Florin Duțu a câștigat concursul de debut al Editurii Polirom pe anul 2024. Chiorpangiu este un volum de povestiri, care împreună recompun un univers specific: Brăila din anii ’80 – ’90. Rămâne de văzut cum va fi primit de critica literară Chiorpangiu, semnalele venite dinspre cititori par să indice că avem de-a face cu un debut de succes. I-am adresat câteva întrebări scriitorului Florin Duțu, tatăl chiorpangiului, din dorința de a crește interesul pentru debutul anului 2024 pentru care pariat Editura Polirom.
***
Un debut cu povestiri e un risc. Asumat, dacă este să ne luăm după firul epic și personaje. Cât din aceste povestiri se datorează riscului și cât dorinței dvs de a păstra vie amintirea unor ani deloc ușori?
Există mai multe motive pentru care în urmă cu aproape 5 ani am început să scriu. Printre aceste motive nu s-a numărat niciodată dorința de a participa la un concurs de debut. Soția mea, care este un cititor serios, a aflat despre organizarea concursului de debut lansat de Polirom la începutul anului și a insistat să particip. Scrisesem deja până atunci un număr de „semne” apropiat de cerințele concursului, așa că, după câteva luni de completări, modificări și corecturi, am comunicat editurii manuscrisul electronic.
Fereastra de timp prezentată în carte, în mod evident, reprezintă o parte din copilăria și adolescența mea. Întâmplător, această perioadă se suprapune cu anii ’80 și începutul anilor ’90. Brăila „mea”-context pare a fi percepută de cititori ca un subtext cu tonuri foarte diferite unite de firul roșu al nostalgiei.
Decada ’80 a secolului trecut, cei mai grei ani de regim comunist românesc, apare evocată în multe din romanele și cărțile de proză scurtă apărute în ultimii zece ani în România. Pentru dvs și personajele povestirilor din Chiorpangiu este decada maturizării, cu farmecul și conflictele specifice. Cât din miezul poveștii se datorează memoriei (personale) și cât scriitorului?
Toate povestirile sunt reale. Sunt despre dezamăgiri. Despre cum am dezamăgit și despre cum am fost dezamăgit. Sunt încercări de a închide răni vechi. Pe alocuri, urzeala poveștilor s-a mai bătut, s-a mai rărit, iar scriitorul a intervenit discret, minimal, cu migala unui restaurator. Nu sunt o persoană cu o imaginație foarte bogată. În lipsa amintirilor, mi-ar fi fost foarte dificil să descriu cele mai multe întâmplări din carte.
De cât curaj ați avut nevoie ca să participați la un concurs de debut? Ați mai participat la astfel de concursuri înainte?
N-am mai participat la un astfel de concurs. Dacă ar fi trebuit să scriu pentru un concurs nu aș fi participat niciodată. Scriu foarte greu și mi-ar fi fost frică și rușine. Pe scurt, „m-a pus nevasta” 😊!
Pentru un scriitor debutant validarea este foarte importantă. Părerile rudelor și prietenilor binevoitori, oricât ar fi de sincere, nu prea contează pentru un debutant. Un concurs pentru debutanți este platforma cea mai indicată pentru a obține validarea profesioniștilor si, ulterior, a cititorilor. Din păcate, marea majoritate a participanților nu primește niciun feed-back, pentru că nu există un mod gingaș sau măcar politicos în care să comunici unui autor că manuscrisul său nu este interesant.
În literatură au existat situații în care scriitorii au avut de la bun început reprezentarea valorii operei lor. Nu este cazul meu. De exemplu, mi-aș fi dorit atât de mult să îi comunic primele încercări, profesorului meu din liceu, autorul Viorel Coman. Timp de 5 ani n-am avut curaj să trimit acel e-mail! Chiar și după anunțarea premiului, am avut nevoie de 2 luni până m-am încumetat să-l sun, deși știam că vestea îl va bucura mult.
Ce părere aveți: te naști scriitor sau devii scriitor? Vă vedeți scriind și peste 20 de ani?
Cred că te naști scriitor dacă și devii. Am un exemplu din dans. Printre cei care merg să învețe să danseze, de cele mai multe ori dansuri din genul latino, există cursanți care atunci când pun în practică ce au învățat la sală își numără pașii executați robotic, aritmic, fără nicio plăcere și fără gratie. Pe de alta parte, există dansatori „înnăscuți” care nu trec de un plafon dacă nu muncesc. Cred că e valabil pentru orice activitate în care cineva dorește să exceleze. Ce contează mai mult?
În opinia mea, orice scriitor important are o scânteie în gene. Altfel, indiferent cât va munci, își va număra pașii în contratimp.
Scriu foarte încet. De la anunțarea rezultatului concursului am mai scris … 2 pagini, așa că, da, mă văd scriind și peste 20 de ani.
N-o să vă întreb despre titlul cărții, de ce Chiorpangiu și nu altfel, îi las pe cititori să găsească singuri răspunsul. Dar o să vă întreb cum ați ajuns la această ordine a povestirilor, pentru că există o succesiune temporală acolo, care le leagă pe toate într-un mare și foarte populat univers al copilăriei (o copilărie generică, dar și personală).
Fără să devoalez explicația titlului (evidentă pentru cititori), vă pot spune cum am ales acest nume. Numele inițial ar fi putut fi „Povestirile Chiorpangiului de porțelan”, doar că povestea despre „porțelan” nu este încă scrisă. Una din regulile concursului presupunea comunicarea manuscrisului de pe o adresă dedicată de e-mail care să reprezinte titlul cărții. Am ales varianta cea mai scurtă. Sper că a fost o decizie inspirată.
Ordinea în care sunt redate povestirile în volum este exact ordinea în care le-am scris. Acestea au fost povestirile pe care trebuia sau am putut să le scriu. Sunt primele 5 piese dintr-un puzzle mai mare. Restul povestirilor sunt deja „încărcate”. Sper ca în timp, să găsesc dispoziția și inspirația pentru a le transforma în pagini de carte.
Chiorpangiu a apărut într-o colecție foarte valoroasă a literaturii române contemporane. Două sau trei nume de scriitori care au apărut în această colecție și care v-au rămas în memoria afectivă? Care sunt cărțile la care reveniți, fie și pentru a vă încărca cu voie bună?
Sunt un cititor cu preferințe stranii. Citesc biografii, studii, monografii și cărți tehnice. Mă pasionează cărțile de istorie, în special cărțile despre temele controversate, ignorate sau tratate în cheie naționalistă înainte de 1990: continuitatea, „mileniul de tăcere”, fanarioții, secolul XIX, pierderile teritoriale, regalitatea, perioada interbelică, România în cele 2 războaie mondiale și, în special, istoria Brăilei, avanpost al imperiului pentru aproape 500 de ani.
Sunt pasionat de etimologie și lingvistică, in general. Prefer cărțile autorilor străini. Mai ales pe cele scrise de „dușmani”.
Genealogia este preocuparea mea de dată mai recentă, așa că, am parcurs toate catagrafiile și condicile de stare civilă publicate sau disponibile în arhive.
Nu citesc niciodată doar o carte. Am în permanență mai multe lucrări începute pe care le țin la îndemână. Sunt cărți pe care le citesc într-o zi. Am și cărți începute acum 2 ani. Îmi plac foarte mult autorii care se opresc asupra unui subiect de nișă și îl analizează până la ultimul detaliu.
Ce lucrări citesc acum?
Am achiziționat vreo 20 de volume din colecția revistelor Romanoslavica din anii ’60-’70. Printre multele articole serioase am găsit și unul în care autori de calibru avansau, cu argumente, ipoteza conform căreia limba română, raportat la volumul și importanța importurilor lexicale slave, poate fi considerată o limbă … slavă! Nimeni nu ar putea scrie astăzi așa ceva.
Poate doar Dan Alexe în „De-a dacii și romanii” a mai propus astăzi o ipoteză atât de șocantă pentru mulți, dar fascinantă prin puterea argumentelor, în materie de etnogeneză și continuitate. Citesc „Babel” și citesc Rodica Zafiu „101 cuvinte argotice”.
Țin aproape și recitesc Catagrafiile Brăilei, lucrările lui Mihai Maxim despre Brăila otomană și cărțile lui Mircea Pașca despre Oradea și arhitectura orașului la început de secol XX.
Ultimele achiziții din anticariat: Istoria Mănăstirii Snagov, Dicționarul geografic – Slam Râmnic, Monografia comunei Grindu și 15 volume din Indicii cronologici ai documentelor din arhivele naționale aparținând mănăstirilor.
Poate unii se vor întreba cine poate fi interesat de niște cărți atât de plictisitoare care cuprind, de exemplu, liste întregi cu enumerarea descrierii unor documente vechi în grafie chirilică. Un chiorpangiu 😊!
