Nataşa Rostova îi întinde graţios mâna, încântată să-l cunoască. „Franz Kafka”, îşi declină Serghei Dovlatov identitatea, făcându-i un compliment: actriţa este mai zveltă decât personajul din Război şi pace. Ea pare să nu înţeleagă despre ce e vorba, zâmbeşte tâmp şi-l întreabă dacă e francez. Nu, e rus, cu tată evreu şi mamă armeancă. Şi se continuă prezentările, pe şantierul transformat în platou de filmare: nu lipseşte nimeni important, sunt prezenţi toţi – Tolstoi, Gogol, Puşkin şi chiar și Dostoievski, deveniţi figuranţi într-un film despre realizările epocii sovietice din anii ’70. Oamenii muncii vor lansa la apă, de Ziua Republicii, o navă gigant. Dovlatov este un film biografic, regizat de Alexey German Jr.şi premiat la Berlin, în 2018, cu Ursul de Argint pentru contribuție artistică și Premiul Berliner Morgenpost Reader’s Jury.
Ca jurnalist, Serghei Dovlatov trebuie să scrie cu entuziasm despre epoca la înfăptuire muncitorească, salutată, iată, de marii scriitori ruşi, readuşi la viaţă ad hoc şi utilizaţi propagandistic. Dacă vrea să fie publicat în U.R.S.S., trebuie să scrie cum i se cere: la comandă, făcând compromisuri. Dovlatov se amestecă printre actori, stă de vorbă cu ei, le află poveştile, intrăşi el în acest film şi notează, detaliat, tot ce vede în jurulsău: o lume care a luat-o razna, amestecând ficţiunea cu realitatea, absurdul cu grotescul, ignoranţa cu sublimul. Actorul care-l joacă pe Dostoievski e confuz, nu mai ştie nici el bine când a murit, în ce secol, exact. Cel care-l interpretează pe Gogol are probleme cu alcoolul şi sughiţă cam des. Ca să devii Puşkin ai nevoie de o perucă frumoasă, admirată de ceilalţi actori de ocazie. Nu se lucrează cu profesionişti, cu actori adevăraţi. Din principiu. Actorii adevăraţi sunt consideraţi decadenţi.Nu au deprins o direcţie ideologică adecvată. Nu sunt educabili. În schimb, amatorii au emoţii, se bâlbâie în faţa camerei, îşi uită rolul, au nevoie de încurajări.
Redactorul-şef, aflat într-un birou de şantier naval, în umbra statuii de ghips a lui Brejnev, şi el o statuie (mai mult o mumie), îi spune limpede lui Dovlatov că articolul este scris prost. I se reproşează că transformă totul în bâlci. Îi lipseşte eroul! În redacţiile revistelor literare ale vremii, poezia lui Serghei Dovlatov, la fel ca cea a lui Iosif Brodski (Premiul Nobel în 1987), prietenul său,este inacceptabilă. Are „şopârle” şi nu este suficient de transparentă. Dacă mai e şi „cu Dumnezeu”, devine de nepublicat. Ar fi potrivită o poezie despre electrificare! Ar trebui să scrie „simplu şi sincer”. E sfătuit să scrie un roman. Despre Sparta sau despre Grecia antică. Sfatul vine din partea unui privilegiat al regimului, medic urolog, beneficiar de case şi maşini de lux, om cu influenţă – pentru o sticlă de coniac franţuzesc, poate recomanda pe oricine la Uniunea Scriitorilor.
Se caută cărţile despre animale şi literatura pentru copii. Se cer subiecte măreţe, atemporale, nu „chestii mărunte”. De ce nu poate să scrie şi el luminos, pozitiv?! Despre muncitorii petrolişti, de exemplu, sau despre Kuzneţov, lucrătorul de la metrou care, în timpul liber, compune poezii.Ar putea, însă n-ar mai pune capul pe pernă de ruşine. Banii, îl asigură David, prietenul pictor, se pot câştiga mult mai onest din comerţul clandestin: „Hai să furăm o maşină!”. Blugi, caviar, ciorapi de damă, chiar maşini de spălat sau o motoretă, toate sunt date la schimb pentru albume cu Kandinski, casete cu Pink Floyd sau romane străine – Günter Grass, Steinbeck, Nabokov („Lolita e indecentă, dar interesantă”) sau Hemingway. Pentru Katia, fata lui, Dovlatov caută o păpuşă nemţească. N-o găseşte nicăieri, cum nu-şi mai găseşte nici rostul. Scriitorii tineri, care nu au o „viziune pozitivă” a epocii, nu sunt publicaţi.
„M-am săturat să fiu nimeni!”, spune Serghei Dovlatov, trecând de la resemnarea ironică la disperare. E ceaţă. În curtea interioară a revistei literare, plină de schele şi de burlane, Serghei priveşte teancurile de dosare abandonate în devălmăşie, direct pe dalele înmuiate de ceaţă. Redactorul-şef al gazetei sovietice a decis ca manuscrisele nepublicate să fie date pionierilor, ca maculatură. Cărţile unor scriitori ruşi consideraţi indezirabili sunt aruncate la groapa de gunoi a istoriei. Serghei întârzie printre grămăjoarele de hârtie, mai mult curios decât trist, căutându-şi, propriile pagini, dar şi paginile scrise de prietenii săi. Se apleacă uşor spre fiecare pachet legat cu sfoară şi îi salută pe scriitorii nepublicaţi, pe care activiştii sovietici îi consideră „pierde-vară, hoţi şi bişniţari” – „Salut, prieteni!,Salut, Serghei!”.
Serghei Dovlatov, interpretat de actorul sârb Milan Maric, trăieşte, în noiembrie 1971, şase zile de mari nenorociri şi mici bucurii, încercând să-şi apere dreptul la cuvânt şi iluzia că a fi scriitor e mai bine decât a fi paznic în lagărul sovietic. Tot filmul m-am gândit la Ion D. Sîrbu, care avea, în anii ‘70, vârsta lui Dovlatov. Regizorul rus face portretul unui scriitor care ştie, dureros de bine, din proprie experienţă, că a gândi este deja o faptă eroică: „Suntem nişte bieţi partizani, în spatele frontului, apărăm – nu o ţară, nici un popor – apărăm doar câteva vorbe şi adevăruri ce nu trebuie să piară…” (Ion D. Sîrbu, Adio, Europa!)
„L-am visat pe Brejnev. A promis că-mi dă o mână de ajutor”. Serghei Dovlatov visează să scrie de când avea 8 ani. Toată lumea recunoaşte că are talent, dar nimeni nu-l publică. Este un scriitor interzis. Iar el nu poate trăi fără să scrie. În plină tragicomedie, căţărat pe capota unui taxi deja plin, Dovlatov străbate Moskova, un oraş prins în ceaţă, şi le povesteşte prietenilor cum va lua el parte la întâlnirea dictatorilor: „A promis şi Mao că vine…”.
Evtuşenko, pe care Dovlatov nu l-a preţuit deloc, considerându-l un oportunist, a murit la 84 de ani, în Statele Unite. Serghei Dovlatov moare la 48 de ani, la New York, în 1990, când a şi fost recunoscut ca unul dintre cei mai populari scriitori ai secolului al XX-lea. Situaţia l-ar fi amuzat pe acest om care n-a fost citit în U.R.S.S. decât în samizdat. Editura Humanitas i-a publicat o parte dintre cărţi, în traducerea Margaretei Şipoş – Rezervaţia Puşkin (2007), Compromisul (2009), Geamantanul (2011).
Filmul biografic Dovlatov, de o calitate excepţională, ca partitură regizorală şi realizare, a fost prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Film, Buzău, ediţia a III-a – BUZZ CEE, 2-8 iulie 2018.
Dovlatov
Regia: Aleksey German
Scenariul: Aleksey German, Yulia Tupikina
Distribuția: Milan Maric, Danila Kozlovsky, Helena Sujecka