Creațiunea lui Haydn pe scena Ateneului Român

Anul trecut, în Săptămâna Mare a fost Simfonia nr. 2, Ressurection, de Mahler, cu Vasily Petrenko la pupitrul dirijoral. Anul acesta, a fost Oratoriul Creațiunea de Haydn, cu Paul McCreesh dirijor al Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Atât timp cât ne putem bucura de astfel de concerte, nu e totul pierdut. Un privilegiu al umanității, să se bucure de muzici care celebrează evenimente importante pentru creștinătate. În epoca în care asaltul inteligenței artificiale face ravagii inclusiv în domeniile artistice, astfel de evenimente, la care participă tineri și bătrâni, deopotrivă, devin oaze de liniște și regăsire. Muzica clasică rezistă testului timpului mai mult decât orice altă formă muzicală și ar fi păcat să nu o cultivăm în continuare, chiar dacă pentru asta muzicienii au nevoie de sute/mii de ore de pregătire.

Repetiții pentru concert – credit foto Cătălina Filip

Oratoriul Creațiunea este o lucrare amplă, la care „papa” Haydn a lucrat doi ani. În trei părți, cu libretul scris pe baza Genezei, Cărții biblice a Psalmilor și a Paradisului pierdut de John Milton, Creațiunea comprimă în mai puțin de două ore Facerea lumii. De la Introducere. Reprezentarea Haosului și până la Adam și Eva în Eden, toate momentele importante ale Creațiunii sunt redate sonor atât de sugestiv, încât mintea ascultătorului se lasă purtată de sunete. Cele 35 de momente care alcătuiesc cele trei părți, cântate fără pauză de orchestră, cor și trei soliști reușesc să alcătuiască una din cele mai frumoase povești sonore din toate timpurile. Se simte evlavia compozitorului în fiecare moment în parte, una care mi-a adus aminte de rugăciunea zugravului de biserici rostită înainte de a se urca pe schele; ca să creezi o astfel de muzică e nevoie de această credință profundă, nestrămutată, în puterea lui Dumnezeu. Haydn a înțeles perfect toate etapele Creației și le-a dat sonoritatea specifică, care se oprește în pragul păcatului originar. Dacă în debutul oratoriului impresionează sunetul metalic al corzilor, la momentul „Să fie lumină!” forța Creatorului cucerește definitiv, printr-o expresivitate aparte. Paul McCreesh a dat atenția cuvenită acestui moment, lăsând partida viorilor să-și asume integral acest moment. Corul se dovedește a fi înțeles perfect lucrarea, auzindu-se ca și cum ar fi o singură voce, pentru ca după aceea cei din sală să aprecieze cum se cuvine rolul recitativelor în ansamblul lucrării. Căci, dacă e vorba despre o poveste, recitativele sunt mai mult decât necesare. Excelente vocile serii, Carolyn Sampson (soprană), Andrew Staples (tenor) și Matthew Brook (bariton), care au comunicat perfect cu dirijorul și au participat activ la crearea acelei atmosfere unice de care vorbeam la început.

Repetiții pentru concert – credit foto Cătălina Filip

Gabriel, Uriel și Rafael, arhanghelii parcurg, împreună cu corul, fiecare moment al Genezei. Un cor care se află pe calea cea bună a transformării, într-o continuă evoluție de când a început colaborarea cu Andrei Stănculescu. Corul a fost condus în ultimii ani de Iosif Pruner, lui i se datorează în cea mai mare parte omogenitatea vocală, dar venirea lui Andrei Stănculescu aduce un suflu nou, o revitalizare a ansamblului, binevenită și apreciată de publicul meloman. Foarte bine au ieșit terțetele, momentele terțet și cor, dar și duetul Adam și Eva din partea a treia. Voci plăcute, lucrate, care s-au completat firesc, voci de îngeri coborâți din ceruri să ne spună povestea Facerii.

Repetiții pentru concert – credit foto Cătălina Filip

Rafael Butaru, concertmaistru, Verona Maier la clavecin, Joidy Bianco la flaut, Constantin Borodin și el pe scenă, împreună cu toți ceilalți muzicieni au făcut din acest concert un preambul perfect pentru Sărbătoarea Învierii la ortodocși. De menționat calitatea traducerii libretului (din limba germană), realizată de Mihai Cojocaru și sincronizarea perfectă a acesteia cu ceea ce cântau soliștii și corul. De asemenea, excelent programul de sală, care a avut toate detaliile necesare unei bune înțelegeri a complexității oratoriului, locului acestuia în creația lui Haydn și în istoria universală a muzicii clasice. Merită, deci, să le mulțumim tuturor celor care au fost pe scenă, dar și în spatele ei! Fie ca ceasurile de sărbătoare să se înmulțească!