Update – Răspunsul nr 3 este câștigătorul concursului. Felicitări și îl rugăm pe Mihai T. să ne scrie.

VERITAS de Ariel Sabar

Un profesor de la Harvard, un escroc și Evanghelia soției lui Iisus

Volum premiat cu National Book Critic Circle Award

O senzațională poveste adevărată despre intrigi religioase documentate istoric, ale căror ramificații conduc spre existența unei posibile soții a lui Iisus. Ideea a prins viață în 2012, când profesoara Karen King de la Harvard Divinity School a anunțat descoperirea unui fragment de papirus care sugerează că Iisus ar fi putut avea o soție. Fragmentul, supranumit imediat „Evanghelia soției lui Iisus”, a stârnit interes și controverse, întrucât savanții din întreaga lume au avertizat că ar putea fi un fals. King, care obținuse fragmentul de la un colecționar misterios și anonim, a apărat cu obstinație vechea bucată de papirus chiar dacă dovezile autenticității acestuia deveneau tot mai slabe. O carte captivantă, tratând cu destul de mult curaj decăderea și corupția din lumea academică.

***

Cu sprijinul Editurii RAO  oferim un exemplar  din   VERITAS de Ariel Sabar celei/celui care va răspunde la următoarea întrebare:

Ce calități trebuie să întrunească un volum care apare într-o colecție dedicată biografiilor, memoriilor și jurnalelor?

Perioada de concurs: 23 – 28  ianuarie 2023.

Tragerea la sorți a câștigătoarei/câștigătorului se va realiza în dimineața zilei de 29 ianuarie, nu mai târziu de orele 12.

Numele câștigătoarei/câștigătorului va fi anunțat pe pagina de Facebook a Bookhub.ro și pe site.

Se acceptă doar răspunsurile date sub formă de comentariu la articolul de pe site.

Nu se admit mai multe răspunsuri trimise de pe aceeași adresă de e-mail.

Succes și vă așteptăm cu răspunsuri cât mai sincere!

Share.

About Author

Avatar photo

9 comentarii

  1. Maria Melania on

    Un volum ce apare intr.o astfel de colectie trebuie sa contina cat mai multe informatii documentate din diverse sursr.

  2. IVAN NICOLETA on

    Calitățile pe care ar trebui să le întrunească un volum care apare într-o colecție dedicată biografiilor, memoriilor și jurnalelor cred ca sunt corectitudinea informatiilor(sa fie reale), prezentarea in ordine cronologica a evenimentelor si posibilitatea de a fi lecturate usor.

  3. Sa contina intamplari reale, referinte la persoane adevarate, emotii, marturisiri.

  4. Cred ca ar trebui sa zugraveasca realitatea cat mai bine cu putinta si sa aiba o aura de autenticitate, de sinceritate.

  5. GABRIEL P.
    As spune ca un volum incadrat in zona jurnal, memorii, (auto)biogrfie este ceva greu de realizat. In primul rand autorul trebuie sa fie siesi credincios. Ceea ce scrie trebuie sa fie adevarat si verificabil din alte surse. Subiectivitatea, actiunea permanenta, pasiunile, placerile, umorile, taria sau lipsa de caracter sa le gasim prezente in volum. Nu Adevarul ci adevarul subiectiv dorim sa il cunoastem. Sa intelegem omul in trecerea sa prin lumea epocii sale. Sa vedem puterea sa in lume si asupra lumii! Desi uneori se spune ca nicaieri nu se minte (sau exagereaza!) mai mult decat in jurnal sa iubim un jurnal si pe autorul sau tocmai pentru ca ne vedem ca personaje acolo…

  6. Sa fie profund subiectiv, prezentand o viziune anume asupra lumii din jur si a celor din jur. Sa prezinte lucruri importante pentru o persoana, emotiile si gandurile sale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura