Multă vreme n-am agreat deloc ideea de festival: prea mult carnaval, prea mult zgomot, prea puțin răgaz pentru reflecție personală (să recunoaștem sincer, multe dintre festivalurile contemporane, nu doar cele teatrale, sunt simple aglomerări de nume și evenimente, fără a avea niciun numitor comun). De aceea și astăzi dacă primesc invitație la un festival (de teatru, de muzică, de literatură sau de orice altă natură artistică) mă gândesc de multe ori înainte de a accepta și, volens-nolens, ajung să particip (efectiv) la puține de-a lungul unui an. Cred că tărie că a face dintr-un festival ceva memorabil, folositor și util tuturor cere multe calități și, înainte de orice, să ai o viziune. Strategia unui festival se cere gândită și îndelung verificată (uneori implicând și o ediție-pilot, nu doar elaborare scriptică), adaptată și confirmată prin adăugirea unor noi ediții, altfel nu poate deveni posibilă tradiția. Un director de festival fără o echipă consolidată în spate nu rezistă, după cum un festival gândit de un manager fără viziune și fără să știe puțin marketing nu trece proba timpului, cu atât mai puțin pe cea a calității. În România anilor prezenți devine misiune imposibilă să organizezi festivaluri (sunt câteva festivaluri de tradiție din teatru care anul acesta n-au mai putut să se desfășoare din rațiuni pecuniare), cu atât mai mult să reînnozi tradiția, adică să reiei festivaluri care au fost întrerupte ani de zile. Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (UTE Fest No 18) se numără printre cele care anul acesta s-au reluat, după ani de pauză. Este meritul în întregime al directorului UTE – Gábor Tompa, care este și directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Când a preluat conducerea UTE anul trecut cred că unul din obiectivele acestuia a fost și reluarea festivalului despre care vorbim aici, pe această cale dialogul interteatral devenind posibil, mai buna cunoaștere a fenomenului (teatral) european fiind finalitatea ultimă a acestui demers. Faptul că ediția din 2019 se ține la Cluj-Napoca este cu atât mai mult un câștig pentru publicul românesc de teatru, dar și pentru criticii de teatru din România. Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa devine în acest fel placă turnantă pentru schimbul de idei, pentru dialogul dintre artiști și ziariști, cronicari sau publicul larg.

Numărând mai mult de 16 membri din 13 țări europene și din alte regiuni, Uniunea Teatrelor din Europa (și Mediterană) sprijină colaborarea inovatoare și schimburile internaționale. Unul dintre obiectivele sale principale este conservarea și transmiterea patrimoniului cultural european și oferă o platformă pentru producții internaționale. Promovează, pe de o parte, schimbul și colaborarea dintre tinerii artişti în devenire şi artiștii cu experienţă, iar pe de altă parte abordează proiecte cu un punct de vedere critic referitor la evoluțiile politice și sociale contemporane. Înființată în anul 1990 de către Jack Lang, Ministrul Francez al Culturii de la acea vreme și de Giorgio Strehler, directorul Teatrului Piccolo din Milano, Uniunea Teatrelor din Europa (și Mediterană) consideră diversitatea culturală și lingvistică drept un avantaj și iniţiază forme durabile de colaborare transnațională în cadrul unor proiecte complexe care oferă o reflecție critică asupra societății contemporane.

După ce-am văzut lista cu spectacolele invitate în cadrul ediției 2019 a acestui festival mi-am dat seama că va fi o sărbătoare a teatrului european (și nu doar european). O bucurie pentru iubitorii artei Thaliei să vadă montări distincte/distinctive, cu personalitate, subiecte diverse, texte scrise în epoci istorice diferite. Da, cred că unul din cuvintele-cheie ale acestui festival este diversitatea. Dar înainte de orice aș pune tot efortul sub semnul calității. Nu e puțin lucru să nu faci rabat de la calitate în vremuri atât de tulburi din toate punctele de vedere, dar mai cu seamă în vremuri când „a fi de calitate” devine de multe ori sinonim cu „a fi nevandabil/nefrecventabil”. Îl urmăresc pe regizorul (și de ceva vreme și pe directorul) Gábor Tompa și știu că nu face rabat la calitate, sacrifică el altele, dar nu calitatea.

La o simplă parcurgere a programului de festival observi că la Cluj timp de două săptămâni vor fi trupe din România (Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Teatrul Național Cluj-Napoca, Teatrul Bulandra, Teatrul Radu Stanca Sibiu, Teatrul Nottara), Italia (Piccolo Teatro Di Milano–Teatro D’europa E Jolefilm, Fattore K. – Teatro Di Roma), Grecia (Teatrul Național al Greciei de Nord, Teatrul Național al Greciei), Serbia (Teatrul Dramatic Iugoslav), Luxemburg (Teatrul Național), Portugalia (Teatrul Național São João), Bulgaria (Sfumato Theatre Laboratory), Republica Cehă (Prague City Theatres), Rusia (Stanislavsky Electrotheatre), Ungaria (Vígszínház), Germania (Schauspiel Köln). Prezența teatrelor românești este „masivă”, dar și spectacolele aduse în festival pot da notă despre nivelul la care se (poate) face teatru în România. Montările românești aparțin unor regizori din diferite generații, cu viziuni și abordări distincte, despre câteva dintre ele am scris la timpul potrivit, iar faptul că pot fi vizionate în cadrul unui festival european contribuie enorm la creșterea vizibilității, dar și la o apreciere corectă a calității montărilor în sine. În cadrul unui festival spectatorul (amator sau specialist) va face întotdeauna comparații, va aprecia cu alți ochi o montare deja știută, dar care acum, alăturată alteia dintr-o altă țară, vorbită în altă limbă etc. va avea alte dimensiuni estetice.

Fiindcă am adus vorba despre limbă, este de apreciat efortul organizatorilor de a tipări catalogul festivalului în cinci limbi, mapa și toate materialele elaborate având o identitate vizuală distinctă. Și din acest punct de vedere, putem vorbi de acea dimensiune europeană, care pentru mulți oameni de teatru rămâne un deziderat, orice ar fi. Dezbaterile cu trupele artistice sunt asigurate cu traduceri simultane (în limbile maghiară și română), iar în foaierul teatrului auzi vorbindu-se concomitent cel puțin trei limbi, ceea ce dă o anumită stare iubitorului de teatru.

La momentul debutului festivalului văzusem deja Concord floral, Iona, Nora, Furtuna, după care am reușit să mai urmăresc Lorenzaccio, Elefantul, Moartea lui Danton și Intoxicație. Un număr destul de mare, astfel încât să pot afirma în cunoștință de cauză că ediția nr. 18 a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa (UTE Fest) este una sub semnul excelenței. Este o ediție care confirmă faptul că teatrul ca artă supraviețuiește oricărei încercări și că poate contribui benefic la dezvoltarea culturală a unei comunități, ba, mai mult, contribuie la menținerea celui dialog intercultural atât de necesar în zilele noastre.