Fetele visează adesea (sau mereu?!) la rochii de bal (sau de mireasă), la Făt-Frumos călare pe cal alb, băieţii – la motociclete, autoturisme, gadget-uri, bărbaţii – tot la „jucăriile” respective, iar cărţile, ei bine, cărţile visează la standurile sărbătoreşti ale Târgurilor. Măria-Sa TÂRGUL DE CARTE! Şi oamenii care le scriu, şi cei care le cumpără, şi cei care le citesc, tot la mnealui visează în taină. O idee frumoasă şi cu aceste târguri, să recunoaştem. O formă de promovare şi de sărbătorire a literei scrise, care îi reuneşte pe toţi „actanţii”, îi corporalizează la propriu şi-i aşază faţă-n faţă spre (re)cunoaştere şi dialog…
N-am fost la Gaudeamusul acesta. Propriu-zis vorbind, mi-am dorit niţeluş, dar n-am ajuns. Am fost altfel; urmărind postările de pe Facebook, comunicatele, lista evenimentelor, topul vânzărilor, impresiile celor din „buricul târgului” şi impresiile „mărginaşilor”, ironiile, mulţumirile, răbufnirile, chicotelile, cârcotelile… deh, ca la târg, la urma urmei!
La un click distanţă, am putut asculta prezentările de carte din cadrul unor edituri prestigioase. Am văzut forfota din jur. Ochiul (ţi) se plimba de colo-colo, aproape imposibil să se fixeze pe ceva anume. Sunt uşor agorafobă, din păcate. Mă gândeam că toată forfota aceea m-ar fi ameţit, m-ar fi zăpăcit. Prefer intimitatea unui spaţiu decupat anume pentru un eveniment sau altul. În care să încapă oameni puţini. Aceia care oficiază şi auditoriul lor. La Gaudeamus, lume-lume, lansări peste lansări, cum îi şade bine târgului. Greu să alegi, greu să-ţi faci loc, greu să pui mâna pe o carte, s-o răsfoieşti şi… s-o preţăluieşti cum se cuvine, vorba ceea, că banii-s număraţi de-acasă. Înţeleg că n-au prea fost reduceri semnificative la noutăţi. De unele dintre cărţile apărute în anii trecuţi, unii dintre delegaţii editurilor nu ştiau să-ţi spună. Cărţi multe, dom le, greu de ţinut minte! La ele, dacă le-am fi găsit, preţul va fi având reduceri, că nu mai erau la capitolul „prospături”. N-a fost să fie. Mi-a cumpărat o prietenă care s-a aventurat prin mulţime. Mă suna din 5 în 5 minute, să-mi semnaleze una-alta, să decidem ce-mi ia, ce nu se încadrează în buget, să-mi spună, iritată, că organizarea lasă de dorit, că e zăpăceală multă, că n-apuci să te dumireşti de una-alta. Deh, noi suntem mai provinciale, ne place lucrul făcut cu chibzuială. Săraca, n-a găsit toate editurile, nu puteai să înoţi prin marea de oameni, auzeai prezentări de carte stânga-dreapta, în cruciş-curmeziş. Târg, n est ce pas?! Ce altceva să fie, dacă nu exact ce-i şade bine târgului, fie el (şi) de carte! Şi-apoi, ne-am gândit noi, e bine că lumea se-nghesuie, e bine, e de bine! Sper să şi citească pe cât cumpără! Bine, se cumpără şi în alte scopuri: bibliofile, pentru cadouri, pentru premii, pentru raftul de bibliotecă din sufragerie, pentru autografe, pentru pozele de pe Facebook, pentru…
Cu standurile, cu locurile ocupate de edituri, cu vizibilitatea la public şi alte cele, cred c-a fost luptă crâncenă. S-a văzut, inclusiv din postările în reţeaua de socializare, asezonate cu diverse comentarii! Nu dăm nume de edituri, editori, organizatori, căci nu aici stă hiba, în fond. Semnalăm fenomenul în sine, acela al concurenţei şi al cocoţării pe metereze în funcţie de… cojones oare?! Ei, aş! varii interese/aranjamente, inclusiv parametri de performanţă în vânzări. Ca în natură, oarecum, peştii cei mari îi tot împing la zid pe cei mici, fugărindu-i de colo-colo până-i înghit. Mie-mi plac şi peştii cei mici, în materie de carte chiar au gust(uri) bun(e). Am probat, sincer. Sper să nu-i înghită nimeni pe nemestecate, au oase tari. Le ţin pumnii!
Acum, postfestum Gaudeamus, s-ar zice că toată lumea aceea, care s-a vânzolit vreo patru zile, ar trebui să se pună (la propriu) cu burta pe carte, pe maldărul de cărţi, judecând tot după fotografiile afişate pe Facebook. Sunt invidioasă, clar! Al meu e firav. Ni le mai rotim între noi, colegii de site. E tare fain aşa, măcar noi le citim, le îmbrăcăm frumos şi le scoatem la plimbare luni bune de-aci înainte. Staţi aproape!
