalitățile din ce în ce mai mari și apariția a «două națiuni», acolo unde până de curând era doar una.

În contextul acestei dihotomii, „două națiuni”, în viziunea generală – una bună și alta rea – mai apare o chestiune esențială: nevoia de apartenență versus însingurarea sau chiar izolarea. Analizând cele două modele ideologice – liberalismul și naționalismul – Yael Tamir invocă ipoteza lui Deneen: liberalismul înseamnă însingurare, în timp ce naționalismul și religia înseamnă comuniune, sprijin, iar această categorie de oameni asta caută, să fie văzuți, acceptați, auziți. În aceeași măsură, din partea adepților acestui tip de naționalism apare claustrofobia efemerității. Nu se pot împăca prea ușor sau deloc cu ideea dispariției fizice fără a lăsa ceva durabil, veșnic în urma lor. Ceea ce pot lăsa după ei și care să intre în istorie este națiunea, echivalentul nemuririi și aducerii aminte.

… mesajul transmis de naționalism: națiunile nu sunt trecătoare; ele pot transcende, prin urmare, experiența omenească finită, temporară și schimbătoare din sfera celor lumești, a întâmplării, înspre tărâmul veșniciei […] Națiunile trebuie să îmbrățișeze nemurirea.

Astfel, se amintește de principalul canal al păstrării vii a amintirii: memoria pusă în antiteză cu uitare, cel mai mare rival cognitiv al memoriei. Ceea ce trebuie menționat este că, deși sunt două concepte opuse, ambele au rolul lor în viața unei națiuni. Uitarea permite selectarea istoriei comune, ascunderea adevărurilor rușinoase, celor necinstite. Amândouă oferă, în aceeași măsură, identitate, ne duc la rădăcini, la ceea ce ne leagă și nu la ceea ce ne separă. Cu toate acestea, divizarea socială pare din ce în ce mai accentuată în societățile actuale. Categoriile sociale au ajuns în unele state atât de divizate, încât acest aspect se poate observa inclusiv pe hartă. Mai mult, extremele sociale nici nu mai ajung să discute unele cu altele. Autoarea aduce în atenție două cazuri: harta referendumului din Turcia, 2017 și harta alegerilor americane, 2016. Fizic, se observă vidul dintre lumi în mijlocul aceleiași țări. Exemple similare sunt: Israel, Franța, Spania, Turcia, Germania. La șapte ani de la publicarea cărții, numărul lor s-a intensificat, cu siguranță. În acest context, apare disputa dintre globaliști și naționaliști, adică se accentuează și nihilismul. La pagina 155, Yael Timir include în cartea sa figura 6, adică Modelul propus al axei G-N, a se înțelege Global – Național. La mijlocul celor două sfere se află personalitatea, adică cea care înclină spre o parte sau spre cealaltă. Și totuși: de ce nu a reușit globalismul să înlocuiască definitiv naționalismul? Răspunsul autoarei este următorul: Globalismul nu a reușit să înlocuiască naționalismul, deoarece nu a putut oferi o agendă politică care să răspundă nevoilor cele mai fundamentale ale indivizilor moderni: voința de a fi agenți autonomi, care să se guverneze singuri, voința de a duce o viață care să aibă sens, care să se desfășoare și dincolo de propriul sine, nevoia de apartenență, dorința de a face parte dintr-o comunitate creatoare, de a se simți speciali, de a-și locul în lanțul existenței și de a se bucura de sentimentul (sau de iluzia) stabilității și al continuității trans-generaționale.

Neputând fi estompat, naționalismul trebuie îmblânzit și determinat a fi mai liberal și mai tolerant, dar nu sufocat, pentru că există riscul radicalizării. În acest fel, se poate construi un „naționalism liberal”, bazat pe drepturi naționale universale. Acesta nu ar însemna o închidere, ci o trambulină de pe care să poți face saltul către o lume mai bine guvernată. Cartea De ce naționalism? reprezintă o analiză nuanțată a tensiunilor ideologice ale societăților contemporane și oferă un tablou relevant al direcției în care se îndreaptă lumea politică actuală. Conștientă de imposibilitatea de a ignora realitatea revenirii naționalismului, Yael Tamir încearcă să arate că acesta nu trebuie pur și simplu respins, ci înțeles și integrat într-un cadru liberal care să limiteze excesele și să valorifice potențialul său de solidaritate națională.

De ce naționalism? de Yael Tamir